Consiliul Judeţean Covasna şi Primăriile Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc vor înfiinţa un club de hochei, urmând ca lângă Arena Sepsi să fie construit şi un patinoar modern.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Novák Eduard, şi cel al Mediului, Tánczos Barna, în calitate de preşedinte al Fundaţiei Mens Sana, s-au aflat vineri într-o vizită de lucru în judeţul Covasna. Alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Tamás Sándor, de primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, şi de vicepreşedintele CJ, Jakab Barna, şi viceprimarul Vargha Fruzsina, oficialii au susţinut o conferinţă de presă în care au vorbit despre planurile pentru viitorul apropiat în ceea ce priveşte sportul şi viaţa tinerilor din judeţ.
Echipă de hochei şi patinoar nou la Sfântu Gheorghe
Consiliul Judeţean Covasna şi Primăriile Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc vor colabora pentru înfiinţarea clubului de hochei 3-SIC, urmând ca la Sfântu Gheorghe să fie construit şi un patinoar modern lângă Arena Sepsi.
„Este un moment deosebit pentru mine, pentru că va lua fiinţă această echipă nouă de hochei seniori, care va fi finanţată de cele trei instituţii. Este un moment important şi pentru că am ajuns la un acord de principiu privind construirea unui patinoar nou lângă Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, pe terenul care este în proprietatea Fundaţiei Mens Sana, şi care parţial va fi transferat la Primărie astfel încât în acest complex să se construiască şi un patinoar unde se pot organiza şi meciurile echipei de seniori, şi chiar competiţii naţionale, europene şi chiar mondiale. Este o dovadă a planurilor de viitor care pas cu pas sunt puse în practică de autorităţile locale din judeţul Covasna şi încă o dată felicitări celor trei instituţii locale pentru această iniţiativă”, a declarat Tánczos Barna, preşedintele Fundaţiei Mens Sana.
De asemenea, primarul Antal Árpád s-a declarat fericit că a fost realizată această colaborare.
„Le mulţumesc liderilor clubului de hochei Pinguinii Regali, care în ultimii 13 ani m-au stresat foarte mult cu această temă, şi sunt fericit că am reuşit să creăm o mini infrastructură în primă fază cu ajutorul celor de la Mens Sana, urmând să construim o infrastructură la nivelul secolului XXI pentru acest sport. Având în vedere că deja sunt 3.000 de copii care au învăţat să patineze şi alţi zeci de copii care joacă hochei, putem spune că aici avem o construcţie organică spre o echipă de hochei seniori”, a spus Antal Árpád.
Tabăra de la Pădureni revine în administrarea Consiliului Judeţean Covasna
În cadrul aceleiaşi vizite, autorităţile judeţene au primit asigurări de la ministrul Tineretului şi Sportului că Tabăra de la Pădureni va reveni în următoarea perioadă în administrarea Consiliului Judeţean Covasna.
„Consiliul Judeţean Covasna a adoptat în luna martie o hotărâre în care a solicitat revenirea Taberei de la Pădureni în administrarea judeţului, fiind ultima tabără din judeţ care a rămas în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului. Prin exemplul pe care îl avem cu Tabăra de la Comandău, am arătat că putem fi o gazdă mai bună pentru aceste facilităţi decât este statul, şi cred că vom reuşi să facem lucruri importante şi cu Tabăra de la Pădureni. Am primit promisiuni de la domnul ministru că în câteva luni vom putea rezolva această problemă”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Jakab Barna.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean, Tamás Sándor, a precizat că vineri au vizitat împreună Tabăra de la Pădureni. „Este deosebit de important ca această locație frumoasă să fie folosită în beneficiul tineretului covăsnean, așa am procedat și cu taberele din Zăbala și Comandău, le-am introdus în circuitul județean. Tot cu domnul ministru am fost şi la Olteni, unde am vizitat terenul de atelaje, şi am primit asigurări că începând de anul acesta, dacă se poate organiza, vor avea loc concursuri internaţionale de atelaje cu cofinanţare din partea Ministerului”– a completat președintele.
Echipă de fotbal feminin la Sfântu Gheorghe şi consultări ale tinerilor din tot judeţul
Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Vargha Fruzsina, şi-a exprimat speranţa că în urma discuţiilor cu ministrul Tineretului şi Sportului va lua fiinţă şi o echipă de fotbal feminin în această zonă.
„Eu mă bucur pentru această colaborare cu domnul ministru al Tineretului şi Sportului pentru că eu am jucat fotbal timp de 13 ani şi a trebuit să renunţ la acest sport pentru că nu puteam juca decât cu băieţi. Nu am avut echipa de fotbal feminin cu care să pot să joc la nivelul nostru. În urma discuţiilor de astăzi sper să avem şi în oraşul nostru măcar o echipă de fotbal feminin. Aşa cum a reieşit şi în urma consultării de la începutul acestui an, tinerii sunt foarte deschişi la comunicare şi cu conducerea oraşului, dar dacă văd că şi din partea Guvernului şi a Ministerelor există un interes pentru categoria lor, cu siguranţă vom putea avea o relaţie mai strânsă atât cu tinerii, cât şi cu sportivii din oraşul nostru”, a declarat Vargha Fruzsina.
La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Jakab Barna, a declarat: „Bazându-ne pe consultările care au avut loc la Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, ne-am gândit că ar fi bine ca aceste consultări ale tinerilor să fie extinse la nivelul întregului judeţ, inclusiv în mediul rural. Bazat pe aceste consultări, vom face un plan de acţiune pentru tineret. Pentru că noi ne punem această întrebare: Consiliul Judeţean munceşte, dar pentru cine? Pentru că dacă tinerii nu sunt aici, dacă nu investim în tineri, atunci lucrăm degeaba.”
Strategie nouă pentru sportul din România
Ministrul Tineretului şi Sportului, Novák Eduard, a punctat că este nevoie de o strategie nouă a sportului românesc, lăudând în acelaşi timp infrastructura sportivă de la Sfântu Gheorghe şi implicarea autorităţilor locale în promovarea sportului.
„Cred că îmi cunosc foarte bine meseria şi am văzut această oportunitate de a face ceva istoric şi cred că e un moment oportun să punem bazele sportului, în general, bine construit, bine gândit, astfel încât să facem ceva remarcabil pentru viitorul copiilor noştri.
Sunt foarte fericit că aici la Sfântu Gheorghe domnul primar este extrem de dedicat sportului, cred că asemenea imagini nu prea vezi în toată ţara, cum e infrastructura de la Sfântu Gheorghe. Desigur, e încă foarte mult de lucrat, şi la antrenori şi specializarea lor, şi la gândire structurată pe sport de performanţă. Dar nu numai sportul de performanţă contează şi medaliile olimpice, contează foarte mult şi câţi copii fac sport, cum pornesc în viaţa lor şi desigur e important şi sportul de masă, unde stăm foarte prost.
Avem foarte mult de lucru, facem strategia sportului românesc, începând de la sporturi prioritare, până la infrastructură şi cluburi sportive”, a declarat ministrul Novák Eduard.
Biroul de presă al C. J.Covasna