. . Elevi și preșcolari din Sfântu Gheorghe au susținut ieri un program artistic dedicat Zilei Naționale.
Evenimentul s-a desfășurat în sala de festivități a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” din municipiu, în cadrul proiectului intitulat „Iubește-ți patria, copile”, derulat de Asociaţia Pedagogilor Români (APR) din judeţul Covasna, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Judeţean (ISJ) Covasna și cu sprijinul financiar al Consiliului Local Sfântu Gheorghe.
Programul a debutat cu intonarea Imnului Național, după care, elevi și preșcolari de la unități de învățământ din municipiu, au prezentat, rând pe rând, sub îndrumarea dascălilor lor, cântece patriotice, poezii, montaje literare, momente folclorice.
La eveniment au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Covasna, ai Consiliului Local Sfântu Gheorghe, cadre didactice și nu numai.
„Spectacolul a fost dedicat Zilei Naţionale şi împlinirii a 98 de ani de când cunoscutele provincii românești au devenit istorie şi România a apărut pe harta lumii ca stat unitar și indivizibil!. ”- a declarat, președinta APR – filiala Covasna, prof. Lăcrămioara Apostu.
Inspectorul școlar general adjunct al ISJ Covasna, prof. Marcela Ștefu, a declarat, la finele spectacolului:
„Pentru mine este o reală bucurie să particip la cea de-a treia ediție a spectacolului <<Iubește-ți patria, copile>>, ediție marcată în preajma marii sărbători de la 1 decembrie. Începând cu cei mai mici dintre copii, mă refer la cei din învățământul preșcolar și continuând cu învățământul primar, gimnazial, liceal, toți au făcut dovada faptului că în inimile lor bate un suflet de român! Au prezentat programe artistice foarte frumoase (…) și le doresc succes în continuare. Doresc să le mulțumesc, pe această cale, tuturor cadrelor didactice care au pregătit acești elevi! (…)”- a spus inspectorul școlar general adjunct, prof. Marcela Ștefu.
La eveniment a participat și Nagy Zoltán, din partea Primăriei Sfântu Gheorghe
„Eu am fost secretarul comisiei de selecție a proiectelor culturale, am primit invitația de a participa la spectacol și am venit (…). Mă bucur că am putut să fiu aici.”- a declarat Nagy Zoltán.
Președinta Asociației Pedagogilor Români – filiala Covasna, prof. Lăcrămioara Apostu a declarat că proiectul „Iubește-ți patria, copile”, aflat la a treia ediție, și-a propus „dezvoltarea şi consolidarea sentimentului patriotic; cunoaşterea şi respectarea valorilor fundamentale ale istoriei şi culturii naţionale; stimularea creativităţii şi a expresivităţii, printre obiectivele sale numărându-se: încurajarea creaţiei artistice, păstrarea şi punerea în valoare a valorilor culturale, educarea sentimentului de dragoste faţă de artă şi patrie.”
Președinta Asociației a precizat că structura ediției actuale a cuprins nu doar secțiunea de spectacol, ci și alte două secțiuni, constând în desfăşurarea unui concurs de creaţie literară (realizarea unor eseuri cu tema: „1 Decembrie – importanţă şi semnificaţii”) și în realizarea unei expoziţii de desene – cu tema „Ziua Naţională a României”.
Desenele realizate în cadrul proiectului au fost expuse la intrarea în sala de festivităţi a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” şi au fost admirate de cei prezenţi la spectacolul derulat ieri.
„Prin cele trei secţiuni, proiectul „Iubeşte-ţi patria, copile!” a urmărit cinstirea memoriei înaintaşilor care s-au jertfit pentru împlinirea visului de aur al românilor, naşterea României Mari şi a contribuit la educarea tinerei generaţii în spirit patriotic.” – a declarat prof. Lăcrămioara Apostu.
În total, în activitățile proiectului, au fost implicați peste 160 de copii, de la următoarele unități de învățământ: G.P.P.,,Csipike”, G.P.P. „Gulliver” Şc.Gimnazială „Godri Ferencz” /G.P.P.,,Arvacska”- Sfântu Gheorghe; Grădinița cu Program Normal (G.P.N)- Vâlcele; G.P.P. „Pinocchio”; G.P.P. „Napsugar” G.P.P.,,Hofeherke”- Sfântu Gheorghe; G.P.N Valea Mare; Şcoala Gimnazială „Nicolae Colan”; Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”; Şcoala Gimnazială „Ady Endre”; Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, din Sfântu Gheorghe
Toţi participanţii de la cele trei secţiuni au fost recompensaţi cu diplome şi dulciuri.
La finalul proiectului, președinta APR – filiala Covasna, prof. Lăcrămioara Apostu, a mulțumit tuturor celor implicați în derularea acestuia.
„Mulţumesc tuturor cadrelor didactice implicate şi Consiliului Local al Municipiului Sânru Gheorghe pentru contribuţia financiară. La mulţi ani, România!, la mulţi ani, români!” – a transmis prof. Lăcrămioara Apostu.
Ana Alina Costache