„Au fost angrenaţi în acest festival aproximativ 700 de preşcolari din tot judeţul.” – Adriana Mihalache, Inspector Şcolar pentru Învăţământul Preşcolar – linia română

Aproape 230 de preşcolari au participat vineri, 30 mai a.c., la a XII –a ediţie a Festivalului cântecului şi jocului pentru copii, organizat pentru zona Întorsurii Buzăului. Evenimentul a avut loc la Căminul Cultural din Sita Buzăului. În total 700 de preşcolari din tot judeţul au fost implicaţi în acest concurs.

La eveniment a fost prezentă şi Adriana Mihalache, Inspector Şcolar pentru Învăţământul preşcolar – linia română. Aceasta a dezvăluit celor prezenţi că: „Festivalul cântecului şi jocului pentru copii a început marţi în zona Târgu Secuiesc, miercuri s-a desfăşurat la Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe, ieri (n.r. joi) la Zăbala pentru zona Covasnei şi astăzi s-a încheiat la Sita Buzăului pentru zona Întorsurii Buzăului. (…) Au fost angrenaţi în acest festival aproximativ 700 de preşcolari din tot judeţul.” Aceasta a mai adăugat că: „Ziua Copilului e o sărbătoare care înseamnă veselie, voie bună şi în care părinţii sunt invitaţi să îi facă fericiţi pe copii. Eu cred că Ziua Copilului ar trebui să fie sărbătorită în fiecare zi, atât de dascăli, cât şi de părinţi.”

Referitor la Festivalul desfăşurat la nivel judeţean, Inspectorul a spus: „Parcă în acest an festivalul a fost cel mai reuşit din toate punctele de vedere. Mă refer la calitatea programelor prezentate de către copii, dar şi la costumaţiile lor.”

Festivalul, finanţat de Consiliul Judeţean Covasna, a fost organizat în zona Întorsurii de Atelierul Metodic din Sita Buzăului, în parteneriat cu Asociaţia Pedagogilor Români din Covasna, Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna, Consiliul Local din Sita Buzăului, Căminul Cultural din Sita Buzăului, SC Petromar SRL şi Întreprinderea Independentă Todor Ioan – Marian.

Participanţii la Festivalul cântecului şi jocului pentru copii de la Sita Buzăului au fost: Grădiniţa cu program normal nr. 1 din Sita Buzăului, Grădiniţa cu program prelungit „Prichindel” din Întorsura Buzăului, Grădiniţa cu program normal din Brădet, Grădiniţa cu program normal „Prichindel” din Întorsura Buzăului, Grădiniţa cu program normal din Barcani, Grădiniţa cu program normal din Sărămaş, Grădiniţa cu program normal din Floroaia Mare, Grădiniţa cu program normal Lădăuţi, Grădiniţa cu program normal Floroaia Mică, Grădiniţa cu program normal Crasna, Grădiniţa cu  program normal Ciumernic, Grădiniţa cu program normal Zăbrătău şi Grădiniţa cu program normal Bobocea.

„Să nu uite nimeni niciodată: copii sunt mâinile cu care ne prindem de Rai.” – Adriana Mihalache, Inspector Şcolar

Inspectorul Şcolar, Adriana Mihalache a precizat într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Mesagerul de Covasna: „Să nu uite nimeni niciodată: copii sunt mâinile cu care ne prindem de Rai.”

Prezent la eveniment, primarul din Sita Buzăului, Nicolae Stoica, a declarat în discursul său: „Azi se vede că părinţii şi cadrele didactice au acelaşi obiectiv: educaţia copiilor noştri.”

Coordonatorul întregii reţele şcolare din Sita Buzăului, Radu Iosif a spus despre Festivalul cântecului şi jocului pentru copii din zona Întorsurii că: „Acest festival al jocului se organizează prin rotaţie între cele trei localităţi, respectiv Întorsura Buzăului, Barcani şi Sita Buzăului, nu neapărat cu o regularitate exactă, dar aşa sunt organizate.”

Ioana Florea, educatoare la Grădiniţa din Sita Buzăului, organizator al ediţiei din acest an, a declarat că cel mai dificil lucru în pregătirea unui astfel de eveniment a fost găsirea sponsorilor: „Sunt aceiaşi patroni şi în Întorsura şi în Sita şi în Barcani, iar ei sponsorizează cam toate festivalurile din zonă – şi de la liceu şi de la şcoala generală. Dar cu toate acestea, ei sunt deschişi.”

Tot Ioana Florea a ţinut să sublinieze că: „Proiectul a fost depus de Asociaţia Pedagogilor Români pentru întreg judeţul. Festivalul s-a desfăşurat în Sfântu – Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna şi Întorsura Buzăului. Banii obţinuţi de la Consiliul Judeţean au fost împărţiţi, deci proiectul este făcut de Asociaţie, nu de noi – Întorsura Buzăului.” Ioana Florea a mai precizat că ”munca cea mare a fost realizată de colegii din Asociaţia Pedagogilor Români.”

Potrivit Ioanei Florea, ediţia cu numărul XIII a Festivalului va fi organizată de Atelierul Metodic Întorsura Buzăului.

Adriana Mihalache, Inspector Şcolar pentru Învăţământul Preşcolar, a declarat: „Eu mă refer doar la Învăţământul Preşcolar, atât linia română, cât şi linia maghiară – în această perioadă colegele noastre sunt implicate în derularea unei palete largi de activităţi: festival, concurs de povestiri, concurs de tinere talente, concursuri judeţene de creativitate pe desen, pictură, pe povestire. Este perioada pentru Învăţământul Preşcolar cea mai aglomerată din punctul acesta de vedere – şi pentru linia română şi pentru linia maghiară.”

 „ …scopul acestui spectacol este acela de a face primii paşi către comunicare.” – Radu Iosif, director al Şcolii Gimnaziale „Nicolae Russu” din Sita Buzăului

Radu Iosif, directorul Şcolii Gimnaziale „Nicolae Russu” din Sita Buzăului, a menţionat: „Nu strică o pată de inocenţă în această lume atât de debusolată, atât de tristă şi atât de supărată.” Despre acest eveniment, Radu Iosif a mai precizat că „scopul acestui spectacol este acela de a face primii paşi către comunicare. Aceşti copii trebuie să înveţe integrarea socială şi să ştie a comunica cu dumneavoastră ( n.r. părinţi şi cadre didactice) şi prin acest mod. Asta este ceea ce înregistrează progresul şi formarea acestor mititei drăgălaşi.” Directorul Şcolii Gimnaziale a definit acest eveniment ca fiind „atât un fenomen artistic, şi mai ales un fenomen social.”

Într-un interviu, Radu Iosif a spus: „Eu văd cu ochii pedagogului fenomenul. Nu contează atât de mult calitatea, respectiv nivelul artistic, ci faptul că personalităţile copiilor sunt diferite, iar aici, cu ocazia asta, mulţi descătuşează felul de a fi, eliberează şi dă frâu liber comunicării şi manifestării în public. Sunt copii cu mici probleme, cu uşoare complexe de apariţie în public, iar cu ocazia asta este aproape instantaneu vizibilă schimbarea unora dintre copii. Unii refuză să îmbrace costumele noi, dar privind pe alţii, rămân cu năravul bine stabilit.”

Radu Iosif a precizat că integrarea şi comunicarea sunt principalele efecte ale acestor spectacole. Mai mult decât atât, acesta a menţionat că preşcolarii: „ se regăsesc pe ei. Aşa pot să îşi dea seama dacă au înclinaţii vocaţionale, artistice. (…) Copiii sunt extraordinari. Spectacolul devine un liant, o legătură între copii. Aceştia se iubesc şi mai mult şi se ajută.”

Tot Radu Iosif a menţionat şi că „părinţii sunt încântaţi. Se vede în ochii fiecăruia. Bunic, mamă sau tată, parcă li se scurg ochii până la picioarele copiilor de pe scenă. Toţi caută partea hazlie în conduita şi atitudinea copiilor de pe scenă şi indiferent de evoluţia fiului sau nepotului, ei sunt foarte bucuroşi.”

Câştigătorii Festivalului cântecului şi jocului pentru copii din zona Întorsurii Buzăului

Festivalul a fost organizat sub forma unui concurs în care fiecare participant a fost câştigător. Copii care au participat la spectacol au fost răsplătiţi cu diplome şi cadouri.

Câştigătorii Festivalului au fost, potrivit Adrianei Mihalache, Inspector Şcolar şi membru al juriului: „ Premiul I – Grădiniţa cu program normal Brădet, Grădiniţa cu program normal Barcani, Grădiniţa cu program normal Floroaia Mare, Grădiniţa cu program normal Lădăuţi, Grădiniţa cu program normal Ciumernic, Grădiniţa cu program normal Zăbrătău, Grădiniţa cu program normal Bobocea; Premiul pentru costumaţie: Grădiniţa cu program normal Sita Buzăului, Grădiniţa cu program normal Crasna; Premiul pentru originalitate: Grădiniţa cu program normal Sărămaş; Premiul pentru coregrafie şi originalitate Grădiniţa cu program prelungit „Prichindel” Întorsura Buzăului; Premiul pentru coregrafie: Grădiniţa cu program normal „Prichindel” Întorsura Buzăului; şi Premiul special al juriului pentru costumaţie, coregrafie, originalitate şi tot ce vreţi dumneavoastră – Grădiniţa cu program normal Floroaia Mică.”

Planuri concrete de viitor

Adriana Mihalache, Inspector Şcolar pentru Învăţământul Preşcolar a dezvăluit că: „Urmează încă un proiect care a fost aprobat spre finanţare de către Consiliul Judeţean Covasna. Este un proiect „Pro – natura” pe educaţie ecologică. Acesta se va derula la jumătatea lunii iunie. În acest proiect sunt implicate peste 100 de cadre didactice din învăţământul preşcolar. După aceea urmează tabăra pe care majoritatea o aşteaptă: în jur de 40 de educatoare vor participa la tabăra de formare continuă de la Pădureni. Această tabără este organizată în colaborare cu Casa Corpului Didactic şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. Aici vor participa formatori care vor împărtăşi noutăţi la nivel de disciplină pentru cadrele didactice. Noutăţile vor fi aplicate în anii şcolari următori. Tabăra de formare continuă va avea loc în ultima săptămână din luna iunie, respectiv prima săptămână de vacanţă.”

Chiar dacă grădiniţa nu este obligatorie, rugămintea mea este: copiii să fie aduşi la grădiniţă.” – Adriana Mihalache, Inspector Şcolar pentru Învăţământul Preşcolar

Tot pentru Mesagerul de Covasna, Inspectorul Şcolar prezent la evenimentul de vineri de la Sita Buzăului a spus: „Vreau să mai subliniez: Părinţii să îşi aducă copiii la grădiniţă. Înscrierile sunt până la 1 august, dar se pot prelungi. Sunt locuri în grădiniţe. Chiar dacă grădiniţa nu este obligatorie, rugămintea mea este: copiii să fie aduşi la grădiniţă. (…) Se preconizează ca din anul şcolar 2015 – 2016 grădiniţa, grupa mare, să fie obligatorie. De ce este importantă grădiniţa? Pentru că acum, la această vârstă, copiii învaţă să socializeze, acum se formează personalitatea, caracterul copilului – până la 6 ani. Este important pentru că îi pregătim pentru şcoală şi îi pregătim pentru ca mai târziu să fie adulţi.”

Iulia Drăghici – Taraş

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail