Vacanța de vară, ce-a început recent, a fost un prilej bun pentru o serie de copii pentru a se reîntâlnii cu jandamii și polițiștii covăsneni de la care au primit sfaturi ce le vor fi de folos, pentru a petrece frumoasele zile de vară, în siguranță.
Astfel, jandarmii covăsneni s-au aflat în mijlocul copiilor ca urmare a invitației primită din partea reprezentanților Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Covasna, de a participa la evenimentele organizate în programul Școala de Vară.
„Am petrecut câteva ore minunate alături de elevi. Ca de fiecare dată, ne-am încărcat cu energia, bucuria și entuziasmul copiilor.
Printre zâmbete și voie bună, le-am prezentat copiilor tehnica și echipamentul din dotarea Jandarmeriei. De asemenea, i-am învățat cum și cui să ceară sprijinul când se află în situații neprevăzute și le-am oferit sfaturi pentru a petrece vacanța în siguranță.
De la jandarmii montani, elevii au aflat informații importante despre cum să se echipeze și să se comporte în drumeții, cum să se orienteze în teren, precum și despre modul în care ar trebui să reacționeze la întâlnirile neașteptate cu animalele sălbatice.
Atracția zilei a fost de departe tiroliana, unde copiii și-au așteptat rândul cuminți și s-au bucurat de experiență cu zâmbetul pe buze.
La final, copiii ne-au promis că vor respecta regulile învățate astăzi, iar noi, că vom fi mereu alături de ei”, au împărtășit jandarmii, pe pagina de socializare a instituției.
Activități preventive desfășurate de polițiști, în tabăra de la Barcani
Și polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat, marți, 20 iunie, la tabăra sportiv-turistică cu caracter aplicativ și educativ ,,Pui de brad” din comuna Barcani, trei activități informativ-preventive în continuarea activităților derulate în cadrul Campaniei ,,Dincolo de aparențe”, a proiectului de prevenire a disparițiilor de copii și plecărilor voluntare ,,Plecatul de acasă nu este o soluție!” și a Programului național de prevenire a victimizării minorilor.
În comunicatul transmis către Mesagerul de Covasna, de purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, se menționează că la aceste activități au participat 120 de copii și 30 de adulți.
„Beneficiarilor le-au fost oferite recomandări pentru creșterea gradului de conștientizare referitor la modalitățile de prevenire a consumului de droguri și substanțe interzise, precum și a prevenirii disparițiilor de copii, plecărilor voluntare și traficului de persoane. Totodată, au fost distribuite 350 flyere cu recomandări pe temele abordate în cadrul activităților” arată sursa citată.
M.D.C.
Sursa foto: facebook IJJ Covasna