Acasă Programul Operaţional Regional
Termenul de finalizare a lucrărilor la Colegiul „Mihai Viteazul”, prelungit până în 2027
Termenul de finalizare a lucrărilor la internatul şi sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, începute în urmă cu aproape cinci ani, a fost prelungit până în ianuarie 2027. Decizia vine în contextul unui litigiu între Primăria municipiului şi executantul lucrărilor, aflat pe rolul instanţelor, care face imposibilă terminarea lucrărilor până […]
Lucrările la drumurile DJ 131 şi DJ 122 care fac legătura cu judeţele Braşov şi Harghita, realizate în proporţie de 70 %
Elevii Şcolii Speciale de la Sfântu Gheorghe încep noul an şcolar într-o clădire renovată şi extinsă
Participare covăsneană la reuniunea de lucru privind absorbția fondurilor europene pentru dezvoltare locală și regională, organizată la Sibiu
Lucrările la fosta cazarmă din Târgu Secuiesc, care va găzdui Muzeul Breslelor, finalizate în proporţie de 95 %
Jandarmeria Covasna s-a dotat cu două autospeciale noi, destinate intervențiilor în zone greu accesibile
Aproape 100 de milioane euro – valoarea contractelor PNRR semnate de Primăria Sfântu Gheorghe
Lucrări de extindere şi modernizare la Şcoala Specială din Sfântu Gheorghe, finanţate prin POR
Patru blocuri de locuinţe din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, reabilitate termic prin POR
Muzeul Naţional Secuiesc, reabilitat din fonduri europene, va fi redeschis în toamna acestui an
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive