Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
Auzim adesea expresia plină de indignare: „În ce stat/ țară trăim?!” și căutăm un răspuns adecvat care să mulțumească pe cei ce, odată cu indignarea, își exprimă și revolta prin această întrebare.
Pentru a lămuri oarecum lucrurile, vom apela la câteva surse informative. Vom începe cu o definiție generală a statului, conform NDULR: statul este „o entitate politică constituită dintr-o populație aflată sub o conducere instituționalizată, pe un teritoriu delimitat de frontiere; țară”.
De-a lungul istoriei au existat diverse forme statale, deci este firesc ca și teoriile referitoare la definirea și caracteristicile statului să fie diferite.
În enciclopedia liberă Wikipedia, găsim o altă teorie definitorie despre stat: „Statul este organizația care deține monopolul asupra unor servicii pe un teritoriu delimitat de frontiere. Statul este titular al suveranității și personifică din punct de vedere juridic națiunea. Din punct de vedere social, statul nu trebuie confundat cu societatea, el fiind o instituție separată care poate să reflecte mai mult sau mai puțin interesele societății”. Se mai precizează că „O teorie pe deplin satisfăcătoare despre stat nu există nici în acest moment, dezbateri despre natura, formele, funcțiile statului existând și astăzi în cercurile specialiștilor din variatele domenii (politologie, drept, sociologie, filozofie) care cercetează și analizează viața socială.” Referitor la evoluția teoriilor despre stat, se face trimitere la lucrarea „Principele” a lui Nicollo Machiavelli, dar odată cu sec. al XIX-lea concepțiile se schimbă primind o nouă interpretare, conform teoriilor liberale. Astăzi se discută intens despre „statul de drept”, în care „autoritățile publice respectă efectiv legalitatea, fiind supuse unui control jurisdicțional” (NDULR). În statul de drept, Constituția – ca Lege supremă – este văzută ca „o expresie a cetățenilor și reprezintă puterea populară” (Wikipedia) și toți cetățenii statului, inclusiv autoritățile statale, trebuie să o respecte.
Așa cum reiese din articolul citat, una dintre caracteristicile Statului este asigurarea legalității, ordinii, securizării teritoriului față de agresori externi și susținerea unor valori tradiționale, cu alte cuvinte: asigurarea unui climat de pace, liniște și bună înțelegere între toții cetățenii. Desigur implicarea statului în viața socială este mult mai largă, însă nu intrăm în detalii, pe noi ne interesează acum răspunsul la întrebarea de mai sus. Pornind de la expresia „securitatea teritoriului față de agresori externi”, unde lucrurile sunt mai cunoscute, să ne oprim puțin la cealaltă fațetă: securizarea teritoriului față de agresorii interni. De curând un polițist a fost atacat din spate și ucis cu mai multe lovituri de cuțit de către un individ care nu-și are locul în libertate. Zi de zi se întâmplă tot felul de atrocități săvârșite de indivizi iresponsabili, fie că vorbim despre agresivitatea la volan, fie că este vorba despre hoții sau atacuri în plină stradă ori jafuri și afaceri în stil mafiot, sau violența în familie. Din toate acestea se poate trage concluzia că statul este prea permisiv cu cei certați cu legea. Din dorința de a respecta „drepturile omului” și „libertatea de exprimare”, nici polițiștii nu au curajul de a aplica legea, poate și de teama ca tot ei să fie cei reclamați și sancționați. A se vedea cazul Boureanu… Pe de altă parte, în cazul arestării unui cetățean agresiv, intervin chiar și unii martori acuzându-i tot pe polițiști. Nu spunem că nu există anumite abuzuri și din partea organelor de ordine, dar de acest lucru se ocupă superiorii acestora. Realitatea este că lumea s-a înrăit, oamenii (cei care nu se tem de legi și autorități, și n-au teamă nici de Dumnezeu) au devenit prea agresivi și pentru aceștia sunt necesare măsuri mai drastice. Trebuie să învețe toți că legile țării se cer respectate, indiferent de etnie, rang sau poziție socială!
Se întâmplă prea multe rele în țară și mulți agresori sunt prea blând sancționați. În unele cazuri chiar și criminalii au fost eliberați înainte de termen. Și ce-au făcut? Au ucis din nou, căci fiecare face ce știe și după cum îi este năravul. Anumiți indivizi, aflându-se în închisoare, mimează „buna purtare” pentru a fi eliberați mai repede, apoi, văzându-se în libertate, fac ce-au mai făcut, și în urma lor rămân victime adesea nevinovate.
De aceea credem, pentru ca oamenii să nu se mai întrebe: „În ce stat trăim?!” – că autoritățile trebuie să aplice legea cu mai multă fermitate și fără părtinire, pentru ca astfel să nu-și facă fiecare „legea lui”.
Mihai Trifoi
