Marțea Mare este cea de-a doua zi din Săptămâna Patimilor, ultima săptămână înainte de Învierea Domnului. În această zi, ca și în celelalte din Săptămâna Mare, Biserica organizează slujbe speciale și mulți dintre creștini respectă anumite tradiții.
Marțea Mare din Săptămâna Patimilor – semnificație
Săptămâna Mare este cunoscută și ca Săptămâna Patimilor lui Iisus Hristos. Creştinii se spovedesc, purificându-se pentru a întâmpina Învierea Domnului şi a primi Sfânta Împărtăşanie. Este o săptămână de introspecţie și de pregătire duhovnicească pentru Învierea Domnului.
Marțea Mare mai este cunoscută și drept Marțea Seacă. În Marțea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinții Părinți au rânduit să se citească, în timpul deniei, Pilda celor zece fecioare. Această pildă ne prezintă zece fecioare, cinci „înțelepte” și cinci „neînțelepte”, care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunți. Hristos se numește pe sine „mire”, iar Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui”. Citind această pildă transmisă de Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti, preoții îi pregătesc pe creștini pentru cea de-a doua venire a Mântuitorului. El este Mirele, iar credincioșii trebuie să fie mereu gata să-l întâmpine. Să aibă candela credinţei aprinsă în suflet şi să dea dovadă de putere, pentru că numai astfel se poate ajunge în Împărăţia veşnică.
Candelele aprinse simbolizează faptele bune, care trebuie să ardă până la sfârșitul lumii. Flacăra este alimentată de untdelemn. Prin untdelemn, înțelegem credința. Sfântul Serafim de Sarov susține că lămpile goale simbolizează absența darurilor Sfântului Duh din inima lor. Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credințe puternice, care să se manifeste prin fapte bune. Fecioarele nebune, fără să fi făcut un rău aproapelui, au păcătuit pentru că nu s-au îngrijit de lumina din suflete.
Ce înseamnă denie
Deniile încep duminică seara, cea dintâi fiind de fapt Utrenia zilei de luni, care însă nu se mai săvârşeşte dimineaţa, după cum o arată denumirea slujbei (Utrenia – slujbă de dimineaţă), ci seara, în ajunul zilei respective. Cuvântul denie, care provine din slavul „vdenie“, înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Denumirea de denie pentru s-a împământenit pentru faptul că ele se săvărşesc seara sau, în cazul mănăstirilor, la miezul nopții.
Tradiții și superstiții în Marțea Mare din Săptămâna Patimilor
În fiecare zi din Săptămâna Patimilor la biserică se țin slujbe speciale, numite Denii și predici pentru curățenie sufletească și iertare de păcate. În Săptămâna Patimilor, e bine ca toți credincioșii să ierte și să se împace cu toți cei cu care au fost în dușmănie.
În tradiția populară, în Marțea Mare se mătură și se aspiră și se spală geamurile. De asemenea, Marţea Seacă este şi ultima zi în care oamenii mai pot munci la câmp sau în care se mai spală şi se calcă.
https://www.libertatea.ro/