Duminică, 14 octombrie 2018, la inițiativa doctorului Mihai Tîrnoveanu, cete de români aflați pe Calea Neamului, împreună cu cei de la Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și reprezentanți ai altor asociații, s-au întâlnit la Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureș pentru a participa la manifestările comemorative organizate de Parohia Ortodoxă Sângeorgiu de Mureș și Parohia Ortodoxă din satul Sfântu-Gheorghe, jud.Mureș.
Aș putea să vă povestesc despre cum a fost ziua 14 octombrie 2018, la Oarba de Mureș. Despre lacrimi, emoții, mirări, despre toamna blândă și soarele în sărbătoare. Despre drumul greu, dar liber și fără hotare, despre cântece patriotice și poezii. Despre suflete mândre de ai săi eroi, despre suflete fericite de izbândă, dar și despre sufletele îndoliate care au fost printre noi. Despre prietenie, prieteni, îmbrățișări, despre duioșia cu care s-au împărțit bunătăți și s-au aprins candele în amintirea lor. Despre jertfa noastră infimă în comparație cu a lor. Despre flori, despre bucuria de a fi împreună uniți din toate colțurile țării sub același tricolor, la o mare sărbătoare, sărbătoare în numele lor, al eroilor. Căci a-ți cinsti eroii este sfânt, este ca și cum l-ai cinsti pe Hristos!
Să știm ce a fost în 26 septembrie 1944
Mai important îmi pare, însă, să știm ce a fost în 26 septembrie 1944, pentru ca noi să ne bucurăm de țărișoara noastră România, și să ne fie rușine atunci când, supărați de traiul greu, ori ispitiți de iluziile altor tărâmuri, îndrăznim s-o vorbim de rău, călcând în picioare, astfel, sufletul eroilor și toată jertfa lor. Acum mai mult ca niciodată este nevoie să știm cine au fost ei, pentru a afla cine suntem și ce trebuie să facem în aceste zile în care se duce o luptă distructivă de a surpa din temelii adevăratele valori.
Trebuie să conștientizăm că nu există deal pe acest pământ să nu poarte în pântecul lui vreun trup de erou, un urlet înăbușit de mamă, ori vreo lacrimă nestăpânită de orfan.
Trebuie nu doar să le cinstim memoria, ci să facem și cunoscută jertfa lor pentru a-i avea exemplu la greu.
În rândurile care urmează vă voi invita la o filă de istorie adevărată, scrisă chiar de supraviețuitorii acelui iad, ca măcar prin aceste mărturii zguduitoare să păstrăm în suflete amintirea lor vie.
Asalt frontal, ora 9,30, descris de colonelul (r) Ion Gh. Pană:
„Deodată, mii de trăsnete au sfâșiat tăcerea dimineții. Toate tunurile celor trei divizii, tunurile Corpului de armată și artileria grea a Armatei a 4-a au început să bubuie cu șuierături năprasnice, sute și mii de obuze zburau pe deasupra capetelor noastre și se spărgeau clocotind pe coama Dealului Sângeorgiu. Trâmbe uriașe de fum alb, negru, roșietic, împestriate cu limbi de foc, învăluia repede creasta. Pământul se zgâlțâia, se cutremura, se hurducăia neîncetat. Cutremurul s-a întețit… A început să răspundă artileria germană, cu aruncatoarele de toate calibrele. Au început să cadă obuze și în tranșeele noastre… Așchii de oțel chiuiau continuu, tăiau lujerii și frunzele porumbilor. Lipit de pământ, aș fi vrut să intru în măruntaiele lui. Aveam impresia că, dintr-o clipa în alta, voi fi luat de vârtej, prefăcut în țărână și spulberat în cele patru vânturi. (…) Soarele devenise palid. Când pregătirea de artilerie s-a încheiat, a început ofensiva sub focul necruțător al armelor automate inamice, ale brandurilor, mortierelor și grenadelor, sub explozii ridicând nori de praf și fum, care acoperea vaietele răniților. Cad mulți morti și răniți. Bătălii grele se dau și pentru cota 463, de către Batalionul 3 din Regimentul 36 infanterie, sub comanda maiorului Vladoiu și a capitanului Răchiteanu. La ora 13,50 a zilei de 26 septembrie are loc atacul decisiv asupra cotei 495.”
„Pământul părea că fierbe. (…) Tot dealul clocotea ca smoala într-un cazan. (…) Aerul mirosea a fum și pucioasă, era înecăcios. Sub focul inamic porni atacul spre creasta și cota 495”, va scrie viitorul general Ion Botea, „care parcă pluteau în fum și foc, ca niște nave pe o mare de furtună.” Țâșnind din tranșee, ostașii au pornit, în fuga spre creasta, sub gloantele care „țiuiau, mușcau pământul, în dreapta și în stânga lor.” La aceste lupte, pe viață și pe moarte, a participat și sergentul Nicolae Mănescu, de prin părțile Prahovei, căzut alături de sergentul Moldovan, sergentul Pleșa, sublocotenentul Preda,
sublocotenentul Costea, arătând, cu mâna dreapta, spre cota 495. Odată ajunși în primele tranșee de pe cota 495, „s-a încins o aprigă luptă pe viață și pe moarte. Cu baioneta, cu grenadele! Inamicul intrase în panică, părăsind, în fuga, cazematele și pozițiile ocupate pe creastă. La ora 16,30, pe cota 495, cea mai înaltă a Dealului Sângeorgiu, flutura Tricolorul, înfipt acolo de sublocotenentul în rezervă Victor Marcus. „De fapt, era doar o eșarfă confecționată la Constanța, pe care ofițerul român și-o legase de baioneta armei.” În vârsta de 21 de ani, eminent student al Academiei de Muzică și Artă Dramatică din Cluj, a fost rănit, mortal, de un proiectil inamic care explodase la numai câțiva metri de el. Inamicul încearca reocuparea cotei, la ora 18,30. Muniție pe sfârșite, trupele obosite. Țipete, vaiete, un vacarm de nedescris, sub pânza deasă de foc a inamicului care contraatacă. Lupta corp la corp, cu baioneta și cu grenada. Mari pierderi. Sacrificii grele. Cade viteazul maior Vasile Dumbravă, comandantul Batalionului 4, cu ambele picioare retezate, dar cu mâna întinsă spre creastă, spre cota 495. Pentru cucerirea ei, Regimentul 34 a pierdut 70% din efectiv. Au căzut la datorie mulți luptători, animați de dragostea de patrie, prin „grindina gloanțelor și vijelia obuzelor.”
Multe secvențe ale acestei epopei, numeroase exemple de vitejie și de dragoste de țară, de înălțător patriotism, vor continua să rămână necunoscute. Ni le-ar fi putut dezvălui cei trecuți în eternitate, care și-au oferit patriei ce au avut mai scump, viața, fără să-și strige jertfa și să pretindă recompense. Multora dintre ei nu le știm nici numele, nici mormântul. S-au așezat cu sufletul împăcat, cu conștiința datoriei împlinite, alături de înaintași. În Ordinul de zi nr.11 pe divizie, din 2 octombrie 1944, generalul Costin Ionascu aduce omagiul cuvenit ostașilor martiri: „Ostași ai Diviziei 9 infanterie, zile grele și însângerate au venit prea repede în timpul scurt de la 19-28 septembrie 1944. (…)
Am fost lângă voi și v-am văzut cum ați trecut, sub foc ucigător, Mureșul, cum v-ați agățat de coasta dealului printr-o drăcească pânză de foc, cum ați căzut, fără murmur, în împlinirea ordinelor și a datoriei, și cum, șiruri întregi, ați revenit, trecând prin fața mea, spre spitale, cu trupurile sfârtecate. Am avut momente de mândrie pentru ostașii mei și momente de strângere de inimă când am văzut cum se macină cea mai frumoasă divizie a țării (…) Acolo pe creastă, prin acoperiri ce n-au arătat vederii noastre ce ați înfăptuit, s-au petrecut acte de sacrificiu și eroism legendar, iar ele trebuie cunoscute de toată lumea. În acea încleștare a morții, ați luptat cu un inamic viclean și prea bine întărit și nu v-ați sfiit să dați luptă fățișă, ați luptat cu focul inamicului și cu greutățile terenului și ale vremii (…) Înfrățirea între arme, între soldat, subofițer și ofițer, a fost sublimă, toți s-au jertfit fără a precupeți. Când se vor cunoaște toate faptele voastre, veți uimi lumea (…) Sacrificiile voastre vor cântari greu în afirmarea drepturilor neamului nostru.
Acum, plecând genunchii în fața mormintelor și a sacrificiilor mărețe, să ne înălțăm, iarăși, cu sufletele întărite. Bravi ostași! Lupta nu s-a sfârșit. Cei rămași ridicați-vă din nou, strângeți iară rândurile, căci noi zile de fapte mărețe ne așteaptă. Înainte, pentru neam și țară! Drepturile noastre sunt izvorâte din sacrificiile noastre! Înainte! Pentru ce au luptat ei? Ce i-a mânat în luptă pe acești eroi? Dragostea de țară, acolo unde ardeau făcliile întregului neam pentru a aduce înapoi nordul Ardealului, pământ românesc. La datorie, în rândurile rărindu-se, acolo, pe Dealul Sângeorgiu, sub bubuitul bombelor, sub răpăitul mitralierelor, unde molohul setos al războiului cerea sânge tânăr, ostașii ardeleni, dobrogeni, frații „sudiști de peste munți”, din Divizia 9 Constanta, a „ostașilor mării”, au luptat ca România să rămână întreagă. Convinși că suntem îndreptățiți să avem partea noastră de vecie pe pământul nostru românesc, al României Mari, aici, pe locul nostru, al celor care n-au fost, ca alții, purtați de vânturile întâmplărilor și de ambițiile de cucerire, aveau un singur gând: să aducă înapoi, acasă, pământul Ardealului furat. Aici, unde-i Țara noastră.
La Oarba de Mureș a fost acea erupție a lavei vulcanice românești, a recuceririi unui teritoriu care ne aparține dintotdeauna, transformată în frământare națională! Acolo a fost duhul tuturor românilor, trăind în limba română, în credința și în legea strămoșească, duhul celor duși sub iarbă, să țină, pe piepturile lor, țara, Romania Mare de la 1 Decembrie 1918. De la iarbă la dealuri, de la prunci la bătrani, de la soldat la general, acolo au fost toți ai noștri români, chiar și amintirea celor care, de ura dușmană, cândva au fost atârnați în furci. În acel moment, pe pământul părții Ardealului, pe moșia moșilor și a strămoșilor, înstrăinate de țară, de către ambițiile acaparatoare ale vecinei Ungarii, dominant era un singur gând: România întreagă! Acolo, la Oarba de Mureș, a fost ȚARA!” – „Epopeea de la Mureș”, autori: Grigore Ploeșteanu, Vasile T. Suciu și Lazăr Ladariu.
74 de ani mai târziu, 14 octombrie 2018…
Pentru că pe 6 octombrie 2018 slujba de comemorare a celor 11 mii de eroi de la Oarba de Mureș nu a putut avea loc din cauza referendumului, organizatorii, printre care și Ioan Gavril Popșor, au stabilit ziua de 14 octombrie 2018. Dată la care, români din Mureș și Covasna împreună cu frații și surorile lor din Calea Neamului și Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, printre care istorici, profesori, elevi dar și alte personalități, au adus un prinos de recunoștiință eroilor martiri și au cinstit memoria acestora printr-o slujbă religioasă și un program cultural-artistic susținut de elevii aflați la fața locului. O prezență care a înduioșat până la lacrimi întreaga suflare, a fost o măicuță de 92 de ani din Oarba de Mureș care a susținut un recital poetic de înaltă vibrație spirituală.
De netrecut cu vederea a fost cuvântul plin de învățăminte și îndemnuri ale președintelui Asociației Calea Neamului, doctorul Mihai Tîrnoveanu, a cărui voce a făcut și coama brazilor să se aplece să-l asculte:
„Fraților, sunt 11 mii de eroi ce ne-au chemat aici, din morminte și din Cer!
11 mii de suflete ne cheamă în continuare să înfrângem deznădejdea! Să spulberăm cu pasul și credința noastră praful ce acoperă Țara! Ne strigă strămoșii din mormite să facem lumină, să frângem norii, să aducem zorii, zorii României de mâine!
Cu brațele voastre sângerânde de muncă, o Țară puteți ridica către Cer, cu rugăciunile rostite de lacrimile femeilor, cu steagurile ținute de mâinile bărbaților! Frăția noastră, Frăția Neamului, nu, nu este doar un nume, ci o trăire, un scrâșnet ce înfrânge păcatul, un strigăt ce unește poporul cu Neamul. O cruce grea, pe care fiecare în parte și toți împreună o ducem.
Fără sovăire, luptătorii veacurilor au călcat peste cenușa fostelor imperii ce ne-au asuprit, cu hotărare, cu jertfă de sânge, au zidit graniță de apărare împotriva celor ce au vrut a ne nimici! Din piepturile lor vii zdrobite de roată, sfâșiate de gloanțe, din inimile lor ce bat în Hristos, se aude până aici un strigăt ce îi înfioară pe trădători, pe cei fără de Cruce: Cu Dumnezeu înainte! Frați și surori, aceasta este chemarea lor la care suntem datori a răspunde Prezent, într-un singur glas. Un Prezent ce sfarmă liniștea oricărui inamic, un Prezent născut din murmurul poporului, din lacrimile lui de neputință, din visele și năzuintele lui. De aici ne vom ridica, din genunchiii ce se roagă în biserici, din ochii mamelor ce caută disperați speranță pentru prunci, din pumnii încleștați ai taților ce-și apără familiile, din pasul tremurat al bătrânilor care nu au ce pune pe masă, din mâinile lor adunate în rugăciune. Suntem chemați a duce cea mai grea luptă, lupta fără compromisuri, pentru lumea nouă adusă pe pământ acum 2000 de ani de Hristos. Se lovește astăzi cu barosul în Piatra de Temelie a Mântuitorului, în zidurile Bisericii Ortodoxe.
Cei care fără milă izbesc în noi, știu că Biserica Noastră, Maica Neamului Românesc cum o numea Mihai Eminescu, a rămas singura redută necucerită, singura redută rămasă în picioare. Mănăstirile și bisericile devin pe zi ce trece singurele locuri în care Libertatea de a fi Român se poate exercita pe deplin.
Mănăstirile, bisericile și iată, cimitirile eroilor, în care ne-am adunat astăzi, sunt acele teritorii sfinte, căci nici măcar porțile iadului nu pot frânge coloana infinită ce leagă Glia cu Cerul, coloană infinită plămădită din sângele maritirilor și pământul țării, căci cei 11 mii de militari căzuti aici, la Oarba de Mureș, au fost în celași timp luptători și martiri, mergând în mod conștient spre moarte, știind că numai printr-o mare jertfă vor birui.
Asumarea sacrificiului a răsturant strategia ticăloasă a comandanților ruși, care au vrut să-i împingă pe români spre o moarte inutilă, trimițându-i direct în bătaia focului inamic. Din mărturiile celor care au luptat pe parcursul celor 20 de zile, a celor care au supraviețuit acelei cumplite încleștări, reiese clar asumarea jertfei, strategia ticăloasă a sovieticilor fiind răsturnată de trupele române, prin îmbrățișarea strategiei sacrificiului, a morții pentru Hristos și Neam. Astfel, cei 11 mii de eroi martiri au învins atât pe câmpul de luptă, cât mai ales în marea batalie dintre bine și rău, dintre Arhanghelul Mihail și Lucifer. Cununa morții pentru Țară i-a făcut nemuritori. Iată-i aici, sunt lângă noi aceste suflete vii, iată chipul lor luminos în Crucile cu Tricolor, în iarba ce le mângaie, în vântul ce povestește despre Horea, Cloșca și Crisan, despre Sabia și Cântecul Lui Iancu Avram.
La Oarba de Mureș se aude atât de clar Miorița și Doina lui Eminescu. 11 mii de martiri ne cheamă astăzi, din nou, la Lupta pentru identitatea noastră națională, pentru reperele fundamentale ale României, Ortodoxia, Drapelul Tricolor, Voievozii , Martirii, Soldații Neamului, Memoria Generațiilor Mărturisitoare. Să petcetluim aceste repere în sufletul nostru, să le aducem în inima tinerilor țării de azi pentru a putea răsări soarele țării de mâine. Din milioane de morminte, presărate pe întreg cuprinsul Țării, de la Nistru până La Tisa, se aude un strigăt, fraților: Cu Dumnezeu înainte!” – Mihai Tîrnoveanu.
Ar fi încă multe de spus despre această zi, dar voi încheia cu un fapt observat și de mine, dar relatat atât de bine pe pagina sa de facebook, de jurnalistul Marius Constantin Crețu:
„Un mic amănunt pe care nu putem să-l trecem cu vederea așa ușor, este faptul că nu am văzut nici-un reprezentant al mass-media, nici-o televiziune sau trusturi de presă, nici un fel de jurnalist care să arate interes pentru acest mare eveniment național. Asta pentru că aproape toată presa din România, în afară de faptul că urmărește un scop economic, reprezintă interesul marilor partide, care la fel, nu sunt interesate de soarta cetățeanului, ci numai de propiile interese materiale…Așa că frați Români, dacă vă pasă de această țară, dacă iubiți eroii acestui neam, haideți alături de noi să realizam împreună un puternic cult al eroilor, să pregătim un puternic scut de apărare a valorilor creștine, a tot ce este românesc. Doamne Ajută! ”
…și un îndemn: „Nu-l uitați”- Nichita Stănescu
„Nu-l uitaţi pe cel căzut în război!
Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă,
Ca şi cum ar fi viu între noi,
Ca şi cum s-ar fi întors acasă.
………………………………….
Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Strigaţi-l din când în când pe nume,
Ca şi cum ar fi viu printre noi
Şi atunci el va surâde în lume.”
Mihaela Aionesei
Târgu Secuiesc
