După inundaţiile de anul trecut, când o parte a oraşului Sfântu Gheorghe a fost inundată de apele revărsate din pâraie, au avut loc acţiuni care să prevină asemenea dezastre. Cu toate acestea, oamenii sunt speriaţi şi astăzi de furia cerului.

Inundaţiile care au avut loc anul trecut în localităţile judeţului Covasna, înclusiv  în oraşul Sfântu Gheorghe, au speriat pe toată lumea, însă au demonstrat că încă mai ştim să fim solidari. În zilele imediat următoare ieşirii din matcă a  pârâului Debren, care şi-a revărsat apele pe străzi, în curţile şi în locuinţele oamenilor, atât cetăţenii de rând, cât şi cei care sunt la cârma oraşului s-au apropiat unii de alţii, ajutându-i pe cei în nevoie.

Potrivit viceprimarului municipiului Sfântu Gheorghe, Bálint József, pentru ca dezastre precum cele provocate de inundaţiile de anul trecut să nu mai aibă loc, ulterior acestui eveniment s-a vorbit de mari planuri, mari proiecte privind consolidarea şi ridicarea podurilor care există peste pârâul Debren: „Pe lângă ajutorul acordat cetăţenilor care au suferit pagube, imediat sau într-un timp foarte scurt, s-au efectuat şi lucrări care să prevină asemenea întâmplări. Astfel, s-au curăţat albiile acestor râuri, au fost eliminate depuneri în cantităţi uriaşe. A fost o muncă bună, folositoare, care a ajutat foarte mult la prevenirea eve­nimentelor asemănătoare care puteau avea loc, şi zilele trecute. S-a vorbit de lacuri de acumulare în amonte, sau măcar de proiectarea şi începerea acestora, dacă nu ajung banii, şi ştiam că nu ajung banii pentru toate acestea”, a spus Bálint József.

Banii au venit, au fost cheltuiţi, şi am rămas, deocamdată, numai cu curăţarea

„De restul proiectelor, deocamdată, n-am văzut, n-am aflat nimic. Ar fi şi spre bucuria mea dacă ar fi altfel. În cursul anului trecut şi eu am fost inclus într-o comisie care urmărea rezolvarea acestei probleme, însă, eu am participat, am fost invitat numai până la sosirea banilor. La primele două discuţii în comisie am luat şi eu parte, şi ştiu foarte bine că banii n-au trecut prin contul Primăriei, din motiv că este în sarcina Sistemului de Gospo­dărire a Apelor să rezolve problema pârâurilor. Dar, până la inundaţie repre­zentanţii acestei instituţii nu şi-au văzut de treabă”, a mai adăugat viceprimarul.

Probleme, probleme…  încă sunt probleme

Precipitaţiile abundente care au căzut zilele acestea ne-au arătat că ploaia crează încă probleme, iar „li­niştitul” Debren mai e în stare „şă-şi arate muşchii”. Cu privire la acest aspect, Bálint József a precizat că devierea albiei Debrenului, pe porţinea de dinaintea vărsării în Olt, nu rezolvă problema. „Acolo unde anul trecut s-a acumulat atâta apă încât forma un lac întreg, se construieşte acum magazinul Kaufland, fără să fie rezolvată soarta eventualelor inundaţii care pot avea loc. Astfel, cei care trăiesc în zonă se uită zilnic la norii ce ar putea provoca o situaţie şi mai dezastroasă pentru ei, decât cea de anul trecut”, a spus în încheiere Bálint József.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail