Consiliul Județean al Elevilor Covasna, structura de reprezentare a celor 33.000 de elevi din județ, militează pentru un sistem educațional centrat pe elevi, nevoile și dorințele acestora, un sistem educațional inclusiv și obiectiv.

Dacă ești un elev implicat, dornic de schimbare și cu un simț civic dezvoltat, acum este rândul tău să te afirmi! Candidează pentru unul dintre posturile vacante din cadrul structurii noastre și pornește în drumul reprezentării.

La alegerile din cadrul CJE Covasna, pot candida persoanele care:

  • Dovedesc calități manageriale şi morale, reflectate prin acumularea unui punctaj minim în urma evaluării dosarului de candidatură, în cazul Consiliului Județean al Elevilor, respectiv Consiliului Național al Elevilor;
  • Nu sunt afiliate unei entități cu caracter politic sau unui partid politic;
  • Nu sunt elevi în clasele terminale ale ciclului de liceu;
  • În anii școlari precedenți nu au existat situații de repetenție, cu excepția situațiilor cauzate de motive medicale.

Posturile vacante din cadrul structurii de reprezentare a elevilor covăsneni sunt:

  • Din Biroul executiv: 1 x vicepreședinte
  • Din Departamentul de Incluziune Școlară: 1 x director; traducători.

Pentru mai multe detalii dar și pentru a aplica pentru o funcție, completează formularul (https://bit.ly/3jbXFkK), iar echipa noastră te va contacta!

„Ne dorim să venim în sprijinul tuturor elevilor din județ, inclusiv a celor din categoria minoritară. Recent, am înființat un nou Departament, cel de Incluziune Școlară. Toți membrii acestuia (traducătorii), dar și directorul vor trebui să cunoască limba română și maghiară. Invit orice elev care vrea să fie schimbarea pe care își dorește să o vadă în lume, să completeze formularul de înscriere și să ni se alăture. Munca în echipă, dezvoltarea personală și profesională, dar și ansamblul de sentimente pe care îl ai când faci ceva pentru elevii pe care îi reprezinți – asigură cea mai frumoasă experiență din liceu. Este foarte important ca traseul reprezentării să ajungă la toți elevii, militând pentru un act educațional inclusiv și de calitate. Urmează demersuri foarte atractive, evenimente și multe altele. Dacă nu acum, când?”, a declarat președintele Consiliului Județean al Elevilor Covasna, Marian Calcea.

Comunicat CJE Covasna

Credit grafic: Ionela Gabriela Cristian, grafician în Biroul de Presă al CJE Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail