Săptămâna Mare reprezintă perioada cuprinsă între Duminica Floriilor, care anul acesta au fost pe 25 aprilie, până în Sâmbăta Mare, respectiv 1 mai 2021. Săptămâna Mare are rolul de a pregăti credincioșii pentru Învierea Mântuitorului.

I se mai spune Săptămâna Patimilor și este cea mai aspră săptămână a Postului Sfintelor Paști, amintind de patimile Domnului Iisus Hristos din aceste zile. Ea se adaugă celor 40 de zile propriu-zise de post, încheind perioada de pregătire sufletească și trupească pentru întâmpinarea cu cuviință a celei mai mari sărbători creștine.

Săptămâna Sfintelor Patimi a avut întotdeauna un loc special în cadrul Postului Sfintelor Paști. Până la sfârșitul secolului al III-lea, acest Post era împărțit în două perioade: Postul Patruzecimii sau al Paresemilor, care ținea până la Duminica Floriilor, și Postul Paștilor, de la Duminica Floriilor până la cea a Învierii, caracterizat de cel mai aspru fel de postire.

Săptămâna Patimilor, inclusă în Postul Sfintelor Paști

Cu timpul, Săptămâna Patimilor a fost inclusă în Postul Sfintelor Paști, ajungându-se astfel la o durată de 7 săptămâni, dar rămâne cea mai însemnată dintre acestea, de unde și denumirea de Săptămâna cea Mare, notează pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, într-un material publicat pe site-ul www.crestinortodox.ro.

Postul se înăsprește, iar cei care nu au putut să-l țină până atunci se străduiesc ca, cel puțin în această săptămână, să-l respecte. Totodată, această săptămână face parte dintr-o perioada însemnată a anului bisericesc, aceea a Triodului, care cuprinde zilele pregătitoare Postului Sfintelor Paști, Postul Sfintelor Paști și Săptămâna Patimilor, o vreme de pocăință și de îndreptare duhovnicească.

În Săptămâna Mare, credincioșii se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii Domnului. În Maramureș, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru și în albastru închis. De altfel, în Bihor și în Maramureș, i se mai spune chiar Săptămâna Neagră, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro.

Casele trebuie să stralucească de curățenie

Mulți credincioși încearcă să țină post negru în unele din aceste zile, având credința că Dumnezeu îi ferește de boli, le dă sănătate și îi ajută pentru tot restul anului. În Săptămâna Mare e bine ca toți credincioșii să fie împăcați cu toată lumea, să ierte și să-și ceară iertare.

Pregătirile din aceste zile cuprind, totodată, și o serie de tradiții și de obiceiuri populare. Acum se face curățenie generală în gospodarie, muncile la câmp fiind permise doar până miercuri, de joi bărbații rămân pe lângă casă, ajutându-și nevestele la treburile casnice.

Casele trebuie să strălucească de curățenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului așa cum se cuvine. Una dintre principalele preocupări înainte de sărbătoarea Sfintelor Paști este și primenirea hainelor, potrivit site-ului www.romanianmonasteries.org.

Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămași noi atât pentru ele, cât și pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paști. Specifică pentru această săptămână este slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumusețe, care evidențiază momentele dramatice legate de patimile și de Jertfa lui Hristos, săvârșite în fiecare seară, din Duminica Floriilor și până în Vinerea Mare.

O zi de mare însemnătate în istoria mântuirii este Sfânta și Marea Joi, cunoscută și ca Joia Mare, în care sunt prăznuite patru momente deosebite din Săptămâna Patimilor: spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtășanii (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani și prinderea Domnului de către farisei.

În dimineața din Joia Mare, credincioșii merg la biserică să se spovedească și să se împărtășească și duc pâine, care va fi sfințită de preot, stropită cu vin și împărțită enoriașilor în noaptea de Înviere. În seara acestei zile este săvârșită Denia celor 12 Evanghelii, la care sunt citite cele 12 pericope evanghelice despre patimile, răstignirea și moartea pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos.

Ouăle nu se vopsesc doar în roșu

În gospodărie, Joia Mare este dedicată copturilor pascale (pasca și cozonacii) și înroșirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paști, în credința că ouale înroșite în această zi nu se strică niciodată. Tradiția înroșirii ouălor înainte de Sfintele Paști este explicată printr-o serie de legende creștine, care leagă simbolul ouălor roșii de patimile lui Iisus.

Astfel, una dintre acestea amintește de faptul că Maica Domnului, venind să-și vadă Fiul răstignit, a adus un cos cu ouă, pe care l-a asezat sub cruce, iar acestea s-au înroșit cu sângele vărsat de Domnul Iisus pentru mântuirea lumii.

Potrivit site-ului www.crestinortodox.ro, culoarea rosie reprezinta pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar indeosebi sangele lui Iisus varsat pentru mantuirea lumii. La noi insa, de Pasti, ouale nu se vopsesc doar in rosu, ci si in alte culori (galben, verde, albastru), vestind bucuria primaverii.

Se mai coloreaza oua si in negru, simbolizand patimile lui Hristos pe cruce. Mai mult decat atat, in unele zone, indeosebi in Bucovina, se pastreaza traditia incondeierii oualor, devenita in timp o adevarata arta, executata cu maiestrie de artisti populari. Ouale incondeiate se mai numesc si „oua muncite”, dedicand astfel efortul depus pentru desavarsirea lor patimilor indurate de Iisus Hristos pentru mantuirea noastra.

Pentru crestini, pasca este cea mai importanta coptura rituala a Pastilor. Caracterul ritual al pascai este subliniat de data prescrisa de traditie cand trebuie pregatita, in joia sau sambata din Saptamana Mare, de forma (rotunda sau dreptunghiulara) si de ornamentele din aluat (pasca cu sucituri, cu impletituri, cu zimti, simpla).

Vinerea Mare este ziua când a fost răstignit Iisus pe cruce

Alături de pască, se făceau și alte copturi cu caracter ritual numite colaci, babe, moși sau moșnegi, prescuri, învârtite, notează Ion Ghinoiu, în volumul „Sărbători și obiceiuri românești” (Ed. Elion, 2002). Pasca se face din făină de grâu de cea mai bună calitate si, cel mai adesea, are o formă rotundă, pentru că se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde.

Sfânta Vinere Mare este ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu și a fost pus în mormânt, fiind, potrivit tradiției, zi de post negru, în care nu se mănâncă și nu se bea decât apă.

În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf (numit și Sfântul Aer), un obiect bisericesc de cult de forma dreptunghiulară, confecționat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află imprimată sau pictată icoana înmormântării Mântuitorului și care va fi așezat pe o masă mai înaltă.

Credincioșii sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfântul Epitaf și trec de trei ori pe sub masa pe care este așezat, simbolizand, astfel, trecerea prin mormânt a Mântuitorului, care S-a coborat în iad pentru a elibera sufletele drepților.

Mielul este simbolul lui Iisus în tradiția creștină

Precum Hristos, care prin moartea și Învierea Sa a sfărâmat porțile iadului, iar moartea a fost învinsă, așa și credincioșii  își amintesc acum că și ei trebuie să treacă prin moarte, prin mormânt, pentru a merge la viața veșnică în Hristos.
În seara acestei zile se săvârșește Denia Prohodului Domnului, slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos, iar trecerea pe sub masă a credincioșilor se poate face până la sfârșitul acesteia. După această cântare se înconjoară biserica, cu Sfântul Epitaf, iar la final, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălțării Domnului.

Sâmbăta Mare este dedicată ultimelor pregătiri pentru Paști: sacrificarea mielului și prepararea mâncărurilor din carne de miel, precum drob, bors de miel, stufat sau friptură. Mielul este simbolul lui Iisus în tradiția creștină, căci atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii, ca un miel nevinovat, a fost numit „Mielul lui Dumnezeu”, simbolizând sacrificiul său suprem.

Parte componentă a Ciclului pascal

Cercetatorii etnologi susțin că, în comunitățile tradiționale, se consideră că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului și întunericului, oamenii rămânând fără protecție divină.

Timpul ritual de 14 zile, parte componentă a Ciclului pascal, se degradează neîncetat în Săptămâna Patimilor, notează Ion Ghinoiu în volumul „Sărbători și obiceiuri românești” (Ed. Elion, 2002), când Iisus este trădat, chinuit, umilit și omorât prin răstignire.

Aceste trei zile de haos și întuneric sunt urmate de Învierea Domnului din noaptea de Paști și de Săptămâna Luminată, care readuc echilibrul și armonia.

Prin Învierea Sa, Mântuitorul a sfărâmat porțile iadului și a învins moartea, dăruind, astfel, credincioșilor, bucuria și nădejdea la viața veșnică întru Hristos.

https://ziare.com/

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail