Prof. Keresztely Irma a fost eliberată, la cerere, din funcția de inspector general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, la conducerea instituției fiind numit, temporar, profesorul Kiss Imre. Anunțul a fost făcut vineri de către cei doi, în cadrul unei conferințe de presă.
Prof. de fizică Keresztely Irma a ocupat funcția de inspector general al ISJ Covasna timp de aproximativ 18 ani.
. .
Pentru anul școlar 2014- 2015, prof. Keresztely Irma a fost numită, cu detașare în interesul învățământului, în funcția de inspector general. În cadrul conferinței de presă, aceasta a precizat că în luna septembrie a împlinit vârsta standard de pensionare, însă Legea Educației s-a modificat, prevăzând ca în cazul în care vârsta standard de pensionare se împlinește pe parcursul anului școlar, persoana numită cu detașare în interesul învățământului va rămâne în funcție până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar: „În septembrie 2014, eu am împlinit vârsta standard de pensionare (…). Legea prevedea posibilitatea să mă pensionez la limita de vârstă. În schimb, s-a modificat Legea Educației Naționale care a prevăzut că: în cazul în care vârsta standard de pensionare se împlinește pe parcursul anului școlar, persoana respectivă trebuie să finalizeze anul școlar. Deci, am avut o numire în funcția de inspector școlar general pe anul școlar 2014-2015, dar formularea exactă era următoarea: „se numește cu detașare în interesul învățământului, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar”. (…), Prin urmare, eu (…) mi-am luat un angajament: duc anul școlar până la capăt (…), în cazul în care nu se va organiza concurs”, a explicat prof. Keresztely Irma.
În luna februarie, Ministerul a anunțat concursul de ocupare a funcției de inspector școlar general. Examenul a avut loc în perioada 11-20 martie, însă metodologia a fost schimbată, iar prof. Kiss Imre, singurul candidat din județ, s-a retras din concurs.
Keresztely Irma a declarat că decizia sa era deja luată, astfel că a solicitat Ministerului Educației eliberarea din funcția de inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Covasna, din motive personale, subliniind că în alegerea sa nu a fost influențată de presiuni externe sau politice.
„ (…) Decizia mea era deja luată, în sensul că eu după concurs nu doresc să continui activitatea în această funcție (…). Am zis că dacă este vorba despre schimbare să se producă schimbarea, indiferent dacă la concurs candidatul a luat sau a abandonat, pentru că, înscriindu-se la concurs, s-a angajat la așa ceva. Atunci, eu am decis să îi dau posibilitatea să fie numit cu detașare în interesul învățământului, până la sfârșitul anului școlar, să vină la conducerea instituției, să preia și să conducă această instituție, creându-i astfel posibilitatea să cunoască din interior sistemul- în calitate de inspector general, (…) și când va fi următorul apel la concurs din partea Ministerului, să decidă conștient dacă merită și dorește să se înscrie la concurs și să se pregătească conștient (…). Prin urmare, în decizia luată de mine, repet, nu a existat asupra mea nicio influență politică externă (…). Odată luată decizia și având, să zicem, promisiunea din partea colegului meu, că va accepta funcția și sub această formă de detașare, adică pe perioadă determinată, am trimis o scrisoare domnului ministru, prin care (…) am solicitat eliberarea mea din funcție, pe motive personale, cu intenția de a rămâne în sistem până la sfârșitul anului școlar și de a oferi mentorat noului inspector școlar general, dacă acesta va fi solicitat”, a explicat prof. Keresztely Irma. Aceasta a precizat că va servi în continuare învățământul covăsnean, din altă perspectivă, ca profesor metodist.
Astfel, prin Ordin de Ministru, începând de vineri, funcția de inspector general al Inspectoratului Școlar (ISJ) Covasna a fost preluată interimar de profesorul Kiss Imre, care timp de aproximativ 18 ani a fost director al Liceului Tehnologic „Kos Karoly” din Sfântu Gheorghe. În cadrul conferinței de presă, acesta a spus că atunci când s-a retras din concurs a considerat că aceea a fost decizia cea mai corectă și că nu a făcut nicio înțelegere cu nimeni.
„A fost un context în care eu m-am retras și am considerat că este decizia cea mai corectă (…). În ziua următoare, totuși am fost sunat și de colegi, cărora le-am spus că m-am retras și că este decizia mea personală. Nu am făcut nicio înțelegere cu nimeni și nici nu am fost constrâns nici politic, nici altfel. Totuși, colegii mi-au spus: <<mai gândește-te, pentru că faptul că te-ai prezentat la acest concurs înseamnă că ai considerat că îți vei asuma o responsabilitate și această responsabilitate nu trebuie abordată altfel decât ducându-te la inspectorat, în cazul în care ți se dă această posibilitate>>”, a spus prof. Kiss Imre.
Acesta s-a născut în Valea Crișului, a absolvit cursurile Liceului „Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe, ce atunci era Liceul de Matematică – fizică; după care a absolvit cursurile Universității din București, (la Facultatea de Matematică) și și-a început cariera didactică la Brașov, ca profesor de matematică și diriginte. În anul 1994 s-a transferat la Sfântu Gheorghe. Timp de aproximativ 18 ani a fost director al Liceului Tehnologic ”Kos Karoly” din municipiu, și este familiarizat cu activitatea inspectoratului:
„Eu cunosc județul, cunosc toți directorii, și ei mă cunosc pe mine, îi cunosc pe toți inspectorii, deci nu sunt o persoană exterioară care intră acum pentru prima dată în această instituție (…). Știu că va fi foarte greu la început, dar orice început este greu. Cred că în această instituție este o echipă care lucrează profesionist, ne cunoaștem și sigur că acele obiective programate pentru acest an școlar vom reuși să le îndeplinim cu succes”, a spus Kiss Imre.
Ana Alina Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail