...Ora 8,00. Este o dimineaţă friguroasă a începutului de martie 2011. Ar fi trebuit să se simtă deja primăvara, fiindcă a trecut Mărţişorul, chiar şi Ziua Femeii, dar anotimpul florilor vine cu încetinitorul. Se pare însă că abia din acest week-end se va încălzi consistent. Nopţile trecute a fost frig apoape ca iarna, încât nu-ţi venea să laşi un câine afară. Darămite un om!
Doar spre amiază s-a simţit un pic mângâierea soarelui, făcându-i pe cei zgribuliţi să iasă de prin bârloguri şi să se încălzească. Mă refer, de bună seamă, la oamenii străzii, semenii fără căpătâi, care au mai trecut cu chiu cu vai peste o iarnă. Dar numai ei ştiu cu ce greutate…
Am iscodit în ultima vreme niţel mai atent lumea aceasta pestriţă ce vieţuieşte la marginea societăţii, întâlnind nişte destine dramatice, pe care e bine să le cunoască toţi. Mai ales cei tineri, spre a nu ajunge ca ei…
Personaje tragice
De mult îmi propusesem să fac o vizită în locul unde ştiam că de ani de zile se adăposteşte o mână de bosechetari. I-am numit generic aşa, cu toate nu seamănă cu acei paria pe care îi vedem în unele reportaje la televizor mişunând prin Capitală sau în alte mari aglomerări urbane. Nişte indivizi rătăciţi mental, vieţuind prin canale ca şobolanii sau pe sub poduri, căutând hrană prin gunoaie şi drogându-se din pungi cu aurolac.
Nu, la Sfântu Gheorghe trăieşte o altfel de faună: mai puţin numeroasă şi agresivă, alcătuită în general din alcoolici, persoane în etate, rămase fără un acoperiş deasupra capului, ce îşi irosesc viaţa trăind de azi pe mâine.
Am scris cu ceva vreme în urmă despre un asemenea ins, care a fost în tinereţe şi el un om „normal”. Adică a avut familie, loc de muncă, un venit frumos, dar care şi-a bătut joc de toate. Dar în primul rând de el, ajungând acum o epavă. Aidoma lui sunt şi alte personaje tragice, pe care le-am cunoscut şi despre care aş vrea să povestesc.
„La unchiu-n gară”
…Însoţit pentru mai multă siguranţă de un om în uniformă (respectiv de agentul-şef principal Ioan Mititelu, şeful Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Sf. Gheorghe) urc în sala de aşteptare din gară. Vorba vine „sală de aşteptare”! A fost odată. Acum e o încăpere mare şi rece, cu pereţii mâzgăliţi cu graffiti, plini de inscripţii. Deşi ar trebui să fie un loc public de aşteptare a trenurilor, nu zărim nici o bancă! Lipsesc cuierele, măsuţele, micile platforme pentru bagaje. Adică utilităţile strict necesare într-un spaţiu cu o asemenea destinaţie, unde oamenii să stea în condiţii civilizate.
Motivul pentru care lipsesc în momentul de faţă dotările din sala de aşteptare se datorează, pe de o parte, începerii în curând a reabilitării clădirii. Iar pe de alta, tocmai din cauza repetatelor vizite nocturne ale unor boschetari, ce şi-au făcut peste iarnă sălaş aici, precizează şeful staţiei, Vasile Mesaroş.
Vorba ceea, mă duc să dorm „la unchiu-n gară”…
Viaţă de hoinar
Ghemuit pe un calorifer moţăie făcut covrig un amărât. Când ne simte prezenţa, se ridică speriat. Arată jalnic: cu părul alb-cenuşiu, hirsut, nespălat, îmbrăcat subţire pentru temperatura de afară. Sigur – flămând. Pe jos tot felul de gunoaie.
Omul legii îl cunoaşte. „Ce faci, Miklos-bácsi? Iar ai stat toată noaptea aici?”, îl ia la rost cu blândeţe. Bătrânul încearcă un zâmbet de scuză. Mormăie ceva şi coboară privirea în pământ. Afară sunt încă vreo minus zece grade, cum să-l huşuieşti?
„Ţi-e mai mare mila de el, om în etate, care stă lipit ore în şir de un calorifer amorţit, ca să se încălzească puţin, comentează însoţitorul meu. Mai stă puţin pe aici şi pleacă prin vecini să-şi facă rost de mâncare şi de… băutură. Se mai întâlneşte şi cu alţi amici de teapa lui şi uite aşa îi trece ziua. Noaptea e o mare problemă pentru ei”…
Biografia unui eventual erou de roman
Îl însoţesc pe agentul-şef pr. Ioan Mititelu la Post, aflat în perimetrul staţiei, pentru a afla detalii despre identitatea acestor personaje amărâte. Are un catastif întreg.
Despre nenea Miklos L. citeşte că s-a născut în 1951, fiind de loc din Vârghiş. Deşi beneficiază de o pensioară, banii se termină repede pe băutură. Apoi cerşeşte, stă pe la uşa restaurantelor să-i dea cineva binevoitor vreo ţigară şi mărunţiş de-o ţuică.
Când vine vara dispare. Numai el ştie unde. Pentru ca iarna să revină în zonă. De fapt, a avut în tinereţe o casă la ţară. Dar după ce s-a despărţit de nevastă, a vândut-o, banii i-a tocat pe alcool şi acum umblă teleleu. Exact aşa cum fac majoritatea semenilor din anturajul său.
Bătrânul nu-i singur: are un fiu, care lucrează la o stână. Însă nici nu vrea să audă de taică-su. De asemenea, are şi o soră, femeie aşezată la casa ei, însă nici ea nu vrea să-l primească, ştiindu-i năravurile. Ca atare, Miklos-bácsi supravieţuieşte numai el ştie cum, apelând la mila celor din jur.
Astă-iarnă s-a îmbolnăvit din pricina gerurilor mari. Era cât pe ce să moară. Noroc cu poliţiştii, care au chemat Ambulanţa şi l-au internat la spital, altminteri „dădea colţul”. Dar şi la spital, cât să-l ţină?
O problemă spinoasă
Şi cu alte asemenea persoane s-a procedat similar, ne-a relatat mai apoi şeful Poliţiei T.F. a judeţului Covasna, comisarul-şef Constantin Scurtu.
„Sunt oameni necăjiţi, nu au unde să se ducă – mai ales noaptea, când e ger – de aceea vin în gară. Îi cunoaştem pe toţi, i-am identificat, pe unii i-am şi amendat, însă practic ei neavând un adăpost, ce să facă? Cel puţin Miklos L. a fost sancţionat de cinci ori numai anul acesta!, a continuat comisarul-şef C-tin Scurtu. Noi gestionăm situaţia şi i-am ajutat cât am putut pe aceşti nefericiţi. Împreună cu Jandarmeria şi Poliţia Comunitară am colaborat foarte bine pentru a stăvili proliferarea acestui fenomen negativ al oamenilor străzii, care la noi în judeţ este nesemnificativ, faţă de alte zone. S-a luat nu o dată legătura cu Administraţia Publică Locală, cu Direcţia pentru Asistenţă Comunitară.
Însă este nevoie de soluţionat fiecare caz în parte, nu de constatat efectele. Ne este milă de ei văzându-i cum dorm pe calorifere, chiar şi pe ciment, vai de capul lor. Cum să-i alungi la minus 15 grade în plină noapte în stradă? Am solicitat şi Salvarea în situaţii mai speciale, persoanele bolnave fiind internate”.
Preocupări ale edililor
Din câte ştim, şi în iarna care a trecut Primăria municipiului Sf. Gheorghe a acţionat pentru adăpostirea persoanelor de acest gen – mai ales pe timp de noapte – spre a nu se mai duce în gară sau în alte locuri.
Primarul Antal Arpad a declarat, cu ceva vreme în urmă, că trebuie până la urmă să se afle concret de unde vin aceşti oameni, numărul celor fără o locuinţă stabilă părând a fi în uşoară creştere. Există indicii că nu toţi necăjiţii de acest fel sunt din judeţul Covasna.
Într-adevăr, aşa stau lucrurile, boschetarii umblând hai-hui până găsesc un loc mai ospitalier, după care pleacă unde văd cu ochii…
Ce-a făcut cu viaţa lui?
…Vine, vine, totuşi, primăvara, se încălzeşte, iar existenţa lui alde Miklos L., ca şi a colegilor săi hoinari va intra într-o zodie acceptabilă. Vor dormi mai încolo sub cerul liber, în aerul înmiresmat “La mătuşa în parc”, unde nu o să fie deranjaţi atât de des de poliţişti, ca acum în gară.
La 60 de ani nenea Miklos a uitat probabil ce înseamnă o baie fierbinte, o rufă curată, o mâncare caldă şi un pat confortabil. Cu fiecare an însă, iernile îi vor părea tot mai lungi şi mai geroase, ca oricărui pierde-vară. Păi nu-i păcat?
Vorba stihului păunescian: Viaţa (lui) unde e? Ce a făcut cu ea?
Horia C. Deliu
