Ceainăria Tein din Sf. Gheorghe găzduiește astăzi, începând cu ora 20.00, o serată literară dedicată Grupului de la Braşov (poeţilor braşoveni tineri, afirmaţi la jumătatea anilor 1980).
Evenimentul organizat de Tein și Biblioteca Județeană Bod Peter va include o lectură de poezie, respectiv lansarea volumului de poezie postum, intitulat Firul alb, semnat de Andrei Bodiu, apărut recent la Editura Tracus Arte din Bucureşti. Cartea va fi prezentată de scriitorul şi criticul literar Adrian Lăcătuş, respectiv de poetul, prozatorul şi eseistul Caius Dobrescu. Gazda întâlnirii este Szonda Szabolcs, directorul Bibliotecii Judeţene „Bod Péter” din Sf. Gheorghe.
În acest fel, serata literară este şi una comemorativă, evocându-l pe cunoscutul şi apreciatul poet, prozator, eseist, profesor universitar şi organizator cultural Andrei Bodiu (1965-2014), dispărut prematur şi în mod fulgerător dintre noi la începutul lui aprilie. Adrian Lăcătuş şi Caius Dobrescu notează despre colegul şi prietenul lor, trecut în nefiinţă, în articolul Rînduri la moartea lui Andrei Bodiu, apărut în Observator Cultural: „Volumele sale de versuri – Cursa de 24 de ore (1994), Poezii patriotice (1995), Studii pe viaţă şi pe moarte (2000), Oameni obosiţi (2008) – transmit, într-un mod unic şi irepetabil, curajul de a asuma conştiinţa fragilităţii şi perisabilului în toate momentele existenţei noastre cotidiene. Pe lângă opera sa poetică, Andrei Bodiu lasă în urmă şi o impresionantă operă de construcţie culturală. Participând la dinamica intelectuală care a făcut din Braşov un centru proeminent în cercetarea literară românească (volumele sale de studii se regăsesc în toate bibliografiile studiilor româneşti din ţară şi din străinătate), el a fost totodată principalul arhitect al instituţiei care hrăneşte şi susţine de mai bine de două decenii această dinamică: Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov. În ultimii ani, Andrei Bodiu s-a dedicat cu totul reformei sistemului nostru universitar, străduindu-se să apere specificul şi tradiţiile educaţiei umaniste şi valorile democraţiei liberale în faţa unui proces accelerat de birocratizare a educaţiei. Ştim acum că pasiunea şi devotamentul cu care s-a dedicat acestei nobile cauze l-au consumat într-o măsură mult mai mare decât lăsa să se vadă.”

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail