Lucrările la centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe au fost realizate în proporţie de 60%, iar aceasta va fi deschisă circulaţiei în vara acestui an, au anunţat joi, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov.
Potrivit acestora, a fost finalizată montarea grinzilor metalice pe primul pasaj peste calea ferată, iar în prezent se lucrează la montarea acestora pe al doilea pasaj, urmând să se reia şi asfaltările dacă vremea va fi prielnică.
„A fost finalizată montarea grinzilor metalice pe primul pasaj peste calea ferată. Acum se lucrează la montarea grinzilor metalice pe cea mai lungă structură de pe traseu, un pasaj de 526 m peste calea ferată şi râul Olt. În ultimele săptămâni a fost montată o parte din parapetul de siguranţă. Constructorul intenţionează să reia inclusiv asfaltările, dacă vor permite condiţiile meteo. Lucrările avansează şi la clădirile din zona parcărilor şi din cadrul Centrului de Întreţinere şi Coordonare. Stadiul de realizare a investiţiei este aproximativ 60%, iar traficul pe varianta ocolitoare Sfântu Gheorghe se va deschide în vara acestui an”, au precizat reprezentanţii DRDP Braşov, care au postat pe Facebook şi youtube un scurt videoclip pentru a ilustra stadiul lucrărilor.
Lucrările la centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe au început în urmă cu doi ani, iar investiţia, care se cifrează la aproape 300 de milioane de lei, este finanţată din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.
Viitoarea centură va avea o lungime de 11,56 kilometri, cu câte o bandă pe fiecare sens cu o lăţime 3.50 m, 4 intersecţii giratorii şi trei pasaje peste calea ferată şi peste Râul Olt.
Aceasta se va desprinde din DN12 Braşov-Bacău, înainte de localitatea Coşeni şi va reintra pe acest drum în partea de nord a municipiului, la ieşirea spre Miercurea Ciuc, după ce va ocoli localităţile Chilieni, Coşeni şi Sfântu Gheorghe.
Potrivit primarului Antal Arpad, în municipiul Sfântu Gheorghe intră lunar peste 500.000 de maşini, iar viitoarea şosea de centură va devia circa 20% din trafic.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES
Sursa foto: https://www.bizbrasov.ro/