Greva generală din Educaţie continuă, iar mesajele care vin până acum din partea membrilor de sindicat sunt de respingere a ofertei Guvernului, au anunţat miercuri seara liderii sindicali după întâlnirea cu reprezentanţii Executivului.

„Deja am primit semnale de la colegi din ţară, informaţia circulă, mesajele sunt clare. Greva generală continuă, dar oficial, pentru că trebuie absolut toţi membrii să fie consultaţi, mâine, până la orele 12:00 vom comunica Guvernului oficial care este poliţia noastră. Mesajele care vin până acum sunt de respingere a acestei oferte. Să fie foarte limpede. Vedem până mâine când adunăm tot ce înseamnă consultare”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, a anunţat că oferta Guvernului va ajunge miercuri noaptea în fiecare unitate şcolară din România urmând ca în cursul zilei de joi să fie dat un răspuns foarte clar la această ofertă. El a subliniat, în context, că joi va fi grevă generală în învăţământ.

„Să-i lăsăm pe colegii noştri să se pronunţe cu privire la oferta Guvernului. Ea va ajunge în cursul acestei seri în fiecare unitate şcolară din România, peste tot unde colegii au fost în acţiuni de protest şi sunt în acţiuni de protest, şi până mâine vor da un răspuns foarte clar la această ofertă. Mâine va exista un răspuns foarte clar din partea organizaţiilor sindicale care au membrii intraţi în grevă generală. Mâine va fi grevă generală şi mâine va exista un răspuns foarte clar pentru Executiv”, a precizat Marius Nistor.

Acesta a subliniat că negocierile au fost intense şi a remarcat că există intenţii bune din partea autorităţilor.

„Au fost negocieri intense. Au trecut câteva ore. Există într-adevăr bune intenţii. Apreciem acest lucru. Aproape un sfert din Guvernul României s-a deplasat la această întâlnire cu liderii din partea celor trei federaţii, veniţi din întreaga ţară şi din Bucureşti şi aşteptăm în momentul de faţă să vedem lucruri clare care să fie mulţumitoare pentru colegii noştri. E doar un semnal. Atâta tot. Ei vor aprecia mai departe dacă acest semnal este suficient sau este nevoie de mai mult. Au transmis acest lucru. Fără majorare salarială. Colegii noştri vor decide în funcţie de declaraţiile făcute de reprezentanţii Guvern”, a subliniat liderul FSE Spiru Haret.

Potrivit sursei citate, liderii sindicali aşteaptă lucruri concrete din partea Executivului şi a arătat că reprezentanţii Guvernului au avansat termenul de 15 iulie pentru începerea negocierii pe viitorul proiect al legii unitare de salarizare.

„Noi aşteptăm lucrurile concrete, pentru că au avansat un termen pentru începerea negocierii pe viitorul proiect al legii unitare de salarizare. Acel termen este 15 iulie, atunci când se centralizează toate grilele de salarizare din toate domeniile bugetare, astfel încât la 1 septembrie proiectul dezbătut să poată intra în dezbaterea Parlamentului României. Actualul Guvern şi-a propus să nu opereze nicio schimbare până nu se va rezolva conflictul din educaţie. Cred că acest conflict trebuie să fie principala prioritate pentru toţi politicienii noştri”, a punctat Marius Nistor.

Pe de altă parte, acesta a explicat că nimeni nu poate stabili cât durează o grevă pentru că totul depinde de ofertele care vin din partea celor care au putere de decizie.

„Totul depinde de ofertele care vin din partea celor care au putere de decizie şi, bineînţeles, depinde de cei care au hotărât declanşarea grevei general, respectiv membrii de sindicat. Acum vorbim şi de nemembri de sindicat. Sunt cei care vor decide dacă oferta este mulţumitoare sau nu. Nimeni altcineva. Deja vreau să fie un mesaj foarte clar. Nu s-a luat aici vreo decizie privind încetarea unei acţiuni de protest. Decizia revine strict membrilor de sindicat din toate unităţile de învăţământ şi nemembrilor de sindicat. Aceasta este o acţiune de protest, mai presus decât o creştere salarială, vorbim de statutul celor care lucrează în sistem. Numai colegii noştri se pot pronunţa”, a arătat sursa citată.

Secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, a declarat, miercuri seara, după negocierile cu liderii sindicatelor din învăţământ, că profesorii şi personalul auxiliar ar putea primi un card pentru cariera profesională, sumele propuse pentru a fi acordate fiind de 1.000 lei în iunie şi 1.500 lei în octombrie.

„S-a solicitat şi am fost de acord ca o astfel de sumă să fie acordată şi pentru personalul nedidactic în cuantum de 500 de lei în luna iunie şi 500 de lei în luna octombrie”, a spus Neacşu.

Secretarul general al Guvernului a precizat că în acest moment nu poate fi vorba despre creşteri salariale şi nici despre acordare de sporuri.

Greva generală din Educaţie a fost declanşată luni, 22 mai. 

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail