Și-au dedicat ani din viață modelând caractere, formând OAMENI. Pentru întreaga activitate didactică, au fost recompensați cu diplomă de excelență, în an Centenar. Este vorba despre învățătorii pensionari din județul Covasna, cărora Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna și dascălii aflați în activitate le-au pregătit un moment minunat, în cadrul cercurilor pedagogice din primul semestru al acestui an.

Un astfel de cerc pedagogic,  a avut loc vineri, la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe. Evenimentul, având ca temă „Rolul materialelor manipulative în predarea matematicii la ciclul primar”, a reunit zeci de dascăli din zona Sfântu Gheorghe, și a cuprins o serie de activități specifice pe parcursul a patru ore, conform programului de pe plintele primite de fiecare participant: atât activități teoretice pe tema dată, prezentări, comunicări, dezbateri cât și activități practice, pe ateliere corespunzătoare fiecărui nivel de clase – lecții deschise, pregătite cu atenție, implicare și profesionalism de către organizatori. Prin activitățile demonstrative organizate și susținute de mai multe doamne învățătoare de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, cadrele didactice participante la activitățile cercului pedagogic au avut ocazia de a vedea diverse modalități de realizare și utilizare a materialelor manipulative în timpul orelor de matematică și nu numai.

Activitățile cercului pedagogic, au fost completate de un moment extrem de emoționant pentru cei prezenți. Manifestări similare au avut loc în toate celelalte zone ale județului. Invitați speciali au fost învățătorii pensionari, care, pentru dăruirea de care au dat dovadă pe parcursul întregii cariere, au fost distinși cu o „Diplomă de excelență, în semn de respect și aleasă prețuire, pentru întreaga activitate desfășurată în slujba învățământului primar covăsnean”.

Inițiativa i-a aparținut inspectorului pentru învățământ primar și alternative educaționale în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, prof. Mihai Sebastian Banciu.

„Pentru că ne aflăm în acest an cu o deosebită importanță, am încercat, noi, cei de la Inspectoratul Școlar Județean Covasna, cu ajutorul cadrelor didactice și a altor persoane, să vă aducem un crâmpei de recunoștință, o firimitură din cât ați merita dumneavoastră, prin înmânarea unei diplome de excelență semnată de domnul inspector școlar general și de către doamna inspector școlar general adjunct, o diplomă care, după cum spuneam, reprezintă doar un gest simbolic, o mică parte din recunoștința pe care o aducem, noi fiind produsul a ceea ce dumneavoastră ați creat de-a lungul zecilor de ani”, le-a  transmis oaspeților, inspectorul Mihai Sebastian Banciu.

Dascălii pensionari au primit, alături de diplomă, cărți din partea domnului dr. Ioan Lăcătușu și din partea editurii „Eurocarpatica”.

Surpriza i-a emoționat atât pe aceștia, cât și pe ceilalți.

„A venit și DOAMNA MEA”, se auzea din sală, la momentul premierii, atmosfera fiind plină de emoție.

Invitații au vorbit despre momente din cariera dumnealor, transmițând, totodată, gânduri și mesaje frumoase, colegilor aflați încă în activitate.

„Mie mi-a plăcut încă de mică această profesie. La început nu am pășit pe urmele profesiei, dar, apoi, am reușit să intru în rândul învățătorilor”, a spus înv. Marilena Dăndărău.

„Am lucrat  în învățământ 38 de ani (…). În 1999 am ieșit la pensie și în 2000 m-am întors la catedră încă un an. Am trei fete, toate au fost învățătoare, dar, pe parcurs, au ales altceva (…). De obicei, de copil îți alegi calea, traseul profesional. Eu eram la liceu (…), iar diriginta noastră ne-a propus la o oră de dirigenție să prezentăm viața și opera unui pictor. Așa m-am străduit eu atunci, elevă fiind, să prezint viața acelui pictor, că am prezentat-o atât de bine și așa de  mulțumiți au fost și colegii și profesorii care au participat la ora respectivă, iar în final, mi-a spus un profesor: <<tu ai stofă de învățător>>. Atunci mi-a venit ideea că poate aceasta îmi va fi menirea. Într-adevăr, aceasta a fost. Am terminat Institutul Pedagogic, la București, după care, am ajuns în Ardeal. (…) Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la succesul meu… pentru mine a fost un succes, pentru că am iubit, într-adevăr, copiii și chiar dacă aveam și eu patru acasă, când plecam de acasă, uitam de ai mei și mă dedicam celor din clasă”, a mărturisit înv. Muller Ecaterina.

Un alt dascăl distins cu Diplomă de excelență a fost înv. Petho Herta.

„Le mulțumesc tuturor colegilor. Pe toți vă consider colegi, cu toate că începând din anul 2000, eu nu am mai fost la clasele primare, ci am lucrat la Școala Specială, de aici, din oraș,  tot cu copii mici, dar cu deficiențe. A fost frumos și acolo. După cei 40 de ani de catedră consecventă, de doi ani sunt și eu la pensie și mă bucur  că mi-a dat Dumnezeu răbdare și doresc acest lucru tuturor, pentru că dacă nu aveam răbdare în meseria de dascăl, nu ajungeam aici”,  a declarat Petho Herta.

Soțul dumneaei, domnul Petho Tiberiu, s-a numărat, de asemenea, printre dascălii distinși cu Diplomă de excelență. Acesta s-a adresat celor prezenți:

„Parcă acum a fost momentul în care am hotărât să fiu învățător. (…) Am emoții,vă mărturisesc. Vă doresc, celor tineri, celor care sunteți aici și nu numai, sănătate, putere de muncă, și să știți că mă rog pentru o schimbare în sistem. Am așteptat și eu această schimbare. (…). Altădată, respectul era extraordinar față de dascăli.”- a declarat Petho Tiberiu.

Evenimentul, unul foarte reușit, a lăsat, cu siguranță, o amprentă care se va simți în activitatea și în sufletul dascălilor prezenți.

Felicitări tuturor și multă sănătate!

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail