Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna organizează, vineri, la Sfântu Gheorghe, o mini – bursă a locurilor de muncă.
Potrivit informațiilor oferite miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, de către directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna,bursa se va desfășura la sediul AJOFM din Sfântu Gheorghe (din strada Gen. Grigore Bălan, nr. 14), începând cu ora 10.30 și este organizată la solicitarea unui angajator din Bistrița, care a anunțat aproximativ 600 de locuri de muncă vacante pentru muncitori calificați- operatori de linie de mase plastice și pentru necalificați –asamblori în domeniul auto.
Informații suplimentare sunt disponibile la 0267.312.157 sau 0267.317.045.
***
La începutul acestei luni, AJOFM Covasna a organizat, în aceeași locație, o mini – bursă a locurilor de muncă în domeniul prelucrării lemnului, în urma căreia peste 20 de persoane au fost selectate în vederea participării la interviuri sau probe de lucru. Până în prezent, cinci dintre acele persoane au fost angajate, a precizat ieri conducerea AJOFM Covasna.
. . Ana Alina Costache

