Acasă românii din Covasna și Harghita
Pagini regăsite: Fratele Vasile Lechințan, la ceasul amintirii…
În decursul celor aproape 80 de ani de viață, bogăția cea mai mare a mea și a familiei mele a constituit-o și o constituie sutele de prieteni, colaboratori, oameni de omenie cu care am împărtăşit aceleași valori și idealuri. Cu o parte dintre ei, prin activitatea comună desfășurată, am devenit atât de apropiați, încât am […]
Preşedintele AUR, George Simion: Românii aflaţi în minoritate aici în Covasna şi Harghita, să fie susţinuţi de toate formaţiunile politice care au reprezentanţi în Parlamentul României şi în Parlamentul European
Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice Românii din Sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie. Prof. univ. dr. Radu Baltasiu: „Spiritul patriotic se mai regăseşte astăzi cam la 11% dintre tinerii până în 25 de ani”
Ecouri la terminarea lucrărilor Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie
O valoroasă lucrare de doctorat cu tema Viața religioasă a românilor din județele Harghita și Covasna în perioada Dictatului de la Viena (1940-1944) va apărea în curând la Editura Eurocarpatica
Întâlnirea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mureș, la Târgu Mureș
Pagini regăsite: Un semnal al ÎPS Ioan Selejan, formulat în anul 2019, referitor la consecințele dramatice ale neadoptării unei strategii de păstrare a identităţii şi culturii româneşti în județele Covasna și Harghita
Susţinerea publică a tezei de Doctorat elaborată de Pr. Elisei Vatamanu
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive