Cea de-a XXV-a ediție a Festivalului de colinde și obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”, organizat de Fundația„Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, s-a încheiat duminică. Peste 1.000 de colindători din localități din județ, dar și veniți de departe au participat la eveniment.
Festivalul s-a derulat pe parcursul unei săptămâni, colindătorii prezentând atât colindele tradiționale – cele care vestesc venirea lui Iisus Hristos – precum și obiceiurile din Ajun, până la Bobotează, păstrate în județ și în diferite locuri din țară, dar și din comunitățile românești din afara graniței, a amintit președinta Fundației „Mihai Viteazul”, prof. ing. Maria Peligrad.
„Printre obiectivele fixate la înființarea Fundației se numără și păstrarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor românești. De 25 de ani, Fundația <Mihai Viteazul>> a încercat să aducă în sufletele și în casele locuitorilor din municipiul Sfântu Gheorghe și din județ, pacea și liniștea sufletească, bunătate și spiritul Crăciunului! Prin acest eveniment ne bucurăm împreună cu familiile, cu cei dragi nouă, cu comunitatea în care trăim, bucurie care nu poate să ducă decât la un atașament sincer al oamenilor – unul față de altul – și la crearea unei unități a comunității în care se desfășoară aceste serbări de iarnă”, a spus președinta Fundației, prof. ing. Maria Peligrad.Peste 1.000 de colindători au participat la Festival, bătând la „porțile” sufletului spectatorilor.
„Ediția a XXV-a a Festivalului de colinde și obiceiuri de iarnă a adunat în jurul său mult mai mulți colindători decât au fost până acum. Chiar dacă pare greu sau chiar dacă a fost greu, noi ne bucurăm că numărul colindătorilor, în acest an a trecut peste 1.100, mai exact a ajuns la 1.154”, a declarat prof. ing. Maria Peligrad.
Colinde în Catedrala Ortodoxă și în biserici ortodoxe din județ
Și anul acesta, Festivalul a fost deschis cu glasuri cristaline de copii în Catedrala Ortodoxă și bisericile ortodoxe din județ: „Miniconcertele s-au derulat pe baza unui parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Covasna, primăriile, Catedrala Ortodoxă și bisericile ortodoxe din localități ale județului”.
Timp de patru zile, de luni, 7 decembrie și până joi, 10 decembrie (a.c.), 436 de preșcolari și elevi de la mai multe instituții de învățământ de elevi, pregătiți de dascălii lor, au prezentat un program de colinde, la Catedrală. În zona Covasna, au susținut miniconcerte 115 copii, iar în zona Întorsurii Buzăului, aproximativ 130, a precizat prof. ing. Maria Peligrad.
Festivalul a continuat cu un concert deosebit ce a avut loc vineri seara, la Biserica ortodoxă cu hramul Sfântu Gheorghe, din strada „Varadi Joszef” din Sfântu Gheorghe, concert susținut de Ansamblul „Colinda” – sat Mățău, județul Argeș și Ansamblul „Veselie” – oraș Vidin, Bulgaria.
Parada portului popular, colinde în centrul orașului și la instituții
Programul Festivalului a continuat sâmbătă dimineață cu prezentarea formațiilor invitate, la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, după care toţi cei prezenţi au pornit într-o paradă a portului popular până în Piața „Mihai Viteazul”, unde s-a desfășurat deschiderea oficială a Festivalului de Colinde și Obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”.
Grupurile de colindători au prezentat apoi un scurt program artistic cu colinde şi obiceiuri de iarnă, după care s-au deplasat la Prefectură, Consiliul Județean, Cercul Militar și la sediul Asociației cadrelor militare în rezervă și în retragere din MAI, filiala Covasna, pentru a transmite bucuria Crăciunului și pentru a transmite urări de sănătate și prosperitate.
Spectacol, la Sfântu Gheorghe
. .
În aceeași zi, sâmbătă, la Colegiul Național „ Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe a avut loc primul spectacol de gală din cadrul festivalului. Acesta a fost prezentat, ca și în ultimii ani, de eleva Denisa Voicu.
Publicul s-a putut bucura de un program artistic deosebit, timp de peste două ore. Spectacolul a fost susținut de: Grupul „Vin colindătorii” – de la Grădinița cu program prelungit „Cenușăreasa”, Sfântu Gheorghe, coordonat de ed. Monica Mirela Manole; Ansamblul „Colinda” – sat Măţău, comuna Mioarele, jud. Argeş, coordonat de prof. Cezar Neacşu; Corul „Crescendo” – de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, Sfântu Gheorghe, dirijor fiind prof. Liliana Grosar, coordonatori: înv. Doina Gheorghincă, înv. Valeria Păcală; Ansamblul folcloric „Veselie” – de la Casa de Cultură „Sf. Teofana Basarab”, Vidin, Bulgaria, coordonator Albena Borisova, ansamblu aflat la prima participare la Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”; Grupul de datini şi obiceiuri de Anul Nou „Ciobănașul” – Centrul Cultural Tupilaţi, Județul Neamţ, coordonator Romică Leonte și Ansamblul folcloric „Plaiuri tulgheșene” din comuna Tulgheș, jud. Harghita, coord. Lăcrămioara Pop. Spectacolul a fost încheiat de Corul „Arhangheli” de la Casa de Cultură Toplița, județul Harghita, coordonator Alin Gheorghe Negrea.
Spectacole în județ
Duminică, o parte dintre colindători au fost prezenți la bisericile ortodoxe din Târgu Secuiesc (Ansamblul „Colinda” – jud. Argeș și Grupul Folcloric „Ciobănașul” – jud. Neamț), participând apoi la spectacolul de gală din „orașul breslelor”, iar ansamblul din Vidin a fost prezent la Biserica ortodoxă din Voinești Covasna și apoi la Hotel „Montana”, pentru ca mai apoi să fie prezent pe scena Căminului Cultural din Sita Buzăului la Festivalul de colinde organizat în această localitate.
Ana Alina Costache
***
Festivalul, încheiat printr-un spectacol, la Târgu Secuiesc
Duminică, 13 decembrie 2015, la Casa de Cultură „Vigado” din Târgu Secuiesc a avut loc al doilea spectacol de gală al celei de-a XXV- a ediții a Festivalului de colinde și obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”, organizat de Fundația „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe care a încheiat astfel seria de manifestări culturale propuse sub egida „Împreună de 25 de ani ” inițiate de prof.ing.Maria Peligrad, președinta Fundației care declara la un moment dat: „ Acum, la 25 de ani, aș spune că Fundația, metaforic vorbind, este o tânăra matură, frumoasă, generoasă, care a dăruit celor din jur sentimente curate, bucurii și stări de suflet care să ne facă pe noi mai buni, mai generoși, pentru că un țel nobil care corespunde unei largi majorități nu se poate realiza decât împreună cu parteneri, colaboratori, instituții diverse, sponsori, media, oameni obișnuiți.”
Acest spectacol de gală a fost organizat în colaborare cu Asociația „Suflet românesc” din Târgu Secuiesc, al cărui președinte, Constantin Pătru s-a implicat în desfășurarea și buna organizare a evenimentului, bifând astfel încă o activitate încununată cu success și bucurie pentru comunitatea românească. Alături de ansambluri și grupuri din județul Covasna am avut invitați și din afara lui, astfel două momente tradiționale, aș putea spune „ca la mama acasă” ne-au fost oferite de Grupul de datini și obiceiuri de iarnă din Tupilați, jud. Neamț, coordonator Leonte Ronica și Ansamblul „Colinda” din com. Mioarele, jud. Argeș, sub îndrumarea dlui Cezar Neacșu. Jocul caprelor și dansul urșilor sunt obiceiuri străvechi, păstrate şi astăzi în majoritatea aşezărilor româneşti, având cea mai complexă şi spectaculoasă formă de desfăşurare în satele din Moldova.
Unul dintre ansamblurile care a ridicat sala în picioare, a fost Corul bărbătesc „Voievozii Munților” din localitatea Vâlcele, conducătorul și dirijorul acestui frumos cor, prof. Vasile Antonie Tămaş, reușind și de această dată să ne surpindă cu un moment de mare intensitate sufletească. Cei care au adus sensibilitatea și duioșia mai aproape de sufletele noastre, au fost cei din grupul „Suflete senine” din Bacău, al cărui solist, Liviu Neamțu a încântat publicul cu timbrul cald și plăcut al vocii, atât de asemănător cu cel al binecunoscutului interpret Ștefan Hrușcă. Evoluții spectaculoase au avut ansamblurile de dansuri„ Junii Voineșteni” din Covasna, îndrumați de Liliana Lungu și „Mugurașii” din Târgu Secuiesc, coord. Marieta Stângă.
Cântate de copii, colindele au răsunat, ne-au răscolit sau au adus spiritul sărbătorilor mai aproape, astfel pe scena Casei de Cultură au urcat: Grupul de colindători, școala Brețcu, clasele pregătitoare, conduse de Doina Moroianu, Ansamblul „Mlădițe românești” tot din Brețcu-prof.Movileanu Maria, Ansamblul „Sfântul Ioan Valahul” din Voinești îndrumați de preot Cristian Anthonie Pintrijel, grupul de colindători „Vestitorii”, școala Turoczi Mozses, grupul de colindători „Zurgălăii” și nu în ultimul rând corul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” format din enoriași dornici să păstreze vie tradiția colindelor, toate trei dirijate de preot Ilie Vasile, din Târgu Secuiesc.
Startul Festivalului a fost dat de ansamblul „Fulgi de nea” format din copii de la grădinițele cu program prelungit din Târgu Secuiesc, acompaniați la chitară de Raduly Lajos și pregătiți de educatoarele: Cristea Mihaela, Lădaru Adina și Monica Rusu. Venit din Zăbala, Ansamblul „Căciula”, coordonat de Protopop: Pr. Bercu Ioan, a încheiat festivalul cu un moment de mare ținută, de colinde și dansuri populare, culminând cu tradiționalul cântec „Căciula” din care am să redau o strofă în memoria celui care a scris-o, prof. Ion Hagiu: „Cu căciulile pă frunte/ Stăm de veacuri, ca un munte/ În curbura arcului Carpați/ Asta e căciula mea/ Şi o port cum se purta,/ Că-i obicei din daci lăsat”.
Toată această desfășurare de frumos, menită să ne amintească ce bogăție culturală avem de păstrat și promovat prin astfel de evenimente, a fost prezentată cu umoru-i caracteristic de Gheorghe Filip din Miercurea Ciuc și Denisa Pătru din Târgu Secuiesc, sub privirea blândă și îngăduitoare a lui Moș Crăciun pregătit cu daruri pentru copii cuminți, un moș venit de la Miercurea Ciuc care și-a intrat ușor în acest rol în premieră, poetul Ionel Simota.
Câtă bucurie putem să ne aducem în pragul sufletului, în pragul casei în care nimeni nu are voie să calce, să înlăture aceste daruri care ne-au fost lăsate din moși strămoși pentru a ne aduce vestea cea mare a Crăciunului care înainte de toate înseamnă Nașterea Domnului. Să lăsăm astfel la o parte cele lumești, să ne aplecăm mai mult spre spiritul Crăciunului și precum Ioan care a tresăltat în burta maicii sale când s-a întâlnit cu fecioara Maria însărcinată cu pruncul Isus, să ne lăsăm atinși de această sfințire menită să ne aducă mai aproape de iertare, de toleranță și nu în ultimul rând de IUBIRE!
Mihaela Aionesei (Târgu Secuiesc)
***
Gânduri la finalul celei de-a XXV-a ediții
La finalul celei de-a XXV-a ediții a Festivalului de colinde și obiceiuri „Crăciunul la români”, președinta Fundației, prof. ing. Maria Peligrad, ne-a împărtășit câteva gânduri, impresii: „Suntem bucuroși că totul s-a sfârșit cu bine, că am primit aprecieri pozitive din partea celor prezenți (…). Un aspect care anul acesta a creat dificultăți a fost lipsa unei săli potrivite pentru un astfel de spectacol (…), pentru un spectacol de o asemenea amploare (…). Insatisfacții provin din faptul că locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe nu au participat într-un număr la care ne-am fi așteptat sau la care speram că e răspunsul pentru efortul din spatele acestui festival. Aici am avut o oarecare dezamăgire în ceea ce privește prezența persoanelor la activitatea de sâmbătă dimineață, din Catedrală, dar trebuie să remarc că la toate celelalte momente ale festivalului – miniconcerte, parada portului popular, spectacole, etc, oamenii au fost prezenți, ceea ce ne-a bucurat, pentru că, în fond, nu organizăm aceste manifestări pentru noi, pentru Fundația <<Mihai Viteazul>>, ci pentru cei din jurul nostru, pentru liniștea, pacea și bucuria pe care o aduc colindele în sufletele fiecărui locuitor al județului! (…). Noi suntem mulțumiți. Avem conștiința lucrului bine făcut pentru locuitorii județului și neamul românesc! Știm că noi am făcut cu drag și cu responsabilitate tot ce am putut și mai ales că este spectacolul final al anului pe care l-am numit <<Împreună pentru 25 de ani>>. Așteptăm să ni se alăture și alte persoane, să realizăm lucruri frumoase împreună!”, a declarat prof. ing. Maria Peligrad. Aceasta a precizat că ediția de anul viitor, ar putea aduce noutăți, schimbări:
„Deja avem în vedere anumite schimbări pentru edițiile următoare…nu sunt schimbări de structură, ci țin de amănunt în organizare și dacă le vom realiza, cred că o să placă spectactorilor noștri”, a menționat președinta Fundației.
Aceasta a transmis, prin intermediul ziarului nostru, mulţumiri tuturor celor care au contribuit la organizarea ediției cu numărul XXV-a a Festivalului de colinde și obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”: „Mulțumim cofinanțatorilor – Consiliul Județean Covasna și Consiliul Local Sfântu Gheorghe, sponsorilor noștri, mulțumim tuturor instituțiilor care s-au implicat în derularea acestui festival – Prefectura, Consiliul Județean, Primării – din Sfântu Gheorghe și din localitățile județului; Casa de Cultură din Târgu Secuiesc, Colegiul Național <<Mihai Viteazul>>, Liceul Tehnologic <<Constantin Brâncuși>>, Liga <<Andrei Șaguna>>, Inspectoratul Școlar Județean, Catedrala Ortodoxă, parohiile, bisericile ortodoxe, invitaților! Mulțumim tuturor! Urăm sănătate și „La mulți ani!” tuturor locuitorilor județului, românilor oriunde s-ar afla și La mulți ani România! ”, a declarat prof. ing. Maria Peligrad.
Ana Alina Costache