Istoric al religiilor, filosof, prozator și eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale, Mircea Eliade a avut contribuții teoretice cheie în domenii precum istoria religiilor, antropologia religioasă, mitologia comparată și filosofia religioasă. Cercetările sale continuă să fie relevante, analizate și interpretate la zeci de ani de la moartea sa. În literatura artistică, a semnat nuvele și romane cu teme mitice și autobiografice.Printre noțiunile pe care le-a abordat și evidențiat în cercetările sale, se numără dialectica sacrului și profanului, modul în care manifestările sacre precum miturile, ritualurile și obiectele creează ordine și semnificație, eterna reîntoarcere, simbolismul religios și tipologia omului arhaic.
Mircea Eliade a revoluționat studiul comparativ al miturilor, depășind simpla colectare de date istorice pentru a căuta sensuri și simboluri profunde, universale. El a considerat că aceste similitudini demonstrează o unitate a spiritului uman în fața sacrului.
Complexitatea operei sale de cercetare este dată de utilizare extensivă a surselor etnografice, mitologice și textuale din tradiții foarte diferite: India, Asia Centrală, Europa, America indigenă, Africa.
Mircea Eliade s-a născut la 9 martie 1907, în București.
A învățat la Liceul ‘Spiru Haret’ din București (1917-1925) și a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1925-1928). Și-a completat studiile la Universitatea din Calcutta (1928-1931).
Încă din anii de liceu, a colaborat cu proză fantastică și articole științifice în publicații ca ‘Ziarul științelor populare și al călătoriilor’, unde a debutat, în 1921, cu povestirea fantastică ‘Cum am găsit piatra filosofală’. În anii studenției, a scris la ‘Revista Universitară’ și la ziarul ‘Cuvântul’.
A obținut doctoratul în filosofie, cu teza ‘Istorie comparată a tehnicilor Yoga’ (1933), arată lucrarea ‘Membrii Academiei Române / 1866-2003’ (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003).
Perioada petrecută în India (1928-1932) i-a marcat decisiv existența și opera. Aici i-a cunoscut pe marele profesor Surendranath Dasgupta și pe filosoful și poetul Rabinddranath Tagore.
Începând cu 1933, a fost profesor asociat de filosofie la Universitatea din București, unde a ținut cursuri de filosofia și istoria religiilor. În 1933, a inaugurat un curs despre ‘Problema răului în filosofia indiană’.
În anul 1937, a fost ales deputat în Parlamentul României pe listele partidului Totul pentru Țară, care reprezenta expresia politică a Mișcării Legionare. Din cauza acestor activități politice, Mircea Eliade a fost arestat în iulie 1938 și închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, în timpul lui Carol al II-lea, arată lucrarea ‘Membrii Academiei Române / 1866-2003’. Relația lui Mircea Eliade cu Mișcarea Legionară reprezintă unul dintre cele mai controversate capitole din biografia marelui istoric al religiilor, marcându-i atât cariera interbelică, cât și recepția postumă a operei sale.
În 1940, a fost numit atașat cultural pe lângă Ambasada României din Londra, fiind transferat, în 1941, la cea din Lisabona, unde a rămas până în 1944.
Din 1945, s-a stabilit la Paris, unde a predat, la Ecole Pratique des Hautes Etudes, un curs liber pe teme de istoria religiilor (1945-1948). Între 1945 și 1957, a predat și la Sorbona.
În 1957, a fost invitat să susțină o serie de prelegeri la Universitatea din Chicago, devenind profesor titular de istoria religiilor, iar din 1962, ‘distinguished service professor’.
Preocupat încă din tinerețe de studiul variatelor forme ale religiei, Mircea Eliade a fost atras inițial de religiile Indiei antice, apoi de șamanism, de semnificația mitului primitiv, de morfologia sacrului și de istoria credințelor religioase. Opera sa științifică și religioasă cuprinde studii, lucrări, eseuri, rezultate în urma cercetărilor sale asupra religiilor lumii. Este recunoscută pe plan mondial ca una dintre cele mai importante contribuții contemporane, fiind indispensabilă oricărei analize temeinice a fenomenului religios.
Printre lucrările sale reprezentative în acest sens, se numără: ‘Introducere în filosofia Yoga’ (1930), ‘Yoga. Essai sur les origines de la mysthique indienne’ (1936), ‘Elemente pre-ariene în hinduism’ (1936), ‘Mitul reintegrării’ (1942), ‘Comentarii la legenda Meșterului Manole’ (1943), ‘Techniques du Yoga’ (1948), ‘Le Mythe de l’eternel retour’ (1949), ‘Tratat de istoria religiilor’ (1949), ‘Le chamanisme et les techniques archaiques de l’extase’ (1951), ‘Images et symboles’ (1952), ‘Le Yoga. Imortalite et liberte’ (1952), ‘Traite d’histoire des religions’ (1953, 1964, 1974), ‘Mythes, reves et mysteres’ (1957), ‘Naissances mysthiques’ (1959), ‘The Sacred and the Profane. The Nature of Religion’ (1961), ‘Aspecte ale mitului’ (1963), ‘De le Zamolxis a Gengis Khan. Etudes comparatives sur les religions et le folklore de la Dacie et de l’Europe Orientale’ (1970, apărută și în limba română, în 1980), ‘La nostalgie des origines’ (1972), ‘Istoria religiilor din 1912 până în zilele noastre’ (1973), ‘Occultism, Witchraft and Cultural Fashions. Essays in Comparative Religions’ (1976), ‘Istoria credințelor și ideilor religioase’ (3 vol., 1981-1988, reeditată în 1992).
Scrierile sale de beletristică cuprind: ‘Isabel și apele diavolului’ (1930), ‘Maitreyi’ (1933), ‘Întoarcerea din rai’ și ‘Lumina ce se stinge’ (1934), ‘Huliganii’ (I- II, 1935), Domnișoara Christina’ (1936), ‘Șarpele’ (1937), ‘Nuntă în cer’ (1938), ‘Secretul doctorului Honigberger’ și ‘Nopți la Serampore’ (1940), ‘Noaptea de Sânziene’ (1955); ‘Nuvele’ (1963), ‘Pe strada Mântuleasa’ (1968), ‘La țigănci’ (1969), ‘În curte la Dionis’ (1977). În dramaturgie, s-a remarcat cu ‘Iphigenia’ și ‘Coloana nesfârșită’.
Printre volumele sale de eseuri, se numără ‘Soliloquii’ (1932), ‘Oceanografie’, ‘Insula lui Euthanasius’. S-a manifestat și ca memorialist: ‘Șantier’, ‘Memorii’, ‘Fragmente de jurnal’, ‘Jurnal’.
Mircea Eliade și-a scris opera literară, chiar și după stabilirea în străinătate, numai în românește, argumentând într-un interviu: ‘scriu în limba română, limba în care visez’.
În 1960, împreună cu Ernest Junger, a publicat revista ‘Antaios’, care a apărut la Stuttgart, iar în 1961, la Chicago, periodicul universitar ‘History of Religions’.
În 1937, a fost distins de Societatea Scriitorilor Români cu premiul I pentru ediția critică în două volume intitulată ‘B. P. Hasdeu – Scrieri literare, morale și politice’.
A fost membru al Academiei americane de Științe și Arte (1966) și al academiilor de științe din Belgia și Marea Britanie.
Din 3 iulie 1990, Mircea Eliade este membru titular post-mortem al Academiei Române.
A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor universități din lume, printre care cele din Washington, Yale, La Plata, Chicago. A fost distins cu Premiul ‘Bordin’ al Academiei Franceze și cu Legiunea de Onoare (1978), arată lucrarea ‘Membrii Academiei Române / 1866 – 2003’.
Mircea Eliade a murit la 22 aprilie 1986, în Chicago, SUA, la vârsta de 79 de ani.
La 7 aprilie 2021, Academia Română a achiziționat un număr de 17 manuscrise semnate de Mircea Eliade, între care se află studiul ‘Umanismul indian’, eseul ‘Misterele și inițierea orientală’, traducerea lucrării ‘Ispitirea diavolului’ de Giovanni Papini, caiete-manuscris precum ‘Din carnetul unui cercetaș’ și ‘Amintiri din retragere’, alte eseuri, schițe, rezumate sau texte care au stat la baza câtorva conferințe susținute la Radio București în perioada 1932-1938, arată acad.ro.
Majoritatea scrierilor aparțin perioadei de adolescență și tinerețe a savantului român, începând cu anul 1922. Odată cu acestea, au fost cumpărate câteva scrisori primite de la profesorul său Constantin Rădulescu-Motru, de la Constantin Noica și Surendranath Dasgupta, corespondență cu jurnalistul Horia Stanca din anii în care Eliade a lucrat ca angajat cultural pe lângă Legația Regală a României la Lisabona, arată sursa citată. Manuscrisele au fost donate Bibliotecii Academiei Române.
AGERPRES
