Pentru iubitorii sonorităților celebre, Filarmonica brașoveană vine și în perioada următoare cu niște propuneri tentante.

Sunt  evenimente care deschid porți de vis către imaginar, confirmând încă o dată diversitatea și forța Stagiunii simfonice și camerale aflate în derulare. Publicul este invitat să descopere lumi sonore diferite, de la marile construcții simfonice din repertoriul universal, la șlagărele românești din perioada nostalgică încadrată între cele Două Războaie Mondiale.

Nu mai departe decât în seara de joi, 22 ianuarie, de la ora 19.00, Sala Mare a Filarmonicii Brașov devine un spațiu al creativității și fanteziei. Sub bagheta dirijorului croat Andrej Vesel, Orchestra simfonică  interpretează un concert suav, cu accente onirice, ce va purta asistența printr-un univers sonor plin de magie. Pianistul Paul Ionescu va performa în postura de solist în „Variațiuni simfonice” de César Franck. Programul este completat de pagini pline de poveste semnate de Antonín Dvořák, precum „Spiridușul Apei” și „Vrăjitoarea de la Miază-Zi”, iar la final iubitorii muzicii specifice filmului vor recunoaște, poate, câteva piese compuse de John Williams aflate pe coloana sonoră a  peliculelor de succes în rândul adolescenților – „Harry Potter” și „Piatra Filosofală”. Concertul are statutul de Sold Out.

 Weekend-ul va începe într-o notă retro. Vineri-seară, de la ora 19.00, Sala Mare de la Complezul  Patria se va umple de melomani…nostalgici „cu ghiocei la tâmple”,  avizi să rememoreze farmecul melodiilor autohtone de pe vremuri, audiind un mănunchi de șlagăre vechi, melodii de pahar, romanțe. Concertul îi aduce pe scenă pe solista vocală și moderatoarea TV, delicata actriță Miruna Ionescu, acompaniată de originalul „Taraf de Oraș”, condus de reputatul violonist Valentin Albeștean. Invitatul de onoare al serii este maestrul Florin Ionescu-Galați, care cu ne va oferi cu vioara-i măiastră și harul său cunoscut o seamă de piese îndrăgite din repertoriul internațional. Cu siguranțî că va fi ca de obicei un recital de mare impact, o întâlnire muzicală de neuitat. Alături de acești artiști vor evolua instrumentiștii „Tarafului de Oraș”- Valentin Cucu la pian, Marian Dincă la acordeon, Nicolae Petrea la contrabas, cărora li se alătură de această dată percuționistul Ovidiu Nauncef, șef de partidă al Orchestrei simfonice brașovene.

Concertul de o factură originală sută la sută se intitulează „Poveste muzicală de odinioară”, și propune reînvierea unor sonorități celebre din perioada interbelică lansate în „Micul Paris” de altădată. Va fi un concert ce va degaja prin repertoriu și ținută ceva din parfumul acelei epoci romantice, puse în scenă printr-o formulă inedită, care îmbină eleganța, șarmul și bucuria muzicii trăite pe viu. Miruna Ionescu oferă expresivitate solistică, Valentin Albesteanu dă tonul viorii cu inflexiuni vechi, iar invitatul de onoare, Florin Ionescu-Galați, completează această lume sonoră cu autoritatea și rafinamentul unui nume emblematic,  pe care îl prețuim.

Se vor auzi crâmpeie din muzica românească de odinioară, rămase în memoria colectivă, ca de pildă compozițiile  lui Ion Vasilescu „Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea”,  „Suflet candriu de papugiu”, „Mi-am pus busuioc în păr” sau ale lui  Nicolae Kirculescu „Violete pentru fete”, „Coșarul”, „Așa începe dragostea”. Și, desigur,  nemuritoarea „Ciuleandra”.

***

Joia următoare, pe 29 ianuarie, de la ora 19.00, maestrul Cristian Mandeal revine la pupitrul Orchestrei simfonice din municipiul de sub Tâmpa. Domnia sa reprezintă una dintre marile personalități ale muzicii clasice românești, având o activitate de peste cinci decenii. Cunoscutul dirijor va conduce Orchestra într-un program de mare intensitate expresivă. Seara va cuprinde „Uvertura Rosamunde” de Franz Schubert, „Concertul pentru tubă în fa minor” de Ralph Vaughan Williams, avându-l pe Laurențiu Sima solist, și monumentala Simfonie nr.  „Patetica” de Piotr Ilici Ceaikovski.

Iar finalul lui Gerar 2026 prilejuiește o reîntâlnire de suflet cu trei muzicieni de marcă. Pe 31 ianuarie, va avea loc Recitalul vocal intitulat „Revedere” ce promite să transforme o seară obișnuită într-o experiență memorabilă. Evenimentul propune o călătorie muzicală care pornește de la profunzimea versurilor eminesciene și ajunge la strălucirea ariilor și duetelor clasice. Pe scenă vor străluci charismaticul bariton Adrian Mărcan și versatilul tenor Ștefan von Korch, acompaniați la pian de maestrul Alexandru Burcă. Împreună vor făuri o atmosferă intimă, în care dorul, sensibilitatea și eleganța muzicii culte se împletesc într-o emoție autentică, profund românească.

  …La bună auzire și vedere, dragi cititori iubitori de frumos, fani ai spectacolelor de ținută.                                                                               

         Horia C. Deliu

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail