Vineri, 2 noiembrie, începând cu ora 13:00, la Biblioteca Orășenească Întorsura Buzăului, va fi lansată o colecție de cărți dedicate Centenarului Marii Uniri. Evenimentul este organizat de Primăria Orașului Întorsura Buzăului și Biblioteca Orășenească Întorsura Buzăului.
Conform spuselor primarului orașului Întorsura Buzăului, Leca Băncilă, colecția este adusă tocmai de la Iași și are o adevărată importanță pentru istoria țării.
„Este o colecție editată de o editură din Iași, e vorba de 160 de cărți de dimensiuni apreciabile, colecția fiind scoasă sub egida academicianului Ioan Scurtu. Cărțile sunt deja sosite în biblioteca orașului, costul întregii colecții fiind de 10.000 de lei. Sunt materiale aparte, toate personalitățile care au scris despre Marea Unire fiind cuprinse, aș putea spune că este o colecție monument. În cadrul lansării de vineri, va fi prezent și directorul editurii, care, va deschide acest eveniment.” – a declarat Leca Băncilă.
Potrivit celor spuse de edil, colecția va rămâne în biblioteca orașului, astfel cei ce doresc să obțină informații din aceste cărți, le vor putea împrumuta.
Seria este coordonată de profesorul universitar dr. Ioan Scurtu și tipărită de Editura TipoMoldova din Iași.
Colecția „România – Marea Unire – 1918 – 2018” a fost prezentată pe scurt de către dr. Ioan Scurtu în cadrul unei intervenții la o emisiune radio, în anul 2017.
„Am făcut o anumită etapizare, pe perioade istorice, a acestor volume. O primă secțiune este cu cărți de până în 1945, a doua ’45 – ’89, iar a treia după 1989. În cadrul acestor secțiuni am delimitat câteva perioade pentru fiecare în parte, în așa fel încât cititorul să aibă o imagine cât mai corectă și coerentă asupra evoluției istorografiei românești, privind această temă, extrem de importantă din istoria poporului român. (…) În perioada de după 1945, nu s-a mai putut publica nicio carte despre istoria Basarabiei, Unirea Basarabiei cu România, decât abia după 1989.” – afirma profesorul universitar, dr. Ioan Scurtu, în cadrul emisiunii Pagini de Istorie de la Radio România Cultural.
Cosmin Teodor IOSUB