Muzeul telecomunicaţiilor Sepsi TeleTar din Sfântu Gheorghe va organiza săptămâna viitoare o serie de activităţi pentru copii, în cadrul cărora aceştia vor avea posibilitatea de a se familiariza, printre altele, cu limbajul Morse şi radiolocaţia.

„Sepsi TeleTar va organiza în timpul vacanţei Casa de jocuri tehnice Puskas Tivadar, cu scopul de a „ţine departe” pe copii de calculator sau de telefonul mobil şi de a oferi activităţi interesante, utile şi practice într-un mod organizat, sub supravegherea unor profesionişti (…) Construieşte o sirenă pentru bicicleta ta, învaţă cum să-ţi încarci telefonul mobil atunci când mergi cu cortul şi nu ai sursă de curent electric, trimite un mesaj Morse, devino operator în centrala telefonică a lui Puskas Tivadar sau participă la o „vânătoare de vulpi” (radiolocaţie) – acestea sunt, printre altele, propunerile pentru a petrece timpul liber în vacanţă oferite de Asociaţia Patrimoniului Telecomunicaţiilor din Ţinutul Secuiesc” , menţionează organizatorii într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Potrivit acestora, vizitatorii vor avea, totodată, posibilitatea de a afla informaţii despre românii şi maghiarii laureaţi ai Premiului Nobel, de a stabili contacte radio cu tineri din ţări îndepărtate, precum Noua Zeelandă, de a folosi radiouri, televizoare şi alte echipamente tehnice vechi sau de a realiza interviuri în studioul fostei televiziuni locale.

Activităţile vor avea loc în perioada 25-27 octombrie, zilnic între orele 10 şi 17, la etajul al doilea al Fabricii de Ţigarete din Sfântu Gheorghe.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe, iar la acesta va participa şi Clubul de Radioamatori Puskas.

Muzeul telecomunicaţiilor din Sfântu Gheorghe, inaugurat în februarie 2021, reuneşte peste 3.500 de dispozitive tehnice, majoritatea vechi, dar funcţionale şi îşi propune să ofere o perspectivă asupra istoriei comunicaţiilor într-o manieră interactivă, piesele expuse putând fi atinse şi utilizate de către vizitatori.

Expoziţia are la bază colecţia donată de inginerul Csaky Erno din Sfântu Gheorghe, de numele căruia se leagă şi o expoziţie tehnică înfiinţată la Liceul „Puskas Tivadar” din municipiu.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail