Săptămâna aceasta debutează înscrierea candidaților în învățământul profesional de stat cu durată de trei ani. La nivelul județului Covasna, în anul școlar 2015-2016 vor funcționa 24 de clase de învățământ profesional cu durata de 3 ani.

Învăţământul profesional cu durata de 3 ani este organizat după clasa a VIII-a, ca parte a învăţământului secundar superior, ca învățământ cu frecvență, cursuri de zi și se finalizează cu examen de certificare a calificării profesionale.

Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, în anul școlar 2015- 2016, la nivelul județului au fost aprobate 24 de clase profesionale – clasa a IX-a, cu un număr de 672 de locuri.

Conform metodologiei de organizare și funcționare a învățământului profesional de stat cu durată de 3 ani, pot opta pentru învăţământul profesional cu durata de 3 ani elevii înscrişi în clasa a VIII-a şi absolvenţii clasei a VIII-a din seriile anterioare, numai dacă au promovat clasa a VIII-a.

Bursa Profesională

În metodologie se precizează că elevii din învăţământul profesional cu durata de 3 ani beneficiază de susţinere financiară, în conformitate cu prevederile legale, prin Programul naţional de protecţie socială „Bursa profesională”, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.062/2012 privind modalitatea de subvenţionare de către stat a costurilor pentru elevii care frecventează învăţământul profesional. În plus, distinct de acest sprijin financiar, elevii din învăţământul profesional cu durata de 3 ani pot beneficia şi de susţinere financiară, stimulente şi alte forme de sprijin acordate de partenerul de practică, în condiţiile legii şi în conformitate cu prevederile contractului de practică.

Admiterea în învățământul profesional de stat cu durată de trei ani

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECȘ), admiterea în învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani se desfăşoară în trei etape, în fiecare etapă de admitere fiind organizată înscrierea candidaţilor; preselecţia candidaţilor (după caz); proba suplimentară de admitere (după caz), admiterea candidaţilor şi afişarea rezultatelor.

Admiterea în învăţământul profesional cu durata de 3 ani se realizează, în fiecare etapă, astfel: a). în cazul în care numărul de candidaţi înscrişi nu depăşeşte numărul locurilor oferite de unitatea de învăţământ, admiterea se va realiza pe baza portofoliului educaţional al elevului; în portofoliul educaţional al elevului se are în vedere, pentru admiterea în învăţământul profesional de 3 ani, media de admitere – calculată ca medie ponderată între media generală la Evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a – care are o pondere de 75%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 25%; b).  în cazul în care numărul de candidaţi este mai mare decât numărul locurilor oferite de unitatea de învăţământ, admiterea se face luând în calcul în proporţie de 70% media de admitere (definită la litera a.) şi în proporţie de 30% nota obţinută la proba suplimentară de admitere stabilită de unitatea de învăţământ.

Cum se realizează înscrierea?

Cei care doresc să se înscrie în vederea admiterii în învățământul profesional de stat cu durată de trei ani trebuie să completeze fişa de înscriere eliberată de unitatea de învățământ gimnazial, pe care o depun la liceul pe care îl aleg. Conform metodologiei admiterii,”înscrierea candidaților în vederea admiterii în învăţământul profesional cu durata de 3 ani se face la unitatea de învăţământ care are ofertă educaţională pentru învăţământul profesional cu durata de 3 ani, pe baza opţiunii candidatului pentru o calificare profesională din oferta şcolii, cu posibilitatea înregistrării mai multor opţiuni în ordinea preferinţelor exprimate de candidat în fişa de înscriere. Înscrierea în vederea admiterii în învățământul profesional cu durata de 3 ani a elevilor din clasa a VIII-a și a absolvenților clasei a VIII-a din seriile anterioare se realizează pe baza fișei de înscriere în învățământul profesional cu durata de 3 ani, eliberată de unitatea de învățământ gimnazial”. În metodologie se precizează că unitatea de învăţământ gimnazial va elibera o singură fişă de înscriere în învăţământul profesional cu durata de 3 ani fiecărui elev/candidat care optează pentru înscrierea la învăţământul profesional, pentru fiecare etapă menţionată în calendarul admiterii în învăţământul profesional.

Calendarul admiterii

Conform calendarului, înscrierea candidaţilor, în cadrul etapei I de admitere în învățământul profesional cu durată de trei ani se va realiza începând de astăzi, 8 iunie (a.c.) și până vineri, 12 iunie (a.c.), când secretariatele unităților de învățământ gimnazial completează, la cererea elevilor și a părinților/reprezentanților legali pentru minori, fișa de înscriere în  învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani cu numele și codul unităţii de învăţământ gimnazial și datele personale ale absolvenţilor claselor a VIII-a. Tot în această perioadă se derulează și eliberarea, de către unitățile de învățământ gimnazial, a fișei de înscriere în învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani, pentru candidații care solicită aceasta. La solicitarea candidaților care au susținut și promovat probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, unitățile de învățământ gimnazial eliberează, împreună cu fișa de înscriere, și anexa fişei de înscriere completată cu rezultatul la proba /probele de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă.

Se precizează că elevilor care solicită eliberarea fișei de înscriere în învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani li se va încheia situația școlară înaintea eliberării acestei fișe și că nu se eliberează fișe de înscriere elevilor din clasa a VIII-a cu situaţia şcolară neîncheiată, aflaţi în stare de corigenţă sau repetenție. Conform calendarului, în perioada 8-12 iunie și în 15 iunie (până la ora 15.00), se derulează înscrierea candidaților la unitățile de învățământ care școlarizează în învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani, pe baza fișei de înscriere în învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani. În calendar este menționat că nu pot fi înscriși candidații cu situaţia şcolară neîncheiată, aflaţi în stare de corigenţă sau repetenție. Perioada de înscriere la unitățile de învățământ și calificările unde nu se organizează probă de preselecție se poate prelungi până la data de 25 iunie 2015, pentru a permite și înscrierea candidaților care au obținut fișa de înscriere după încheierea anului școlar. În mod similar se procedează și pentru înscrierea în învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani a absolvenților de 8 clase din seriile anterioare. În 15 iunie va fi afișată lista candidaţilor înscrişi în învăţământul profesional de stat cu durata de trei ani și tot atunci va fi afişat şi graficul de desfăşurare a sesiunii de preselecţie şi/sau a probei suplimentare de admitere, dacă este cazul. Preselecția candidaților va debuta în data de 16 iunie (a.c), iar proba suplimentară de admitere ( în cazul în care numărul de candidați este mai mare decât numărul locurilor oferite de unitatea de învățământ) se va derula în data de 30 iunie (a.c.). Admiterea candidaților și afișarea rezultatelor – în cadrul etapei I – va debuta în data de 2 iulie (a.c), cu transmiterea,  de  către comisiile  de  admitere  județene/   a   municipiului București pentru învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani, către unitățile de învățământ care au organizat înscrierea în învățământul profesional de  stat  cu  durata  de  3  ani, a bazei de date județene cuprinzând media de absolvire  a claselor  V-VIII, precum și notele și media generală obținute la probele de la evaluarea națională de la sfârșitul clasei a VIII-a, și va fi urmată de o serie de proceduri specifice. În data de 3 iulie (a.c.) va avea loc validarea de către comisia de  admitere județeană / a municipiului București pentru învățământul  profesional  de  stat  cu  durata  de  3  ani,   a listei candidaților declarați admiși în învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani. Tot atunci este programată și afişarea la sediul unităţilor de învăţământ profesional a listelor cu candidaţii admişi la învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere la învăţământul profesional; afişarea în fiecare unitate de învăţământ gimnazial a listei candidaţilor declaraţi admişi, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere în învăţământul profesional, şi a celor respinşi la admiterea în învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani. Afişarea rezultatelor va fi însoţită de precizări privind depunerea dosarelor de înscriere de către candidaţii admişi, respectiv ridicarea fişelor de înscriere de către candidaţii respinşi.

În perioada 6 – 7 iulie 2015 este programată ridicarea fişelor de înscriere în învăţământul profesional de către candidaţii declaraţi respinşi şi de către candidaţii declaraţi admişi care doresc să renunţe la înscrierea la învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani şi au în intenţie să se înscrie la admiterea în învăţământul liceal de stat. În calendar se precizează că în acea perioadă, candidaţii respinşi la etapa I de admitere în învăţământul profesional se pot înscrie în etapa a II-a de admitere în învăţământul profesional pe baza fişei de înscriere utilizate în etapa I. Totodată, candidaţii respinşi la etapa I de admitere în învăţământul profesional pot să se înscrie la etapa I de admitere în liceu, iar candidaţii declaraţi admişi care doresc să renunţe la înscrierea la învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani şi au în intenţie să se înscrie la admiterea în învăţământul liceal de stat pot să se înscrie la etapa I de admitere în liceu. Tot atunci, absolvenţilor respinşi în etapa I de admitere la învăţământul profesional şi absolvenţilor declaraţi admişi care doresc să renunţe la înscrierea la învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani şi au în intenţie să se înscrie la admiterea în învăţământul liceal de stat li se poate elibera, la cerere, de către unităţile de învăţământ gimnazial la care aceştia au absolvit clasa a VIII-a, fişa de înscriere la etapa I de admitere în liceu numai pe baza predării fişei de înscriere la învăţământul profesional. În 8 iulie 2015 este programată rezolvarea cazurilor speciale de către comisia de admitere judeţeană / a municipiului Bucureşti (nu va repartiza candidaţi la calificări pentru care s-a organizat probă de preselecţie, decât cu acordul unităţilor şcolare respective), iar între 6-10 iulie 2015: Depunerea dosarelor de înscriere, la unităţile şcolare la care candidaţii au fost declaraţi admişi. Afişarea – în toate unităţile de învăţământ gimnazial- a listei cu locurile neocupate după etapa I de admitere în învăţământul profesional de stat din judeţ/municipiul Bucureşti va fi făcută în data de 15 iulie (a.c.).

Etapa a II-a de admitere în învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani va debuta în 20 august (a.c.), iar etapa a III-a va începe în 3-4 septembrie (a.c.).

***

. .

Calendarul integral și informații suplimentare privind admiterea în învățământul profesional de stat pot fi găsite accesând site-ul Ministerului Educației și Cercetării Științifice (MECȘ), www.edu.ro, respectiv  site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, www.isj.educv.ro. Accesând www.isj.educv.ro poate fi consultat ghidul informativ pentru elevi și părinți privind admiterea în învățământul liceal și profesional pentru anul 2015- 2016 (https://isj.educv.ro/ro/content/7586/Ghidul-Admiterii-%C3%AEn-Licee-2015).

Ana Alina Costache

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail