Intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul împreună cu oastea sa, la 1 noiembrie 1599, la trei zile după biruința de la Şelimbăr, a reprezentat apogeul politic și militar al acestui mare voievod român. Și chiar dacă a fost recunoscut de Dieta Transilvană doar ca guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul „de facto” al Transilvaniei, urmând ca numai peste câteva luni să săvârșească unirea, pentru prima dată, a celor trei țări române.

