Valea Zânelor din Voinești – Covasna se va îmbrăca în haine de sărbătoare și va răsuna de cântecele și dansurile populare românești care vor fi prezentate de cei aproape 500 de artiști tineri sau consacrați din țară dar și din Republica Moldova, care vor participa la a III-a ediție a Festivalului „DATINA JUNILOR” organizat de Asociația Culturală „Junii Covăsneni” împreună cu Asociația „ Suflet Românesc” din Târgu Secuiesc,  în perioada 13-15 septembrie a.c. 

Sufletul acestui festival este Oana Maria Șulea, președinta asociației, care pentru al treilea an consecutiv reușește să adune laolaltă ansabluri și interpreți din importantele zonele folclorice ale țării, pentru a prezenta publicului frumusețea portului popular românesc și a dansurilor tradiționale și, totodată, pentru a promova formațiile artistice din județ, a tinerilor interpreți, a formațiilor de dansuri și-a repertoriilor locale. 

În organizarea evenimentului i s-a alăturat, în acest an, și Constantin Pătru, președintele Asociației „Suflet românesc” din municipuil Târgu Secuiesc, sponsori locali precum și Primăria Covasna, care alocă sprijin finaciar.

În folclor, cifra 3 nu are valoare cantitativă, ci e un număr magic cu valori speciale.

Asta încercăm și noi, ajunși la cea de-a treia ediție a Festivalului folcloric DATINA JUNILOR, ce va avea loc în perioada 13-15 septembrie 2024, în Valea Zânelor din Covasna, să creăm un sfârșit de săptămână magic, plin de valori.

Și vom reuși, împreună cu Asociaţia Suflet Românesc din Târgu Secuiesc, cu susținerea Orașului Covasna și a agenților economici din județ și bineințeles, alături de voi, toți cei ce simțiți și împărtășiți aceleași valori.

Magia festivalului este susținută de 17 ansambluri folclorice, 17 soliști si 3 coruri vocale din 14 județe ale țării cât și de un ansamblu folcloric (surpriză) din Republica Moldova.

Invitații noști speciali, CORNELIA și LUPU REDNIC, alături de prezentatorul GHEORGHE FILIP, vor completa magia poveștii noastre.

Vă așteptăm cu mare drag!”, au transmis organizatorii prin intermedul paginii de socializare a Asociației „Junii Covăsneni”.

Primele două ediții ale Festivalului „DATINA JUNILOR” au avut loc la Centrul Cultural din orașul Covasna, cu participarea a peste 100 de artiști, în anul 2022,  și 220 la spectacolul organizat în 8 septembrie 2023.

De ce un festival de folclor la Covasna? Pentru că ne dorim să nu uităm nimic din ceea ce ne reprezintă, pentru că noi credem în România frumoasă, în România profundă și în valorile străvechi ale acestei ţări, pentru că știm că lucrurile frumoase se petrec împreună cu oameni frumoși! Ne dorim să fie un prim pas într-un lung șir de ani de acum înainte și suntem pe deplin încredințați că, cu pași mici, vom face lucruri mari. Important este să fim uniți!” declara Oana-Maria Șulea cu ocazia oragnizării primei ediții ale acestui adevărat „ fenomen” care iată, în acest an, reușește să unească, din nou,  prin cântec și dans popular românesc, aproape 500 de artiști și, cu siguranță, sute de spectatori care sunt așteptați atât la Parada Junilor organizată sâmbătă, 14 septembrie, cât și la spectacolele din cursul aceleiași zile dar și duminică, 15 septembrie.

Cât de frumos a fost la ediția a II-a a Festivalului Folcloric „Datina Junilor” și ce interpreți sau ansambluri de dansuri populare au participat, aflați accesând  https://mesageruldecovasna.ro/220-de-artisti-uniti-de-dragostea-pentru-traditie-au-participat-la-festivalul-folcloric-datina-junilor-de-la-covasna/

Maria Crețu-Graur

Sursa foto și afișe: Junii Covăsneni/facebook

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail