Un spectacol de muzică, dans și teatru, susținut de elevi și tineri din județul Covasna, va avea loc sâmbătă, 27 mai, la Sfântu Gheorghe, în cadrul Festivalului „Tinere talente”.

Evenimentul, organizat de către Fundația „Mihai Viteazul”, a ajuns la cea de-a XXIII-a ediție și își păstrează scopul fixat cu 23 de ani în urmă – acela de „a stimula mişcarea artistică în rândul tineretului, încurajând talentul, creativitatea, îndemânarea şi arta interpretării”.

Așa cum sugerează și titlul său, festivalul este adresat tinerelor talente, ca vârstă sau ca afirmare, din județul Covasna.

„Evenimentul este adresat preșcolarilor, elevilor, studenților și tuturor persoanelor cu vârsta până la 30 de ani, fiind dedicat, în egală măsură, tuturor tipurilor de talente. Ediția actuală se va desfășura sâmbătă, 27 mai (a.c.), la Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe, de la ora 11.00, cuprinzând un spectacol compus din zece momente artistice.” – a declarat ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, președinta Fundației „Mihai Viteazul”, prof. ing. Maria Peligrad.

Potrivit acesteia, programul cuprinde: cântece pentru copii – prezentate sub genericul „Sunetul muzicii” – de copii de la Grădinița cu Program Prelungit „Csipike” din Sfântu Gheorghe; sub coordonarea educatoarelor Roxana Suciu, Maria Magdalena Maghiar; momentul  de dansuri populare, prezentat de de „Mlădițe românești” – din clasele II  – III – de la Școala Gimnazială „Ady Endre” din Sfântu Gheorghe; sub coordonarea înv. Maria Bularca și a instructorului Kocsis Hunor; sceneta „Merele în tranziție” – pregătită de clasa pregătitoare, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe; a cărei îndrumător este înv. Doina Gheorghincă; dansuri populare românești de Bartok Bela, interpretate de Liliana – Maria Vereș –  de la  Școala populară de arte și meserii din Sfântu Gheorghe, sub îndrumarea prof. Iuliu Mușat; melodii populare – prezentate de Ansamblul folcloric „Brâulețul” din Sita Buzăului; coordonator fiind Daniel Neagoe; melodii interpretate de Mădălina Boricean, Ana Maria Popica, Corina Răducan;  dans tradițional și vals  –  prezentate de clasele II și III – de la  Școala gimnazială  „Romulus Cioflec” din Araci, structura Vâlcele; înv. Manuela Dumbravă și Sanda Subțirelu; momentul muzical intitulat  „Înfloresc grădinile” – pregătit de clasa a II-a, de la Școala Gimnazială „Romulus Cioflec” – Araci, structura Vâlcele; înv. Amalia Perșa; momentul intitulat „Inocență” – constând în prezentarea unui fragment din textul „Din fiul tăcerii” – de Adriana Popescu –  de către elevele Adriana Bularka și Elena Arteni, din clasa a X-a, de la Liceul tehnologic „Constantin Brâncuși” – din municipiu, sub coordonarea prof. Lăcrămioara Apostu; dans modern – prezentat de clasa a IV – a  de la Școala Gimnazială „Varadi Joszef” – din Sfântu Gheorghe; sub coordonarea înv. Okos Claudia Anca și a instructoarei  Molnar Eniko; și o suită de dansuri populare – prezentată de Ansamblul folcloric „Oltul”, din Hăghig, coordonator fiind Incze Laura.

„Îi invităm pe locuitorii județului nostru și nu numai pe aceștia, să se bucure de spectacolul oferit de tinerele talente covăsnene! Intrarea la eveniment este liberă!” – a spus președinta Fundației, prof. ing. Maria Peligrad.

Fundația „Mihai Viteazul” din Sfântu  Gheorghe, a organizat, de-a lungul celor peste 26 de ani de existență, numeroase acțiuni dedicate comunității covăsnene. „Sfatul Seniorilor”, Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă  „Crăciunul la Români”, concursuri cu tematici diverse – sunt câteva dintre acestea.

Ana Ciorici Costache

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail