„În 3 februarie 2024 se împlinește un an de la trecerea la cele veșnice a inginerului agronom Ioan Stoica, autorul monografiei localității Mărcuș, comuna Dobârlău, jud. Covasna, satul său natal.
S-a născut la 27 aprilie 1936, în satul Mărcuș, comuna Dobârlău, județul Covasna, și a decedat în data de 3 februarie 2023, la București.
Părinți: mama – Maria, moașă, și tatăl – Gheorghe, agricultor. A mai avut doi frați: Gheorghe (1932-2005) și Mihai (1945-2020). Studiile elementare, gimnaziale, liceale și cele superioare le-a urmat la următoarele unități de învățământ: Școala primară în Mărcuș (1943-1947); Școala gimnazială în Teliu (1947-1950); Liceul Teoretic „Andrei Șaguna” Brașov (1947-1950); Institutul Agronomic București, Facultatea de Agronomie (1955-1960). I-a plăcut să învețe și foarte mult să citească din toate domeniile. În perioada adolescenței a scris poezii.
A profesat în județul Dâmbovița, atât în agricultura de stat, cât și în cea cooperatistă, până la pensionarea sa în 1997. S-a bucurat de dragostea soției, Elena, cu care a conviețuit 63 de ani (căsăt. 1960-2023), a fiicei Virginia și a nepoatei Diana-Maria.
După absolvirea facultății i s-a propus să rămână asistent la facultate, dar a ales să se stabilească în Târgoviște, județul Dâmbovița, prin căsătoria cu Elena, absolventă a Institutului Agronomic București, Facultatea de Horticultură, domiciliată în Târgoviște.
Decesul a survenit ca urmare a fracturării șoldului, la o lună după operație, având și alte probleme de sănătate.
Odihnească-se în pace!
Elena Stoica”
***
O nouă apariție la Editura Eurocarpatica. Ioan Stoica – Mărcuș – Lada de zestre. Pagini de monografie, în „Mesagerul de Covasna”, nr. 1946, 6 octombrie 2017, p. 6.
O nouă apariție la Editura Eurocarpatica: Ioan Stoica – Mărcuș – Lada de zestre. Pagini de monografie
Autorul monografiei Mărcuș – Lada de zestre. Pagini de monografie, Ioan Stoica este fiu al satului Mărcuș, un intelectual realizat profesional peste munți, în Muntenia (Târgoviște, județul Dâmbovița), dar care a păstrat permanent o legătură strânsă cu meleagurile natale. În aceste condiții, cu atât mai mult, merită apreciată strădania sa de a se apleca cu atâta dăruire și acribie asupra cercetării istoriei și culturii localității natale.De precizat faptul că, ne aflăm în fața unei prime lucrări monografice a satului Mărcuș, cu excepția celor câteva cronici parohiale întocmite de preoții locului și a recentei și valoroasei lucrări Credință pentru credință. Pagini din istoria bisericii ortodoxe Mărcuș, purtând semnătura tinerei cercetătoare Elena Maria Tartler.
Valoarea documentar-istorică a prezentei lucrări este cu atât mai mare, dacă avem în vedere lipsa unor asemenea monografii ale localităților românești învecinate, din actualul județ Covasna. Pe lângă capitolele specifice lucrărilor monografice „clasice”, volumul de față are, în același timp, și părți distincte, care îi conferă o notă de originalitate.
Pentru început cititorul este informat asupra „așezării, vecinilor și devenirii” localității Mărcuș. În acest context, este prezentată așezarea geografică, în apropierea trecătorilor din Carpați și a pasurilor de trecere în Țara Românească, și consecințele apartenenței la acest areal asupra locuitorilor satului și a întregii zone. Sunt aduse precizări privind apartenența localității, în decursul vremii, la comitatul Alba de Sus, apoi la comitatul Treiscaune, la județul Brașov și, în prezent, la județul Covasna. Foarte prețioase sunt informațiile privind evenimente importante din istoria națională care s-au desfășurat în curbura interioară a Carpaților, așa cum au fost, de exemplu, luptele din primul și cel de-al doilea război mondial. În lucrare sunt puse în evidență strânsele legături și numeroasele relații ale Mărcușului cu satele românești din vecinătate și din Țara Bârsei, precum și influența benefică a vecinătății cu sașii din Prejmer, pentru preluarea unor metode moderne de lucrare a pământului și creșterea animalelor.
Prin natura profesiei de inginer agronom, autorul este un avizat cunoscător al universului satului românesc. Pe baza unei atente documentări, Ioan Stoica prezintă condiția țăranului român din Mărcuș, până la desființarea iobăgiei și după aceea. Ca fin observator al vieții cotidiene trecute, autorul are capacitatea de a înțelege și reda aspectele esențiale ale mentalului colectiv specific mărcoșenilor, format la confluența culturii populare săsești și maghiare din sud-estul Transilvaniei și a unui contact durabil cu românitatea de peste Carpați.
În capitolele Mărcușul și lumea și Lumea cunoaște Mărcușul sunt surprinse caracteristicile unei comunități deschise, cu fluxuri migratorii în ambele sensuri, care, în decursul veacurilor, a dat dar a și primit noi locuitori. Autorul prezintă modalitățile diferite de a pleca din sat, cu accentele specifice din fiecare perioadă istorică, de la iobagii care plecau prin „vama cucului” în „Țară”, la navetiștii din marile unități industriale ale Brașovului, în final, stabiliți definitiv în marea metropolă de la poalele Tâmpei.
Capitolul Biserica. Instituție și zidire, pe baza izvoarelor documentare, prezintă succint „instituția care s-a implicat în viața locuitorilor, s-a luptat pentru drepturile lor civile și sociale, i-a sprijinit și le-a îndrumat eforturile de a accede la egalitatea în drepturi cu alte nații, în primul rând la educație și instrucție”. Sunt redate mărturiile documentare despre bisericile construite și ctitorii lor, cu informații interesante despre cel mai important ctitor Elisei Tăraș – alias Alecse Popescu și soția sa Chira, despre reparațiile efectuate de-a lungul timpului, pictarea bisericii, dotarea cu cărți de cult și odoare etc.
Autorul prezintă rolul Bisericii ortodoxe din Mărcuș în îndrumarea enoriașilor spre o viață de familie sănătoasă, descurajarea concubinajului, respectiv a vieții în „nelegiuire”, pe baza informațiilor din protocoalele parohiale, protocolul bunei înțelegeri, registrele parohiale de stare civilă etc.
Lucrarea prezintă portretele preoților, în calitatea lor de părinți spirituali ai Mărcușului, de adevărați lideri ai comunității locale, așa cum au fost cei din familia Dogaru, care au păstorit în Mărcuș mai bine de un veac, dar și a celor care le-au urmat, cu realizările fiecăruia, în pofida numeroaselor greutăți și îngrădiri impuse de regimurile politice vremelnice. Este interesantă constatarea făcută de autor conform căreia niciunul din cei peste 18 preoți ortodocși care a slujit altarul bisericii din localitate, în ultimele trei secole, nu a fost din localitate, majoritatea fiind din localități apropiate: Prejmer, Teliu, Dobârlău ș.a. În același timp, patru preoți născuți în Mărcuș au păstorit credincioșii din parohiile învecinate.
Este subliniat rolul bisericii ortodoxe în organizarea, dotarea și funcționarea învățământului confesional în limba română, organizarea comunitară, activitatea culturală și cea de asistență socială. Paginile intitulate Școala și dascălii cuprind o descriere a învățământului confesional în limba română, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea și începutul sec. XX, edificiile școlare, șirul învățătorilor și salarizarea acestora, programa școlară, precum și câteva aspecte din învățământul de stat, cu momentele sale de înflorire din perioada interbelică și, de declin, după 1960, când, ca urmare a scăderii numărului copiilor, în sat va funcționa numai școala primară cu clasele I-IV.
Cronica selectivă cuprinde 33 de evenimente, fapte, întâmplări, din perioada 1761-1977: calamități naturale (cutre-mure, inundații), evenimente politice, culturale, demografice, accidente și incidente, cât și multe întâmplări din categoria „fapt divers”, toate cu tâlcul lor.
Capitolul Superstiții, leacuri, credințe și obiceiuri din vechiul Mărcuș are valoarea sa etnografică, cu atât mai mult cu cât majoritatea acestor practici astăzi nu mai există.
O valoare deosebită, din perspectivă filologică și etnologică, o are Glosarul care cuprinde peste 300 de cuvinte „care nu apar în dicționarele generale (exp. DEX), cu excepția celor care au avut în Mărcuș și înțelesuri particulare. La fel de valoros este și capitolul Toponimie la Mărcuș, capitol care cuprinde peste 150 de termeni, prezenți în vocabularul locuitorilor din Mărcuș. În aceeași categorie se înscrie și capitolul Onomastică. Demnă de toată lauda este munca autorului de a reda, în capitolul menționat, peste 75 de nume de familie, cu prezentarea etimologică și genealogică a acestora. Este un dar de suflet oferit de autor tuturor concetățenilor din Mărcuș, a cărei valoare documentară va spori, în perspectiva anilor viitori.
O notă distinctă o are, în cuprinsul lucrării, capitolul Oamenii Mărcușului. Sub titlurile Tătuțu Fon, Tanti Moașa și Remember sunt prezentate povești de viață ale unor membri din familia autorului și din familiile Bunea, Stancu, Tăraș, Șerban ș.a., pagini redate printr-o abordare mai apropiată de discursul literar, decât cel specific lucrărilor monografice. În schimb, personajele sunt reale, din Mărcuș, iar întâmplările trăite sunt reprezentative pentru majoritatea familiilor din Mărcuș. Cunoscând destinul acestor personaje, traseul lor uman și profesional, relațiile cu autoritățile publice și cele de familie, îndeplinirea obligațiilor militare și sociale, cititorul își poate forma o imagine asupra principalelor caracteristici ale vieții cotidiene ale locuitorilor din Mărcuș, în ultimul secol și jumătate.
Cu mult har, pricepere și acuratețe este redat rolul familiei în comunitatea rurală românească tradițională, aspecte ale traiului cotidian, truda pentru depășirea greutăților specifice fiecărei perioade istorice, unele performanțe individuale ale mărcoșenilor, și, din nou, despre rolul intelectualilor satului, al preoților, învățătorilor, notarului, medicului și al moașei. De remarcat portretul emoționant al mamei autorului, moașa satului, un personaj care își găsește locul în paginile unui roman, o femeie înzestrată cu un minunat buchet de calități, din care nu lipsesc bunătatea, cinstea, înțelepciunea, dârzenia, consecvența ș.a.
Cititorul are posibilitatea cunoașterii unor aspecte concrete ale relațiilor strânse ale românilor din Mărcuș cu cei de peste Carpați, dar și pagini inedite despre statutul românului ardelean în armata austro-ungară, pe fronturile din Galiția și din Italia, sau prizonier în Rusia, dar și militar în cadrul Corpului voluntarilor ardeleni din armata română.
De subliniat valoarea documentară a anexelor care cuprind date referitoare la eroii din localitatea Mărcuș căzuți la datorie, în cele două războaie mondiale, cu menționarea distribuției geografice a locurilor din întreaga Europă, unde s-au jertfit feciorii din Mărcuș. La fel de valoroase sunt documentele referitoare la participarea românilor din Mărcuș la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 (Procesul-verbal al adunării electorale a cercului Întorsura Buzăului, Credenționalul și Hotărârea noastră adoptată de românii din Mărcuș), precum textul orației de nuntă.
Apariția volumului Mărcuș – Lada de zestre. Pagini de monografie reprezintă o contribuție meritorie la cunoașterea istoriei românilor din sud-estul Transilvaniei și la conviețuirea lor cu locuitorii satelor din împrejurimi. Lucrarea poate constitui o excelentă bază de date pentru cercetătorii din domeniul etnografiei, lingvisticii, filologiei, demografiei și istoriei. De aceea se cuvine să adresăm sincere felicitări autorului, Ioan Stoica, și tuturor celor care au contribuit la editarea acestei frumoase și necesare cronici românești din curbura interioară a Carpaților.
Dr. Ioan LĂCĂTUȘU
