La 21 mai s-au împlinit 125 de ani de la naşterea lui Tudor Arghezi (n.21 mai 1880- m.14 iulie 1967) – pseudonimul lui Ion N. Theodorescu, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai noştri, artistul truditor, posesorul unui mare temperament poetic, original în factura expresivă, creator “ce a mlădiat limba poetică în aliaje de oţel şi aur”.
Arghezi a avut înclinaţie pentru fabulă, considerat „pamflet blajin şi satiră prin transparenţă”, reuşind să recreeze în limba noastră fabulele lui La Fontaine (1954) sau ale lui Krîlov (1952). Traducerile şi creaţiile personale plac deopotrivă prin muzica frazelor pline, poetul aducând în fabulă „instrumentele unei mari poezii în primul rând o ştiinţă rară de a născoci şi de a asocia lecţiei etice gluma crudă” (Eugen Simion). Cităm o definiţie a fabulei concepută de Arghezi: „Fabula se cheamă vechea corcitură / Dintre pilda bună şi caricatură; / O minciună blândă-n care se prefac /Hazurile snoavei scurte-n bobârnac.”
În opera fabulistului francez, T. Arghezi va întâlni pe poetul îndrăgostit de viaţa naturii, a gâzelor şi furnicilor, iar ceea ce l-a atras spre fabulele lui La Fontaine a fost fondul de înţelepciune populară, „simţul măsurii situaţiilor, gama extrem de variată, conţinutul plin de omenesc, de înţelegere a naturii
omeneşti”(G.Hanganu). Selecţia făcută de poetul nostru (38 de fabule) nu constituie numai o tălmăcire, ci în primul rând o adaptare a bogatului şi diversului material pentru că textul lui La Fontaine în româneşte sună mai întinerit, fiind plin de lirism şi bogat în semnificaţia omenească. Procedeul artistic folosit de Arghezi este traspunerea textului francez la specificul românesc, la viaţa şi moravurile poporului, devenind astfel o creaţie originală. Nu o dată se fac modificări fundamentale în construcţia unor fabule, se amplifică descrierea, evidenţiindu-se ridicolul şi grotescul unor scene (Moartea Leului). Alteori portretele morale sunt mai evidente, astfel în fabula Broasca şi Vaca (care are 14 versuri în originalul francez, în prelucarea lui Arghezi numără 84 de versuri), invidia, îngâmfarea, prostia, lipsa de bun simţ sunt trăsături care încheagă portretul moral al broscuţei, dar ele lipsesc în textul francez. Se evidenţiază şi o altă trăsătură esenţială a prelucrării făcute de poetul român: personajele sunt prezentate în mişcare, ceea ce dă fabulei ritm, suflu de viaţă intens şi dramatic. Nota de umor este „găselniţa” lui Arghezi atunci când sintetizează în fabula Stăpânul şi măgarul: „De-ai lua-o, javră, iute sau domol, / Tot într-o zi te dai de gol.” Ironia şi umorul se întâlnesc în multe tălmăciri, iar vocabularul folosit de Arghezi dă traducerilor din La Fontaine o savoare, un farmec cu totul special. Iepuraşul din fabula Urechile iepurelui,
timorat de urgia leului, se exprimă într-o ironie fină, nuanţată, plină de
omenesc: „ Mi-e teamă că urechile-au ajuns / Şi ele coarne de împuns. / De-am fi ştiut la timp, ni le-am fi tuns.”
Pentru ca moralitatea din textul francez să primescă un „chip” simplu şi sugestiv, uneori Arghezi recurge în traducerile sale la proverbe, aşa cum o face în Câinele şi umbra:” Nu da, băiete, vrabia din mână / Pe cioara, zic din par.” Cunoscuta fabulă Greierele şi furnica, trece şi ea printr-o metamorfoză mai specială comparativ cu a fabulistului francez, care scrie despre un greiere oarecare. Arghezi, care insistă în traducerea sa asupra contrastului dintre puterea viscolului şi “gingăşia” greierului, realizează un adevărat poem dramatizat în care atmosfera este de basm, iar personajul este un boem, un trubadur „Luat de vânt, târât de apă, / Plăpând ca foaia de ceapă”, un artist neînţeles de egoista şi bogata furnică: „Şi calica de mătuşe / Trânti ivărul la uşe.”
Aşa cum a făcut-o în creaţia originală, poetul Arghezi îşi va respecta profesiunea de credinţă şi ca traducător, anume aceea de a veghea la contopirea între „gând şi verb”, exprimându-şi clar şi simplu sentimentele, oferind cititorului emoţia, trăirea interioară. Fabula a slujit şi va sluji – cum va remarca Tudor Arghezi – „să mângâie omul de tot ce-l doare”.
Din cartea „ Ademenirea timpului”, 2012