Festivalul Internaţional de Teatru Reflex5, organizat de Teatrul „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe, continuă luna aceasta cu a doua etapă, în cadrul căreia vor fi prezentate producţii ale unor trupe din Belgia, Ungaria şi România.
Potrivit organizatorilor, cel de-al doilea modul al festivalului, programat în perioada 21-26 mai, aduce în atenţia publicului o serie de spectacole pe teme de maximă actualitate şi va cuprinde, totodată, concerte, întâlniri ale artiştilor cu spectatorii şi petreceri nocturne.
„Actul 2 al Reflexului 5 conturează şi un fel de tablou teatral de antropologie culturală, în sensul că pe urmele spectacolelor din program parcurgem câteva momente din lungul drum al omului către lumină, de la integrarea iniţială în natură şi manifestările sale instinctuale, până la câteva aspecte socio-politice ale lumii de azi, cu accente asupra unor problematici legate de condiţia femeii, de vulnerabilităţile şi derutele copiilor, de relaţiile dintre părinţi şi copii, de fragilitatea şi fluiditatea relaţiilor amoroase, de traumele individuale şi ipocriziile sociale, de corupţia, nepotismul şi abuzul de putere care dinamitează egalitatea de şanse şi dreptul la o viaţă demnă. Este vorba de un tablou teatral ai cărui protagonişti sunt prestigioasa Companie de dans Ultima Vez din Belgia, unul dintre cele mai renumite teatre din Ungaria – Teatrul Katona Jozsef (prezent cu două spectacole de referinţă), Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca şi teatrele din Sfântu Gheorghe – Teatrul Tamasi Aron, Trupa Andrei Mureşanu, Ansamblul de Dans Haromszek şi Teatrul de Păpuşi Cimborak. Tabloul teatral din Actul 2 al Reflexului 5 va fi colorat de concerte, întâlniri ale artiştilor cu spectatorii şi petreceri nocturne cu DJ”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Biletele pentru spectacole vor fi puse în vânzare începând de luni, 8 mai, la Casa Centrală de Bilete din Sfântu Gheorghe şi pe site-ul biletmaster.ro.
Prima etapă a Festivalului Reflex, ajuns la cea de-a 5-a ediţie, a avut loc în perioada 24-28 martie, iar printre invitaţi s-au numărat trupa Rimini Protokoll din Berlin, Teatrul Mic din Vilnius, Lituania şi Teatrul Witkacy din Zakopane, Polonia. Cea de-a treia ediţie va avea loc în luna octombrie.
„În primul act am văzut spectacole incitante, care au fost urmărite îndeaproape de aproximativ 1.500 de spectatori şi invitaţi, iar ideea de a împărţi desfăşurarea Reflex 5 în trei părţi a funcţionat bine, atât pentru invitaţi, cât şi pentru organizatori. Reflex 5 nu a fost la fel de împovărător, din punct de vedere financiar, ca la ediţiile precedente, iar această împărţire în module/acte/etape, cum ne cade bine să le numim, a fost favorabilă şi pentru cei care călătoresc de mai departe, deoarece este mai uşor să participe la festival, dacă nu trebuie să stea prea mult timp departe de casă”, a declarat directorul festivalului Reflex, Bocsardi Laszlo.
Prima ediţie a festivalului a avut loc în 2009, când Teatrul „Tamasi Aron” a marcat 60 de ani de la înfiinţare, iar cea de anul acesta coincide cu aniversarea a 75 de ani de existenţă a acestei instituţii.
Festivalul a fost conceput, iniţial, ca bienală, dar, din constrângeri financiare, ediţiile ulterioare au avut loc o dată la trei ani, respectiv în 2012, 2015 şi 2018, iar ulterior pandemia COVID-19 a mai întârziat organizarea acestuia cu încă doi ani.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES
Sursa foto: Reflex International Theatre Festival/Facebook.com