După examenele susţinute de absolvenţii claselor a VIII-a şi a XII-a, urmează examenul profesorilor. Examenul de titularizare are loc începând cu data de pe 13 iulie 2011, iar subiectele vor fi elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
În judeţul Covasna s-au înscris la concurs peste 1.000 de cadre didactice pentru cele 62 de posturi titularizabile, ceea ce înseamnă aproximativ 5 profesori pe un singur loc.
Testarea va avea loc pe 13 iulie la Gr. Şcolar Economic “Berde Aron” şi Gr. Şcolar “Kos Karoly” iar repartizarea va avea loc la Palatul Copiilor din Sf. Gheorghe. Verificarea lucrărilor va fi făcută în centrele universitare, iar rezultatele vor fi afişate pe 18 iulie 2011 la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Posturile titularizabile sunt în număr mare la catedra de matematică, limba engleză, respectiv pentru educatoare şi învăţători. Există de asemenea şi 340 de posturi netitularizabile, rezervate sau vacante pe un an sau 2 care se vor ocupa în cadrul şedinţelor publice de titularizare.
Ca număr, anul acesta posturile titularizabile sunt mult mai puţine decât anul trecut, în 2010 fiind scoase la concurs peste 100 de posturi.
Anna-Maria Chiţu