M Studio va deschide noua stagiune cu participări la festivaluri, pregătesc două spectacole noi, continuă proiectul european Beyond Front@: Bridging Periphery, lansează proiectul internațional Contemporary Resilience: Reinventing Dance in Ukraine, un proiect de o durată de trei ani, și va sărbători stagiunea 2024/2025 cu o serie de evenimente care celebrează cea de-a 20-a aniversare a companiei. Activitățile trupei M Studio din stagiunea curentă sunt susținute de către Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Uniunea Europeană, AFCN – Administrația Fondului Cultural Național, Fondul Bethlen Gábor și Fondul Cultural Național.
M Studio deschide cea de-a 20-a stagiune pe 5 și 6 septembrie în Cairo, în Egipt, cu două reprezentații ale spectacolului LIFT, în coregrafia lui Ferenc Fehér, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Experimental de la Cairo. Festivalul care în acest an a ajuns la a 31-a ediție este unul dintre cele mai prestigioase evenimente teatrale din Egipt, cu 25 de producții invitate anul acesta din 18 țări: Germania, Grecia, Ecuador, Ungaria, România, Africa de Sud, India, Spania, Palestina, Tunisia, Arabia Saudită, Irak, Oman, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Iordania, Kuweit și Egipt. Trupa revine pentru a doua oară în Egipt: pe 3 martie au jucat la International Theatre Festival for Southern Youth în Qena, respectiv în Cairo pe 9 martie, în organizarea Institutului Francez din Egipt și Ambasada României în Egipt.
Producția [email protected], în regia lui Fren_Ák, va fi prezentată la două festivaluri: pe 13 septembrie în Ungaria, la Pécs, la cea de-a XVIII-a ediție al Întâlnirii Internaționale de Dans de la Pécs și pe 5 octombrie la Festivalul Internațional eXcentric dance team(S) din Baia Mare. Producția se joacă și la Sfântu Gheorghe, la Studioul de Dans Háromszék, pe 9 octombrie.
M Studio pregătește două spectacole noi pentru noua stagiune: prima producție se va realiza de către coregraful-director și fondator al trupei M Studio, Péter Uray, cu premiera pe 20 decembrie 2024. A doua premieră se va realiza în coregrafia polonezului Eryk Makohon și va avea premiera mai întâi în Polonia, la Centrul Cultural Cricoteka din Cracovia pe 25 mai 2025, apoi în Sfântu Gheorghe la începutul lunii iunie.
În această stagiune M Studio continuă proiectul internațional Beyond front@: Bridging Periphery, în cadrul căruia actrița trupei Judith Balázs va participa în Cracovia în perioada 17-20 septembrie la atelierul DCL (Dance Communication Lab) pentru interpreți profesioniști. Acesta va fi urmat de prezentarea spectacolului Treatise de Krakow Dance Theatre în Sfântu Gheorghe pe 18 noiembrie.
M Studio este partenere, de asemenea, într-un nou proiect european (Contemporary Resilience: Reinventing Dance in Ukraine) începând cu a doua jumătate a stagiunii, din ianuarie 2025, în cadrul căruia va realiza evenimente și cursuri de formare în perioada 2025-2027 în cooperare cu patru parteneri din Croația, Ungaria, Suedia și Ucraina, cu scopul de a stimula și d a sprijini scena dansului contemporan din Ucraina și de a crea oportunități de colaborare între scena dansului contemporan din țările partenere. Proiectul se va concentra pe trei domenii-cheie: revitalizarea scenei de dans contemporan din Ucraina, dezvoltarea rezilienței artistice și oferirea de oportunități educaționale pentru tinerii profesioniști care lucrează în domeniul dansului contemporan, precum și promovarea cooperării internaționale. Proiectul va implementa o serie de programe educaționale și de arte performative în Sfântu Gheorghe și în țările partenere.
Trupa lansează stagiunea în Sfântu Gheorghe cu producția de jonglerie cu foc FIRE FLOW: pe 16 și 27 septembrie pe Piața Libertății de la ora 21:00. Producția de mare succes poate fi vizionată și în cadrul Zilelor Sportive din Sfântu Gheorghe, pe data de 21 septembrie.
Six out of Seven, în regia coregrafului irlandez Eoin Mac Donncha, a cărei premieră a avut loc în luna iunie, se joacă în studioul de dans pe 25 septembrie și 28 octombrie. Spectacolul va face parte și din programul de Ministagiune al Teatrului Tamási Áron pe 20 octombrie, în timp ce Pappa mia se va juca pe 18 octombrie, tot în cadrul programului menționat.
Biletele pentru spectacolele M Studio din Sfântu Gheorghe pot fi achiziționate de la Biroul de Organizare sau online pe pagina www.biletmaster.ro.
Comunicat M Studio