Acasă medici de familie
Consultații și analize gratuite pentru prevenirea și depistarea cancerului, în localitățile Barcani și Zagon, în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”
Locuitorii comunelor Barcani și Zagon, și nu numai, vor beneficia de consultații și analize medicale gratuite efectuate în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”, ajunsă la a XI-a ediție, care are drept scop depistarea, din timp, a bolilor oncologice și, totodată, promovarea prevenției în mediul rural. Acțiunea, derulată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), […]
Acord de colaborare semnat de spitalele din județul Covasna, în vederea găsirii unor soluții comune pentru criza de medici
MS: Serviciile medicale de prevenție – gratuite pentru toți adulții, indiferent dacă sunt sau nu asigurați
Președintele CNAS: Măsurile de eficientizare a cheltuielilor, prezentate până la finalul lunii – medicamente, concedii medicale, spitalizări
Lucrările de reabilitare a dispensarului uman din Barcani au fost finalizate, în avans
Medicii de familie solicită sprijinul prefectului pentru stoparea diminuării veniturilor
Colegiul Medicilor: Blocarea angajărilor face imposibilă remedierea crizei resursei umane din sănătate
Peste 1.200 de nominalizări au fost făcute în campania Best of Sepsi
Campanie de screening gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin, la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe
Testare gratuită Babeş Papanicolaou şi HPV în localitatea Cernat, mâine
Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin ajunge în localitatea Cernat
Şapte localităţi, cu peste 12.700 de locuitori, nu au medici de familie
Programul de prevenţie şi depistare precoce a cancerului de col uterin al SCJU, în Malnaş şi Bodoc
Numărul testărilor COVID-19 – creştere semnificativă în ultimul an
Centrul de evaluare COVID-19 de la Spitalul Judeţean ar putea deveni funcţional săptămâna viitoare
Guvern: Medicii de familie vor primi 50 lei/persoană testată SARS-CoV-2
Niciun pacient COVID în Spitalul Judeţean de Urgenţă, pentru prima dată de la începutul pandemiei
Niciun caz de COVID-19 în trei sferturi din localităţi; o singură comună cu incidenţa peste 1 la mie
Proiect finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul de Dezvoltare Comunitară.
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar