Elevul de 17 ani, care a decedat luni la Odorheiu Secuiesc, după ce internatul Liceului „Tamasi Aron” s-a prăbuşit, va fi înmormântat joi, în localitatea natală Lupeni.

Tânărul, care urma să împlinească 18 ani de Crăciun, a fost scos de sub dărâmături de către salvatori, dar nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar diagnosticul medicilor a fost „stop cardio-respirator, moarte violentă prin strivire”.

Luni, în jurul orei 16,00, un perete al clădirii internatului din cadrul Liceului „Tamasi Aron”din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit. La acel moment, în corpul de clădire se aflau patru elevi ai internatului, aceştia fiind prinşi sub dărâmături. Băiatul de 17 ani a decedat, iar trei fete se află internate în spital, una în stare gravă.

Conducerea Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiul Secuiesc a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe familiei îndoliate, exprimându-şi, totodată, recunoştinţa faţă de cei care au contribuit la salvarea celorlalţi copii.

„În timp ce ne pregăteam pentru cea mai frumoasă sărbătoare a credinţei noastre creştine, o tragedie a întunecat bucuria acestei pregătiri. Evenimentele ne-au marcat profund, sufletele noastre sunt îngrijorate şi îndurerate, pentru că ştim că tragedia nu ar fi trebuit să se întâmple. (…) Familia noastră este în doliu. Plângem împreună şi căutăm mângâiere împreună. (…) Nu există acum cuvinte care să vindece! Cine şi-ar putea închipui o durere mai mare decât a celor care îşi plâng copilul?”, se arăta într-o declaraţie postată pe pagina de internet a liceului.

Băiatul care a decedat era elev la Liceul de Artă din Odorheiu Secuiesc.

„Instituţia noastră este în doliu. O astfel de tragedie nu ar fi trebuit să se întâmple. O viaţă tânără plină de vise a fost spulberată. A fost elev la şcoala noastră, aşa că această veste de neînţeles este cu atât mai dureroasă pentru comunitatea noastră, pentru elevii noştri şi pentru oraş. Ieri ne pregăteam pentru concerte de fanfară, concerte de Crăciun şi un târg de Crăciun, astăzi nici măcar nu putem vorbi. Concertele noastre pentru săptămâna aceasta sunt anulate, fiind înlocuite de doliu şi rugăciune. (…) Odihneşte-te în pace, David!”, au transmis şi reprezentanţii liceului unde tânărul învăţa.

Având în vedere tragedia care a avut loc luni, Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc a anulat toate evenimentele cultural-artistice din Târgul de Crăciun, precum şi spectacolul şi jocul de artificii de Revelion, iar autorităţile locale au transmis condoleanţe familiei tânărului decedat, menţionând că întregul oraş este îndoliat. De altfel, în faţa internatului, localnicii au depus flori şi au aprins zeci de lumânări.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail