Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a sesizat Guvernul cu privire la adoptarea de către Consiliul Judeţean Covasna a unei hotărâri privind organizarea unui referendum local pe data de 11 martie 2012 pentru înfiinţarea Ţinutului secuiesc.

Într-un comunicat remis joi AGERPRES, conducerea Forumului menţionează că a făcut acest demers întrucât consideră că hotărârea adoptată recent, cu votul reprezentanţilor Partidului Civic Maghiar şi ai UDMR, reprezintă o etapă nouă şi decisivă pentru atingerea obiectivelor separatiste ale acestora.

„După cum cunoaşteţi, dezideratul antiromânesc şi neconstituţional al unor organizaţii politice şi civice maghiare de constituire a unei regiuni autonome pe criterii etnice a constituit şi constituie un obiectiv strategic prioritar, toate acţiunile acestora fiind subordonate respectivului obiectiv. Hotărârea recent adoptată constituie o nouă şi decisivă etapă în atingerea obiectivelor separatiste”, se arată în comunicatul de presă.

Reprezentanţii Forumului au cerut Guvernului să monitorizeze activitatea prefectului de Covasna, Gyorgy Ervin, şi să-l sancţioneze în cazul în care va lăsa să treacă această hotărâre şi nu o va ataca în contencios-administrativ pe temei de nelegalitate.

„Având în vedere că de şase ani, din 2005, activitatea prefectului judeţului Covasna, dl. Gyorgy Ervin, s-a caracterizat prin omisiunea sistematică de atacare a actelor nelegale ale autorităţilor publice locale iniţiate de aleşii UDMR în scopul atingerii obiectivului neconstituţional al autonomiei teritoriale şi al maghiarizării spaţiului public, vă solicităm să interveniţi ferm pentru a-l determina pe prefectul judeţului Covasna să îşi exercite prerogativele de asigurare a respectării Constituţiei şi legilor României prin sesizarea instanţei de judecată pentru anularea hotărârii ilegale a Consiliului Judeţean, iar în cazul în care nu o face sau o face defectuos, formal, să dispuneţi demiterea acestuia”, se arată în memoriul înaintat Guvernului. (…)

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail