Peste 160 de elevi și preșcolari din municipiu vor susține astăzi, de la ora 16.00, un program artistic, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe, în cadrul proiectului intitulat „Iubeşte-ţi patria, copile!”, dedicat Zilei Naționale.

. . iubeste-ti-patria-copile-cmykAflat la a treia ediție, proiectul „Iubește-ți patria, copile” a fost conceput de prof. Lăcrămioara Apostu și prof. Maria Dobrean, fiind derulat de Asociaţia  Pedagogilor Români din judeţul Covasna, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judeţean (ISJ) Covasna și cu sprijinul financiar al Consiliului Local Sfântu Gheorghe.
„Proiectul urmărește dezvoltarea şi consolidarea sentimentului patriotic; cunoaşterea şi respectarea valorilor fundamentale ale istoriei şi culturii naţionale; stimularea creativităţii şi a expresivităţii, printre obiectivele sale numărându-se: încurajarea creaţiei artistice, păstrarea şi punerea în valoare a valorilor culturale, educarea sentimentului de dragoste faţă de artă şi patrie.”- a declarat vineri președinta Asociației Pedagogilor Români din județul Covasna, prof. Lăcrămioara Apostu.
Potrivit acesteia, structura ediției actuale cuprinde trei secțiuni. Prima secțiune a constat în desfăşurarea unui concurs de creaţie literară (realizarea unor eseuri cu tema: „1 Decembrie – importanţă şi semnificaţii”); cea de-a doua, în realizarea unei expoziţii de desene – cu tema „Ziua Naţională a României” și cea de-a treia, în prezentarea unui moment artistic.
Astfel, a treia secțiune a proiectului, constând într-un spectacol de muzică, dans și poezii – momente artistice pregătite de preșcolari și elevi din municipiu, va avea loc astăzi, la ora 16,00, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”.
Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail