Dirijorul Ion Marin, director de onoare al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi fondator al Programului Naţional Cantus Mundi, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, că muzica şi cultura în general reprezintă un catalizator pentru schimbarea României.
„Cred în schimbarea României, în primul rând. Şi cred că muzica e un catalizator. Cred foarte mult în schimbarea României prin cultură. Şi în interior şi către exterior. Primenirea, care e un sinonim al schimbării, este esenţială. (…) Ar fi un lucru extrem de benefic dacă în aceste serate ale Festivalului Enescu, dar nu numai la asta, la evenimentele copiilor, în sala de concert, politicienii ar fi prezenţi. Pentru că ar învăţa că se poate şi altfel”, a spus Ion Marin.
În interviu, dirijorul vorbeşte despre programul Naţional Cantus Mundi şi extinderea acestuia la nivel internaţional în rândul copiilor români din afara frontierelor României, despre participarea sa la Festivalul Internaţional „George Enescu”, dar şi despre „onoarea” de a fi fost decorat de către preşedintele Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor.
AGERPRES: Sunteţi plecat de peste 30 de ani din România. Aţi cunoscut gloria peste hotare. Ce v-a determinat să creaţi aici, în ţară, ceea ce, îndeobşte, este numit „fenomenul Cantus Mundi”?
Ion Marin: Cariera internaţională şi privilegiul de a mă naşte şi de a creşte în lumea muzicii mi-a dat adevărata dimensiune a puterii pe care muzica o are, un limbaj dincolo de cuvânt, dincolo de concept care poate să atingă nişte colţuri ale sufletului omenesc şi, în acelaşi timp, mi-am dat seama de colosala putere de formare pe care-o are muzica, începând cu exemplul meu. Am experimentat pe pielea mea ceea ce înseamnă respectul pentru ceilalţi, ceea ce înseamnă tendinţa către civilizaţie, de a comunica cu ceilalţi şi de a vedea un pic în fiecare persoană, de a te vedea în ei. Nu de a te oglindi, de a te vedea în ei. Să îi accepţi realizând că „Ei” sunt un altfel de „Tu”. Muzica îţi dă această dimensiune şi mi s-a părut la început doar o evidenţă. Apoi a devenit o pasiune, o dedicare extraordinară şi am început Programul Cantus Mundi în 2011, care a devenit, în 2014, program naţional.
AGERPRES: Aţi anunţat că doriţi să extindeţi acest proiect în plan internaţional, la comunităţile româneşti din Diaspora. Ce ne puteţi spune în acest sens?
Ion Marin: Am anunţat recent începutul Platformei Cantus Mundi Internaţional, adresate în principal copiilor români care trăiesc în afara graniţelor. Pe o parte din ei i-am adus în ţară, în tabere.
AGERPRES: De ce copiii?
Ion Marin: Pentru că dacă vrei ca fructul să fie bun şi încărcat de soare şi de pământ, trebuie ca sămânţa să fie ocrotită şi trebuie să ai răbdare şi să o uzi şi să o aştepţi şi să o îngrijeşti şi abia după aceea, la sfârşit, fructul va fi cel care trebuie să fie. De-asta copiii, pentru că în orice ţară din lume evoluţia civilizaţiei sociale, evoluţia în sensul de eliminare a discrepanţelor începe cu formarea copiilor. Discrepanţele vor exista întotdeauna, vor exista diferenţe sociale întotdeauna, aşa este natura umană – dar trăieşti altfel dacă o accepţi şi găseşti lucruri pe care le ai în comun şi cu cei care sunt deasupra ta şi cu cei care sunt dedesubtul tău. Există lucruri pe care le avem în comun şi pe care, fără acest program, e mai greu să le realizezi. Există între noi toţi oamenii de pe faţa Pământului o parte în care suntem la fel. E natura umană. Şi când se manifestă prost, o vedem şi suferim din cauza asta. Ori, pentru trezitul părţii bune din natura umană, sigur că trebuie să începem cu copiii.
AGERPRES: Consideraţi că asta poate schimba lumea. Lumea românească şi lumea în general?
Ion Marin: Sunt absolut convins de asta. Absolut convins. Nu am capacitatea să asist la toate lucrurile astea, dar ştiţi, esenţa schimbării lumii se numeşte popular tradiţie. Dar foarte multă lume gândeşte aşa: tradiţia e ce a fost înaintea mea şi se opreşte la mine. Din momentul în care venim pe lume, noi suntem parte a tradiţiei. Suntem, în egală măsură, responsabili de a învăţa, de a acumula cât mai mult din ceea ce ne-a fost lăsat în istoria omenirii până la noi, dar şi de ceea ce dăm mai departe. Pentru că, altfel, ar fi doar un gest egoist. Şi muzica are avantajul că nu prea poţi să fii egoist. De obicei, când faci muzică eşti în grup cu ceilalţi şi acesta este un lucru care poate schimba lumea. Poate elimina frica de diversitate. Uitaţi-vă ce se întâmplă cu tot fenomenul de imigraţie. Este o frică incredibilă de celălalt. Diversitatea a produs războaie, a dus la cataclisme înfiorătoare, a dus la conflicte nerezolvate nici până în ziua de astăzi. Rămân într-un subteran al memoriei. Ori diversitatea poate fi depăşită prin actul de a face muzică împreună, folosind un limbaj în care e foarte greu să jigneşti pe cineva cu muzică şi regăsindu-te în ceilalţi. Cred în lucrul ăsta din tot sufletul.
AGERPRES: Cantus Mundi, acum şi în Festivalul Enescu. Ce presupune această participare?
Ion Marin: Este unul din proiectele noastre imediate. Festivalul Enescu este deschis şi beneficiază de energia copiilor în această ediţie. Sunt 14 reprezentaţii ale Operei Comice, condusă de fosta mea colegă Felicia Filip, pe care o felicit din toată inima – şi sunt 1.800 de copii Cantus Mundi, care sunt prezenţi în peste 200 de evenimente ale Festivalului Enescu.
AGERPRES: Dincolo de Cantus Mundi, aţi pledat întotdeauna pentru Festivalul Enescu. Ați venit la Bucureşti în Festivalul Enescu sâmbătă, la pupitrul Orchestre National de France, cu un program inedit: Suita nr. 1 pentru orchestră în do major op. 9 de Enescu, Concertul în sol major pentru pian şi orchestră de Ravel şi Suita „Imagini” pentru orchestră (Rondes de printemps, Gigues, Iberia) de Debussy. Cum aţi făcut alegerea?
Ion Marin: În ediţia asta, venind cu Orchestra Naţională a Franţei, ansamblu cu care colaborez de douăzeci şi mai bine de ani, programul a fost legat de un moment fericit. Sigur, muzică franceză, dar nu asta a fost ideea de bază. Enescu era compozitor la Paris şi scrie în 1903 Suita întâia pe care i-o dedică lui Camille Saint-Saens, care trăia. Vă daţi seama cât de integrat era, din punct de vedere european, Enescu. Debussy începe ciclul „Images” doi ani după Enescu, iar Concertul de pian al lui Ravel este după Primul Război Mondial. Au existat, aşa, ferestre de umanitate şi de coeziune culturală în diverse momente. Din păcate au fost prea puţine, pentru că Secolul XX a fost marcat de trei războaie mondiale, chit că pe al treilea nu-l definim ca atare, dar a fost acolo şi l-am trăit pe pielea mea. A fost un moment de oază şi m-am gândit la această oază a programului, în contextul în care Festivalul Enescu a fost, încă de la început, din anii regimului comunist, o oază pentru iubitorii de muzică cu siguranţă, dar şi pentru cei doritori de cultură, pentru cei care simt că au loc să crească şi să-şi îmbogăţească sufletul.
AGERPRES: Vorbeaţi de necesitatea organizării anuale a Festivalului Enescu.
Ion Marin: Asta mi se pare ceva absolut. Cred că nici un efort nu e prea mare. Ba, chiar dacă puneţi cifrele, pe care le ştiţi mai bine decât mine, e un efort ridicol.
AGERPRES: S-a făcut greu anul acesta.
Ion Marin: În fiecare an s-a făcut greu. Să ştiţi că s-a făcut greu şi în ’76, s-a făcut greu şi în ’73 şi aşa mai departe. Niciun lucru bun nu se face uşor. De la un turneu de tenis, până la un festival internaţional. Totul presupune efort, dar importantă este intensitatea cu care crezi în aportul benefic şi în importanţa extraordinară a Festivalului Enescu pentru România, pentru români, pentru străinătate, pentru toată lumea. Festivalul Enescu schimbă România şi pentru că e ca un dizolvant puternic al graniţelor efective şi al graniţelor interioare pe care oamenii le au.
AGERPRES: Sunteţi, este o evidenţă, un ambasador al României. În cuvintele dumneavoastră permanent apar România, românii. E greu să fii român?
Ion Marin: Uneori da. Dar nu, nu pe dinăuntru. E greu, pentru că trebuie să convingi, uneori eşti privit ca venind dintr-o zonă de umbră a Europei şi se întâmplă să trebuiască să fii mult mai bun decât bun, ca să poţi să fii acceptat. Da, este şi frumos, este şi greu. Mi-aduc aminte, când am venit prima dată în România după ce-am plecat, cred că-n 2007, a fost o întrebare. Nu era legat de dacă eşti mândru, dacă vă iubiţi… E o evidenţă. M-am născut aici, am crescut aici şi am plecat de aici nu doar din motivul a cât de prost era, ci pentru că aspiraţia mea, crescând în spiritul Renaşterii italiene şi în spiritul enescian, a fost de internaţionalitate a muzicii. Mi s-a părut că dacă pot să fac ceva să-mi iau rădăcinile şi să le plimb prin lume… Ştiţi, oamenii au rădăcinile în inimă. Pomii şi fasolea verde au rădăcinile în pământ. Nu trebuie să ne fie frică şi să stăm bătuţi în cuie numai pentru faptul că ne-am născut într-un singur loc. Lumea e a noastră.
AGERPRES: Apropo de rădăcini. Ce v-a dat maestrul Marin Constantin, tatăl dumneavoastră?
Ion Marin: Mi-a dat ceva pe care am început să îl realizez când am devenit tată la rândul meu. Nu e imposibil pentru un fiu să realizeze ce primeşte, dincolo de viaţă, de la un părinte. Dar, simţindu-i de multe ori absenţa, din cauza turneelor, probabil că a dus la un lucru fericit, în care mă gândeam mult mai mult la el şi, probabil, şi el gândindu-se mult mai mult la mine. Şi în momentul în care am devenit eu tată, mi-am dat seama că ceea ce poţi să-i dai unui copil ca să devină OM, cu majusculă, este să-l vezi ca OM, să nu-l vezi ca pe proprietatea ta, să nu-l vezi ca pe un subaltern numai pentru că este mai mic. Sigur că o să-i pui la dispoziţie din toate punctele de vedere ceea ce poţi, dar, din primul moment, să vezi în el un om. Respectul pe care tatăl meu l-a avut pentru mine, de când eram foarte mic şi când am început să studiez muzica, este un lucru care mi-a dat aripi şi mi-a dat primul exemplu că, în momentul în care faci muzică, esenţa e compusă din – e greu să vă spun procentajele – dar din umilinţă, din smerenie s-ar spune cel mai bine în româneşte. Din smerenie şi din iubire pentru ceilalţi.
AGERPRES: La începutul anului, aţi fost decorat de către preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor, „în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia importantă avută la demararea şi dezvoltarea primului program naţional de integrare socială prin cântec coral din România, precum şi pentru promovarea artei muzicale româneşti în străinătate”. Ce a însemnat această distincţie?
Ion Marin: O să vă spun că am fost deosebit de onorat de această decoraţie. Sunt Comandor al Ordinul Naţional „Pentru Merit” şi am primit această decoraţie pentru fiecare din cei aproape 50.000 de copii din Cantus Mundi, pentru că ea încununează pasiunea şi efortul de a crea Cantus Mundi în România şi de a reorienta un pic din reflectoarele politice către viitorul copiilor noştri. Onoarea asta pe care am putut-o împărţi cu fiecare copil din Cantus Mundi e un moment special. Nu era atât de mult o onoare a mea. Am primit-o ca pe o reverenţă de foarte înalt nivel faţă de un fenomen de care România are nevoie şi de care, iată, nimeni în România – sper din tot sufletul – nu poate să spună că nu ştie.
AGERPRES: Credeţi în schimbarea României prin muzică?
Ion Marin: Cred în schimbarea României, în primul rând. Şi cred că muzica e un catalizator. Cred foarte mult în schimbarea României prin cultură. Şi în interior şi către exterior. Primenirea, care e un sinonim al schimbării, este esenţială. (…) Ar fi un lucru extrem de benefic dacă în aceste serate ale Festivalului Enescu, dar nu numai la asta, la evenimentele copiilor, în sala de concert politicienii ar fi prezenţi. Pentru că ar învăţa că se poate şi altfel. Oamenii mor în momentul în care renunţă să mai înveţe ceva, în momentul în care se cred deţinătorii adevărului. În momentul ăla, existenţa unui om s-a terminat. Ori acest învăţat al faptului că se poate şi altfel şi că sufletul e mai profund şi relaţia interumană e mai profundă decât diatribele, polemicile şi disensiunile, că există un dincolo de noi în care suntem la fel, asta cred, că muzica şi cultura în general poate ajuta enorm la schimbarea de care România are nevoie.
AGERPRES: Ce alte proiecte are artistul Ion Marin? Dar omul Ion Marin?
Ion Marin: Proiectele se desfăşoară într-un sens diacronic, pentru că aşa-i făcută lumea. Trebuie negociate contracte şi sunt lucruri pe care trebuie să le stabilesc chiar astăzi. Am rezervate câteva ore de discuţii prin skype pentru ordinea de repetiţie a unor piese, pentru lucruri care se vor întâmpla peste doi ani şi jumătate. Ca om, proiectul meu este să învăţ şi să cresc cât mai mult, să reuşesc să stau cu conştiinţa în momentul prezent, să reuşesc să mă bucur de bogăţia fiecărei clipe, de cât de importantă e fiecare secundă. Ştiţi de ce? Pentru că oricât de multe bilanţuri am face… Dacă începeam să fac bilanţuri, trebuia să mă opresc după primii ani de la Viena. Sunt termeni care efectiv nu-mi plac – „primul care a făcut”, „ultimul care a făcut”. E trist să foloseşti aritmetica în viaţa efectivă. Nu poţi să te gândeşti la viitor fără ca să creşti. Iar acea secundă de prezent, oricât de absurd poate să pară, clipa este singurul nostru punct de contact cu realitatea. Trecutul este legat de memorie. Sigur că memoria este un instrument foarte puternic, care te poate face să retrăieşti emoţii pe care le aveai de mic copil. Psihologia modernă se bazează pe memorie. Iar viitorul trebuie construit. Nu poţi să-l aştepţi, nu poţi să stai cu mâinile în sân şi să aştepţi ca viitorul să fie aşa cum îţi doreşti tu. Singurul punct de contact pe care fiinţa umană îl are cu realitatea este clipa prezentă. Şi, cu cât îmbunătăţeşti sau încerci să îi descoperi profunzimea, cu atât mai mult asta îţi va ajuta ca viitorul să arate altfel. Pentru că ai contribuit prin conştientizarea clipei.
AGERPRES
