Legea muntelui este, în cea mai simplă descriere a sa, o lege de 1 miliard de euro pentru fermierii din zonele montane.
Cum este menționat și în art. 1 al legii, “Zona montană a României constituie un teritoriu de interes național special, strategic, economic, social și de mediu”. Date fiind importanța zonei montane și potențialul economic de care teritoriul defavorizat al țării dispune, autoritățile statului au decis că fermierii zonelor montane au nevoie de sprijin financiar, iar astfel România devine a 3-a țară cu o lege a muntelui.
Caravana montană de informare, în județul Covasna
În perioada 25-29 iunie 2019, s-a desfășurat caravana montană de informare și promovare a programelor MADR (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale), în județele Bacău, Covasna, Sibiu, Gorj și Mehedinți.
Au participat la întâlniri Tiberiu Ștef (consilierul personal pentru zona montană al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea), Dumitru Șovea (consilier), Romeo Savu (consilier, Centrul regional de dezvoltare montană Bicaz, Neamț), Marius Dănilă (consilier, Oficiul de dezvoltare montană Întorsura Buzăului, Covasna), Măriuca Roșianu (consilier, Centrul regional de dezvoltare montană Vaideeni, Vâlcea) și Anamaria Părăian (consilier, Centrul regional de dezvoltare montană Hațeg, Hunedoara).
Miercuri, 26 iunie 2019, a avut loc întâlnirea din sala de ședințe a Instituției Prefectului (Sfântu Gheorghe), la care au luat parte și persoane publice implicate în viața agriculturii românești. În prima parte a întâlnirii s-au prezentat probleme de ordin administrativ, aceasta având un caracter informațional.După prezentarea statisticilor ce țin de stadiul actual al Programului de încurajare a investițiilor din zona montană și expunerea aspectelor cu privire la mențiunea de calitate facultativă “produs montan”, echipa de lucru constituită din reprezentanții MADR și ai Agenției Naționale a Zonei Montane a răspuns întrebărilor adresate de participanți.
Adevărata problemă cu care se confruntă fermierii
Spre surprinderea tuturor, întrebările au fost puține, iar o bună parte din întâlnire s-a transformat în dezbatere cu privire la adevăratele probleme cu care se confruntă fermierii.
Primul care a luat cuvântul a fost Adrian Broanăr, manager al Fabricii de Producție Milkom. Acesta a adus în atenția tuturor problema ce ține de promovarea fermierilor, menționând că oamenii de agricultură din România sunt buni la un singur lucru: realizarea produselor. Adevărata problemă ține de promovarea produselor montane și introducerea lor pe piață, în competiția acerbă cu brand-urile de notorietate.
De câte produse montane se bucură România?
Potrivit informațiilor oferite de site-ul oficial al MADR, Registrul național al produselor montane cuprinde un total de 123 (pentru anul 2019). Așadar, produsele montane de care beneficiază românii sunt:
- Produse apicole – miere, polen, păstură, propolis, ceară;
- Pâine, produse de panificație și patiserie – pâine albă 700 gr;
- Lapte și produse din lapte – cașcaval, telemea de vacă, lapte de vacă, smântână, unt, brânză proaspătă de vaci, telemea proaspătă din lapte de vacă, telemea proaspătă din lapte de oaie, telemea proaspătă din amestec de lapte de vacă și oaie, telemea maturată din lapte de vacă, telemea maturată din lapte de oaie, telemea maturată din amestec de lapte de vacă și oaie, caș din lapte de vacă, caș din lapte de oaie, caș din amestec de lapte de vacă și oaie, brânză de burduf din lapte de vacă, brânză de burduf din lapte de oaie, brânză de burduf din amestec de lapte de vacă și oaie, brânză frământată din lapte de vacă, brânză frământată din lapte de oaie, brânză frământată din amestec de lapte de vacă și oaie, brânză de burduf cu adaosuri (ardei roșu, ardei iute, ceapă, chimen, mărar), caș din lapte de vacă cu adaosuri (miez de nucă, chimen, semințe de dovleac), caș din lapte de oaie cu adaosuri (miez de nucă, chimen, semințe de dovleac), caș din amestec lapte de vacă și oaie cu adaosuri (miez de nucă, chimen, semințe de dovleac), cașcaval din lapte de vacă, urdă din lapte de vacă, urdă din lapte de oaie, urdă din amestec de lapte de vacă și oaie, caș afumat din lapte de vacă, caș afumat din lapte de oaie, caș afumat din amestec de lapte de vacă și oaie;
- Legume-fructe – dulceață de nuci verzi, dulceață de cireșe negre amare, dulceață de trandafir, dulceață de zmeură, dulceață de afine;
Tot informațiile de pe site-ul oficial MADR arată o creștere a producției, anul 2018 prezentându-se cu 79 de produse montane, iar 2017 cu doar 30 de produse montane.
Mai multe despre Legea muntelui și Agenția Națională a Zonei Montane
Din spusele consilierului Tiberiu Ștef, principalul pilon de sprijin al acestei legi este ministrul Petre Daea. Semnată la data de 19 iulie 2018 de către președintele Klaus Iohannis, Legea muntelui cuprinde următoarele capitole:
- Delimitarea zonei montane și a masivelor muntoase;
- Cadrul instituțional specific dezvoltării zonei montane;
- Infrastructura și amenajarea teritoriului montan;
- Dezvoltarea economică și socială în zona montană;
- Protecția și dezvoltarea mediului montan, conservarea biodiversității;
- Învățământ, formare profesională și cercetare în zona montană;
- Cultura și patrimoniul montan;
- Programul de încurajare a activităților din zona montană.
Legea muntelui încurajează și sprijină performanța în sectoarele agricol și nonagricol, alocând 1 miliard de euro de la intrarea sa în vigoare, de la bugetul de stat, pe o perioadă de 10 ani.
Agenția Națională a Zonei Montane poate fi percepută ca fiind vocea de bază a fermierilor români. Ea are rolul de a elabora/implementa strategiile de dezvoltare și protejare a zonelor montane din România. Pe site-ul oficial ANZM, sunt oferite sugestii inovative pentru modernizarea fermelor, dar și idei de afaceri în zona montană.
Consumați produse montane
Agenția Națională a Zonei Montane sare în ajutorul fermierilor, îndemnându-ne să consumăm produse montane pentru calitatea, puritatea și autenticitatea acestora. Din spusele lor, produsele montane nu doar că sunt sănătoase datorită gradului scăzut de poluare a acestui areal, ci și importante în ceea ce privește dezvoltarea economică a zonei montane prin vânzarea lor. Creșterea nivelului de trai din zonele montane se află într-o relație de interdependență cu valorificarea corespunzătoare a produselor realizate în acest teritoriu.
Adelina GHERASIM
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail