La sfârșitul lunii august a.c., scriitorul, publicistul, istoricul, criticul literar, profesorul și  muzeograful Luminița Florica Cornea (n. Graure) împlinește o frumoasă vârstă. Acest popas aniversar ne oferă plăcutul prilej de a prezenta concis câteva repere dintr-o viață dăruită propășirii limbii și culturii române și educării în acest spirit a zeci de generații de  tineri.

Prof. dr. Luminița Cornea s-a născut la 29 august 1949 în Giurgiu. Din anul 1955 familia sa s-a stabilit în Ardeal, tatăl său, preotul Ioan Graure, fiind deținut politic în perioada 1951-1955. A absolvit Liceul „Iacob Mureșianu” din Blaj, jud. Alba, promoția 1967; Institutul Pedagogic, Baia Mare, promoția 1970; Universitatea București, Facultatea de Limba și Literatura Română, promoția 1974. În anul 2006, obține titlul științific de Doctor în Filologie, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.  În anul 1975 s-a stabilit în Sfântu Gheorghe, iar în anul 2022 a devenit cetățean al municipiului Cluj-Napoca. În cei aproape 50 de ani de rodnică activitate desfășurată în Sfântu Gheorghe a fost: profesor (gradul didactic I) și director-adjunct la Colegiul Național „Mihai Viteazul”; muzeograf la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, respectiv la Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci; secretar, apoi președinte al Filialei Covasna a Societății de Științe Filologice din România (1984-2010); președintele Despărțământului ASTRA Covasna-Harghita (2011-2017). În toți acești ani a depus o bogată activitate de cercetător, istoric, critic literar, scriitor și membru de frunte al societății civile românești. Din 2016, este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov.

De numele său se leagă amenajarea și organizarea tematică a Casei memoriale „Romulus Cioflec” din Araci (1998), județul Covasna, precum și manifestările cultural-artistice desfășurate la muzeul memorial din Araci, alte proiecte culturale realizate în calitate de consultant științific la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sf. Gheorghe, în cadrul căruia funcționează Casa memorială „Romulus Cioflec” din Araci.

Prin numeroasele lucrări, studii, articole, recenzii, reeditări, dedicate scriitorului Romulus Cioflec, Luminița Cornea  a devenit cel mai avizat și valoros biograf și critic literar al vieții și operei  scriitorului, respectiv și al familiei sale. Cu alte cuvinte, am putea, prea bine, să intitulăm acest capitol din creația sa literară  „Luminița Cornea – 30 de ani,  împreună cu  familia Cioflec”.

Opera literară  a  doamnei  Luminița Cornea  cuprinde peste 30 de volume de autor, volume în colaborare și ediții îngrijite. Încercând o grupare tematică a volumelor purtând semnătura  Luminiței Cornea, remarcăm:

Cele cinci volume din seria Convorbiri duhovnicești cu Înaltpreasfințitul Ioan al Banatului, apărute la prestigioase edituri din întreaga țară, unele în mai multe ediții, în perioada 2017-2022: „Înviatul din Nazaret”, „Pe cărarea Raiului”, „Pe drumul Crucii”, „Crede. Dumnezeu se ține de cuvânt”.

Lucrarea „Preot Ioan Graure, Cinstirea părinților – culegere de predici și articole”, volum dedicat memoriei tatălui său, preotul Ioan Graure – deținut politic.

Volumele dedicate scriitorului Romulus Cioflec și familiei sale: Romulus Cioflec, Pe urmele Basarabiei, Romulus Cioflec, De la Dunăre – în jurul Peninsulei Balcanice – prin Italia, la Dunăre, Romulus Cioflec, Răspântia, Romulus Cioflec, Cupa Domeniilor,  Romulus Cioflec – un ardelean pe drumurile lumii, Romulus Cioflec, Moarte cu bocluc ș.a.

Referindu-se la volumul Romulus Cioflec – o viață în imagini , Omul de carte Catinca Agache sublinia: „Admirabilă abnegație, admirabilă realizare a scriitoarei covăsnene Luminița Cornea, volum ce aureolează întreaga sa activitate și o prezintă ca un cercetător consacrat, simbolizând  un ,,protest împotriva uitării”, cum a afirmat cândva scriitorul și medicul Corneliu Dimivoci”.

Volume de literatură și critic literară: Locuțiuni verbale în romanul istoric sadovenian – o abordare gramaticală, stilistică și poetică (teza de doctorat); Studii și articole literare (postfață de Ion Topolog Popescu);  Excursia literară, îndemn spre cunoaștere;  Scriitori. Case memoriale (II); Atlasul literaturii române (volum realizat în colaborare cu Gheorghe Lăzărescu, Adrian Costache, Cristina Ionescu); Limba română – teste cu rezolvare și evaluare, fonetică, lexic, morfologie, sintaxă, stilistică, pentru bacalaureat și admitere în învățământul superior (cu Cristina Ionescu); Teste de limba și literatura română – pentru liceu și bacalaureat (împreună cu Cristina Ionescu, Marianne Iliescu); 20 de teste pentru examenul de capacitate la limba și literatura română, rezolvări și evaluare (Marinela Brezeanu-Ujvárosi); Cristale, antologie de poezie a elevilor – colaboratori ai revistei ECOU a Liceului „Mihai Viteazul”; Despre viețuitoare mici, pentru voi, copii pitici, din cele mai frumoase poezii pentru copii, antologie și cuvânt înainte de Luminița Graure-Cornea; Poezii populare culese de Dimitrie Cioflec, ediție îngrijită și prefațată de Luminița Cornea, postfață de Ioan Lăcătușu; Ideea de Eminescu; Locuțiuni verbale în romanul istoric sadovenian – o abordare gramaticală, stilistică și poetică; Făclii arzând. File de istorie literară.

Lucrări dedicate  activității  Asociațiunii  ASTRA și românilor din Basarabia și Nordului Bucovinei: Asociațiunea ASTRA întru iubire de suflet românesc; Zece ani cu ASTRA ieșeană.

Volume în care sunt abordate probleme de spiritualitate ortodoxă și românească: Omul, comoara lui Dumnezeu, Un pelerinaj în Țara Sfântă, Întru lumina munților – fragmente de spiritualitate românească, Personalități ale orașului Covasna, în colaborare cu Ioan Lăcătușu și Ioan Luca, Teculeștii din neam în neam, volum realizat în colaborare cu Ioan Lăcătușu și Constantin Catrina,  Justinian Teculescu, Pentru neam și pentru lege – cuvântări și predici.

Criticul literar, scriitorul și publicistul Luminița Cornea este autoarea a peste o mie  două sute de articole în presa locală și națională – recenzii, cronici, reportaje, evocări, portrete, medalioane, știri – materiale de o mare diversitate tematică, toate promovând valorile autentice de cultură și spiritualitate românească. A publicat studii de istorie literară în volume colective de specialitate și numeroase articole în publicații cultural-literare.

Luminița Cornea face parte din colectivul de redacție al revistei Grai Românesc, editată de Episcopia Ortodoxă Română a Covasnei și Harghitei, al revistei de cultură Vatra veche (Tg. Mureș), al revistei Familia română (Baia Mare), al publicației Revista română (Iași), este redactor-șef al revistei semestriale de literatură Caietele de la Araci.

Dintre  nenumăratele referințe  critice redăm selectiv numele unor cunoscuți oameni de cultură care, în recenziile lor au scos în evidență valoarea lucrărilor, studiilor și articolelor semnate de prof. dr. Luminița Cornea: Ion Buzași, Ion Hangiu, Iordan Datcu, Liviu Groza, Gheorghe Badea, Gheorghe Pop, Mircea Popa, Victor Durnea, Victor V. Grecu, Luminița-Irina Niculescu, Florin-Corneliu Popovici, Nicolae Băciuț, Valentin Marica, Nicolae Scurtu, Doru Munteanu, Adrian Lesenciuc, Laurențiu-Ciprian Tudor, Ion Topolog, Marian Drăghici, Valentin Talpalaru, Menuț Maximinian.

Ca o răsplată morală a muncii sale performante la catedră și în viața culturală, științifică și civică, timp de peste o jumătate de secol, Luminița Cornea a primit numeroase distincții, premii, ordine, medalii și diplome. Însă cele mai mari premii obținute sunt  respectul și prețuirea de care se bucură din partea foștilor elevi și colegi de muncă, a unor importante personalități ale vieții publice românești și, nu în ultimul rând, din partea Octaviei și a lui Alexandru, iubiții ei copii.  

La mulți și binecuvântați ani, cu sănătate și noi izbânzi întru întregirea valoroasei moșteniri culturale transmise generațiilor viitoare.

Dr. Ioan LĂCĂTUȘU

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail