Fizicianul, pedagogul şi inventatorul Augustin Maior s-a născut la 21 august 1882, la Reghin, judeţul Mureş, potrivit www.colegiuldecomunicatii.ro. Tatăl său, Gheorghe Maior, originar din comuna Huduc (astăzi Maioreşti), a fost învăţător şi director al şcolii primare române din Reghin.
A făcut clasele primare la şcoala cu limba de predare germană din Reghin (1888-1892), apoi, a urmat Liceul Evanghelic German din Reghin (clasele I-IV, între 1892-1896). A frecventat cursurile Liceului Piarist din Târgu Mureş (clasele V şi VI, 1896-1898) şi ale Liceului Catolic din Budapesta (clasa a VII-a, 1898-1900), arătând o anume uşurinţă în învăţarea limbilor străine şi aptitudini deosebite în domeniul fizicii şi matematicii.
În aprilie 1900, a susţinut prima sa lucrare – „Inducţia electrostatică”, premiată de altfel, un studiu bine documentat asupra fenomenelor de inducţie electrostatică şi electromagnetică şi cele mai noi aplicaţii ale lor. În luna mai acelaşi an a promovat examenul de bacalaureat, după care, timp de patru ani, a urmat cursurile Facultăţii de Mecanică a Institutului Politehnic din Budapesta. A audiat, facultativ, cursuri de geometrie analitică şi descriptivă, calcul vectorial, teoria funcţiilor, calcul diferenţial şi integral etc. În ultimul an de studii, s-a specializat în electrotehnică şi teoria electricităţii. În mai 1904 şi-a terminat studiile universitare.
A audiat cursuri de matematică şi fizică teoretică la o serie de universităţi renumite din Viena, Munchen şi Gottingen. În aprilie 1905, şi-a susţinut examenul de stat, obţinând diploma de inginer mecanic.
Angajat la Staţia Experimentală a Poştelor din Budapesta (noiembrie 1905), a participat, anul următor, la experienţele efectuate în scopul îmbunătăţirii exploatării telegrafului şi telefonului. A propus, pentru prima dată, folosirea curentului alternativ în telefonie, începând o serie de experienţe proprii pe această temă, folosind generator de curent alternativ de înaltă frecvenţă. Totodată, a demonstrat teoretic rolul rezonanţei electromagnetice în transmisiile telefonice la mare distanţă şi a efectuat experienţe pe linii artificiale, reuşind să transmită pe acelaşi circuit cinci convorbiri telefonice, dovedind că telefonia în curent alternativ, bazată pe rezonanţă, se pretează la telefonia multiplă, potrivit www.colegiuldecomunicatii.ro.
În 1907, rezultatele cercetărilor sale experimentale şi teoretice au fost publicate în revista germană „Elektrotechnische Zeitschrift”, sub titlul „Uber Mehrfach-Fernsprechen”. A demonstrat matematic că telefonia multiplă poate fi obţinută folosind curenţi alternativi de înaltă frecvenţă, astfel încât fiecare curent alternativ poate fi purtătorul unui curent microfonic şi, totodată, că pe aceeaşi linie pot fi transmişi mai mulţi curenţi. În acelaşi an, revista americană „Electrical World” a publicat un rezumat al acestui articol, intitulat ”Multiple Telephony”.
În cadrul „Primei conferinţe internaţionale a inginerilor PTT” de la Budapesta din 22-30 septembrie 1908, Augustin Maior a făcut o prezentare în care a atras atenţia specialiştilor asupra unui nou sistem de telefonie experimentat de el, ”Telefonia armonică” (cum a numit-o atunci) sau telefonia în curent alternativ.
Cea de-a doua lucrare pe tema telefoniei multiple s-a intitulat „Uber Wechselstrom Telephonie” („Telefonia în curent alternativ”). În februarie 1909, lucrarea lui E.Weinberg din Washington publicată în revista „Elektrotechnische Zeitschrift” confirma valabilitatea experienţelor lui Maior şi propunea folosirea metodei lui la realizarea telefoniei multiple transatlantice. În 1910, în „Perspectivele telefoniei şi telegrafiei rapide prin cabluri suboceanice” a prezentat concluziile demonstraţiilor sale teoretice.
În acelaşi an, la Paris, a avut loc primul Congres Internaţional de Telefonie cu Curenţi Slabi. Delegat la Congres, Maior a susţinut o comunicare cu caracter teoretic în care a demonstrat posibilitatea aplicării metodei telefoniei multiple la transmisiile telefonice şi telegrafice prin cabluri submarine. Cu acest prilej, i s-au făcut primele propuneri de colaborare cu firme străine de instalaţii şi reţele telefonice, pe care acesta le-a refuzat.
Pe de altă parte, în 1911, americanul G.O. Squier a brevetat un sistem telefonic cu ajutorul căruia reuşise să realizeze transmiterea simultană, pe acelaşi circuit, a două convorbiri telefonice. Invenţia a fost atribuită de către revista engleză „The Electrician”, prin articolul lui B.S. Cohen, lui G.O. Squier. Augustin Maior a adresat o notă privind eroarea comisă, revista acordându-i savantului român prioritate în domeniu.
La 1 martie 1912 a fost avansat în funcţia de inginer şi numit în Consiliul de Administraţie al PTT din Budapesta, devenind o personalitate ştiinţifică recunoscută în domeniu.
Augustin Maior s-a căsătorit cu Alexandrina Precup (născută la 24 aprilie 1988 în comuna Solovăstru, Reghin), la 4 martie 1916. A fost crescută în casa unchiului său, Gheorghe Ţăranu, funcţionar la Poşta din Budapesta, unul dintre cei mai activi membri ai Societăţii Literare „Petru Maior”. Primul copil, Maria, s-a născut la 6 octombrie 1917 iar cel de-al doilea, Gheorghe-Augustin, la 27 octombrie 1919. La 13 ianuarie 1922, s-a născut Ileana, al treilea şi ultimul copil al familiei.
În contextul intrării României în Primul Război Mondial, Augustin Maior a fost eliberat provizoriu din serviciul Poştelor (august 1916) şi mobilizat (februarie 1917) la Fabrica de tunuri din Györ, în gradul de sublocotenent, însărcinat cu calcularea datelor balistice la noile tipuri de tunuri ce urmau să se construiască. În această perioadă, a redactat lucrarea „Uber das Einschalten langer Leitungen mit Wechselstrom” („Asupra conectării conductelor lungi la curent alternativ”) care a fost publicată în revista germană „Elektrotechnische Zeitschrift”.
În 1919, după unirea Transilvaniei cu România, a revenit în ţară şi a oferit experienţa sa autorităţilor române. A început imediat reorganizarea serviciilor PTT din Transilvania şi a dispus, în calitate de director central, organizarea serviciilor PTT de zi şi de noapte; a avut iniţiativa retipăririi timbrelor pentru intrarea lor în uz curent; a menţinut vechiul personal şi a introdus în serviciul administrativ al Poştelor limba română ca limbă oficială. În perioada mai-iunie, a condus acţiunea de refacere a întregii reţele telegrafice şi telefonice urbane şi interurbane de pe teritoriul Transilvaniei. Sugestiile şi ideile sale originale au permis restabilirea comunicaţiilor telefonice şi telegrafice în timp scurt, cu investiţii materiale reduse, cu instalaţii şi aparatură existente în ţară.
A fost numit director central al Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor din întreaga Transilvanie şi Banat (14 aprilie 1919-februarie 1920); reales membru în Consiliul de Administraţie al Direcţiei PTT Cluj (februarie 1920-1947, când s-a pensionat). În 1921, a fost numit membru în Comitetul Tehnic Special de pe lângă Direcţia Generală PTT sub conducerea lui Vasilescu-Karpen. A participat la adunările generale din cadrul Ministerului şi la şedinţele de lucru ale Comitetului timp de 20 ani.
La l aprilie 1919, a înfiinţat, la Sibiu, prima şcoală de telegraf şi telefon din Transilvania, cu predare în limba română. A fost directorul dar şi unul dintre cei trei profesori ai acestei şcoli, care a constituit nucleul viitoarelor şcoli tehnice şi profesionale de telegrafie şi telefonie care s-au înfiinţat ulterior şi în alte oraşe din ţară, potrivit https://academiaromana.ro.
A fost profesor titular şi director al Institutului de Fizică Teoretică şi Tehnologică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe din Cluj (de la 1 octombrie 1919). De la 1 ianuarie 1920 s-a numit Institutul de Fizică Teoretică şi Aplicată, fapt care a reprezentat actul de naştere oficial al primei şcoli româneşti de fizică teoretică, care a funcţionat la Cluj timp de peste trei decenii sub conducerea sa. Din 1939 s-a numit Catedra de Fizică Teoretică a Facultăţii de Ştiinţe din Cluj. A fost ales de două ori decan al Facultăţii de Ştiinţe, în 1929 şi în 1946.
În 1925, a început redactarea cursurilor sale „Electricitate şi Magnetism” şi „Acustică şi Optică”, care au fost publicate în mai multe ediţii şi au constituit primele cursuri litografiate în limba română pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe din Cluj. A fondat biblioteca Facultăţii de Fizică din Cluj, primele cărţi şi colecţii de reviste fiind donate din biblioteca sa personală. Biblioteca este şi astăzi una dintre cele mai bine dotate biblioteci de fizică teoretică din ţară. Alături de mai mulţi profesori a înfiinţat, la Cluj, asociaţia ”Extensiunea Universitară”.
Lucrări, articole de specialitate publicate: „Telegrafia şi Telefonia multiplă cu curenţi de înaltă frecvenţă” („Revue Génerale de L’Electricité”, Paris, 1921), „Asupra problemei transmisiei energiei” (primul număr al Buletinului Societăţii de Ştiinţă din Cluj), „Asupra minimului energiei cinetice a unui corp în mişcare” (1926), ”Temperatură şi gravitaţie” (buletinul Societăţii de Ştiinţe din Cluj, în limbile franceză şi engleză, 20 ianuarie 1924), ”Wärmetönnung im Gravitationsfelde”/ ”Temperatură şi Gravitaţie” (revista ”Physikalische Zeitschrift”, 1928), ”Statistica cuantică” (1933), ”O nouă formulă în teoria radiaţiilor” (1934), ”Energie şi radiaţie în Universul în expansiune” (Buletinul Societăţii de Ştiinţe din Cluj, 1935), ”Asupra simbolismului termodinamic” (1938), ”Gravitaţia şi variaţia lentă a unor ‘constante fundamentale’ ”(1942), ”Asupra energiei la zero absolut” (1944), ”Gravitaţie şi termodinamică” (1946), ”Energetica gazelor degenerate” (1951).
A fost decorat în 1930 cu medalia „Răsplata Muncii pentru Învăţământ clasa I, pentru serviciile aduse învăţământului în 10 ani de activitate şi a fost numit membru al ordinului „Coroana României” în gradul de comandor, pentru activitate neobosită în domeniul ştiinţei şi învăţământului.
În 1937 a fost ales, cu unanimitate de voturi, membru titular al Academiei de Ştiinţe din România.
În perioada 1940-1945, ca urmare a Dictatului de la Viena, Universitatea din Cluj s-a mutat la Sibiu şi Timişoara. Augustin Maior s-a refugiat cu familia la Timişoara. În 1941, autorităţile au exercitat un abuz nejustificat asupra profesorului, impunându-i plecarea de la catedră şi pensionarea obligatorie. O comisie condusă de prof. dr. Eugen Neculcea din Bucureşti a analizat activitatea ştiinţifică şi didactică a profesorului şi a cerut reintegrarea imediată a acestuia la Catedra de Gravitaţie, Căldură şi Electricitate de la Facultatea de Ştiinţe din Cluj. În 24 aprilie 1942, Augustin Maior a revenit la catedră. În 1947, a fost numit profesor consultant la Facultatea de Ştiinţe din Cluj.
Savantul Louis de Broglie, fondatorul mecanicii cuantice şi laureat al premiului Nobel pentru fizică în 1929, a susţinut în şedinţa din 19 iunie 1950 a Academiei Franceze de Ştiinţe, lucrarea lui Augustin Maior intitulată „Champ gravifique et magnétisme” („Câmpul gravific şi magnetismul”), reprezentând cea mai convingătoare recunoaştere de care a avut parte fizicianul Augustin Maior, subliniază http://www.phys.ubbcluj.ro.
Augustin Maior s-a stins din viaţă la 3 octombrie 1963, la 81 de ani, după o scurtă suferinţă.
Începând din 2001, Facultatea de Fizică din Cluj organizează Concursul „Augustin Maior”, care se adresează elevilor de liceu pasionaţi de fizică şi le oferă posibilitatea de a fi admişi la facultate după criterii speciale.
Fizicianul, pedagogul şi inventatorul Augustin Maior a fost ales membru post-mortem al Academiei Române în 2012, potrivit https://academiaromana.ro. AGERPRES
