O familie din localitatea Măgheruş, judeţul Covasna, rămasă fără locuinţă în urma unui incendiu care a avut loc duminică, va fi găzduită în incinta fostei şcoli din localitate şi va primi sprijin financiar din partea autorităţilor locale pentru reconstruirea casei, a anunţat primarul comunei Ozun, Raduly Istvan, pe pagina sa de Facebook.
Edilul a menţionat că locuinţa a fost distrusă în proporţie de 80%, iar cei trei membri ai familiei au fost adăpostiţi temporar de o alta din localitate.
„Problema a pornit de la hornul din tablă care a atins suprafaţa inflamabilă a acoperişului. Pompierii voluntari şi cei de la situaţii de urgenţă au intervenit, dar nu au reuşit să salveze imobilul construit din bârne de lemn. Trei oameni, dintre care doi pensionari (soţ şi soţie), împreună cu fiul lor adult au rămas fără acoperiş la minus 10 grade Celsius. O familie cu mare suflet din Măgheruş i-a primit în casa lor, oferindu-le un adăpost temporar. Primăria Ozun a pus la dispoziţia sinistraţilor o încăpere din imobilul unde a funcţionat şcoala, unde familia poate să locuiască 4-5 luni, perioadă necesară pentru reconstruirea casei. De asemenea, Consiliul Local va acorda şi un sprijin financiar”, a scris primarul.
Totodată, el a făcut un apel către cetăţeni să verifice hornurile caselor pentru a preveni producerea altor incendii.
„Este important ca hornurile din tablă metalică sau cele construite din cărămizi (mai ales cele netencuite) să nu fie în contact sau în apropierea materialelor uşor inflamabile (grinzi, căpriori, scândură etc). De asemenea, este de verificat dacă mortarul din hornul de cărămidă este ars sau găurit pentru că deseori prin aceste orificii apar flăcările”, a atenţionat acesta.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES