Cu o tradiție de un sfert de secol, Festivalul „Tinere talente”, organizat de către Fundația „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, aduce astăzi pe scena Palatului Copiilor din municipiu preșcolari, elevi și studenți din diverse localități covăsnene, pregătiți să încânte publicul cu joc, cântec și voie bună.

Cortina celei de-a XXV-a ediții a festivalului dedicat talentelor tinere ca vârstă și ca afirmare se va ridica la orele 16.00, în prezentarea elevilor Alexandra Stoica și Tudor Perșa, moderatori deja cunoscuți publicului Fundației „MIhai Viteazul” din Sfântu Gheorghe.

În acest an, Festivalul este dedicat Centenarului Marii Uniri, astfel că programul cuprinde,  preponderent, momente artistice românești: piese folclorice, cântece „pentru țară”, jocuri populare, dansuri variate, și, în premieră, o secțiune cu muzică folk, a anunțat conducerea Fundației „Mihai Viteazul”, organizatoare a evenimentului.

„Festivalul își păstrează și astăzi scopul fixat cu un sfert de secol în urmă: acela de a stimula mişcarea artistică în rândul tineretului, încurajând talentul, creativitatea, îndemânarea şi arta interpretării. Încă din perioada de înființare, conducerea Fundației a avut preocupări concrete și constructive, îndreptate către tineri. În acest fel, au fost organizate concursuri școlare pe diferite specialități (chiar în prima lună de la formarea Fundației), întâlniri cu cadre didactice, simpozioane, expoziții, ateliere de lucru și spectacole care să promoveze mișcarea artistică de amatori, să încurajeze inițiativele și talentele  celor mici sau mai mari. De asemenea, nefiind un factor  principal, am dorit să completăm  întregul  ansamblu educaţional prin organizarea de evenimente plăcute şi instructive pentru tânăra generaţie. Unele forme de manifestare, adresate acestora, au fost incluse într-un mănunchi de acțiuni, sub denumirea de <<Festivalul Tinere talente>>, desfășurat în preajma zilei de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, aflat acum la a XXV– a ediție. La fel ca toate manifestările noastre desfășurate în acest an aniversar, și acest festival  este dedicat CENTENARULUI MARII UNIRI DE LA 1918.” –a declarat președinta Fundației „Mihai Viteazul”, prof. ing. Maria Peligrad.

Potrivit acesteia, Festivalul va avea loc la Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe. Pe scena instituției vor evolua, în prima parte, preșcolari și elevi, cu momente variate. Programul va fi deschis  cu „Iepuraşii” –  Grup vocal, Grupa mare Step by Step  G.P.P. „Csipike”  din Sfântu Gheorghe, sub coordonarea  ed. Maria – Magdalena Maghiar și Lavinia Buraga-Vîlcu. Va prezenta, apoi, un moment artistic, Maria Borzoș din clasa a XI-a de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din municipiu, coordonată de prof. Nina Stănoescu. Va urma grupul vocal „Mugurașii” de la  Grădinița cu Program Prelungit „Rază de soare”, sub coordonarea ed. Camelia Csutak și Rodica Secelean, după care va urca pe scenă Denisa Răducanu din clasa a VII –a, de la Școala Gimnazială Brădet – Întorsura Buzăului, coordonată de Ciprian Mazăre. Micuții de la Grădinița cu Program Prelungit „Csipike” vor prezenta piese folclorice, sub coordonarea educatoarei lor, Săndica Borchină, Ansamblul folcloric  „Junii  Întorsurii ” de la Liceul  Teoretic „Mircea Eliade” din  Întorsura Buzăului, coordonat de Ciprian Mazăre, va prezenta programul său, după care pe scenă vor urca elevii clasei a II-a C, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, coordonați de profesor pentru învățământ primar Lavinia Ballo.

Vor urma elevii clasei a II –a A de la Școala Gimnazială „Nicolae Colan” din municipiul reședință de județ, coordonați de prof. pentru învățământ primar Rodica Marieta Costache, după care va urma programul pregătit de Taraful de copii „Ciobănaşul” de la Casa de Cultură Întorsura Buzăului, sub coordonarea prof. Ion Mitrofan. Eleva Alida Balhui, din clasa a VIII-a, de la  Colegiul Național „Mihai Viteazul”,  coordonată de prof. Nina Stănoescu,  va prezenta momentul său artistic, după care, în încheierea primei părți a Festivalului, Tudor Perșa, elev în clasa a IV-a, la Școala Gimnazială „Ady Endre” din Sfântu Gheorghe, va intepreta câteva piese la chitară.

Partea a doua a festivalului va fi dedicată muzicii folk și îndrăgitului autor al piesei binecunoscute „Căciula”, Ioan Hagiu.

În cadrul acestei secțiuni, care, de altfel, este intitulată „Secțiunea Ioan Hagiu”, publicul va asculta Formația „Trubadurii”–formată din clasa pregătitoare Step by Step,  de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, coordonată de înv. Roxana – Adriana Suciu și Sânziana Pârvu, după care va urma un recital susținut de Raula Rauca, tânără covăsneancă premiată la diverse festivaluri de profil.

Ultima parte a Festivalului, partea a III-a, va cuprinde momentul artistic  „Căciula ”– prezentat de clasa a IV-a de la Școala Gimnazială „Ady Endre” din municipiu, sub coordonarea înv. Maria Bularca și  a prof. Alexandru Popovici.

În încheiere, toți participanții vor fi invitați să se alăture intepretării piesei „Căciula”, motto-ul evenimentului fiind, de altfel, versurile melodiei:    „Cu căciulile pe frunte/   Stăm de veacuri ca un munte/    În curbura Arcului Carpați”.

Organizatorii au menționat că programul spectacolului poate suferi unele modificări, în funcție de programul zilnic al celor mici.

Fundația „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe va dedica toate manifestările pe care le va derula în acest an, împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire. Următoarele activități vor avea loc după perioada verii. Fundația a organizat, de-a lungul celor peste 27 de ani de existență, numeroase acțiuni dedicate comunității covăsnene. „Sfatul Seniorilor”, Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă  „Crăciunul la Români”, concursuri cu tematici diverse – sunt câteva dintre acestea.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail