Acasă lege promulgată
Prefectul salută promulgarea legii privind majorarea cotelor de prevenţie şi intervenţie în cazul ursului brun
Prefectul judeţului Covasna, Raduly Istvan, a salutat, luni, promulgarea de către preşedintele Nicuşor Dan a legii privind majorarea cotelor de prevenţie şi intervenţie în cazul ursului brun, menţionând că măsura este absolut necesară în condiţiile în care populaţia de urşi a crescut considerabil, iar pagubele provocate de aceştia sunt semnificative. Potrivit prefectului, cota de prevenţie […]
Nicușor Dan: Am promulgat în această dimineață legea privind pensiile magistraților
Lege promulgată/ Polițiștii locali pot să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuțiilor
Lege promulgată/ Contract de opt ani cu MApN, pentru cei care doresc să devină cadre militare
Lege privind cartea electronică de identitate, promulgată
Legea privind măsurile fiscal-bugetare, promulgată
Legea privind pensiile speciale, promulgată
Lege promulgată: Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei – depusă şi la Judecătoria din raza domiciliului
Legea privind desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari – promulgată de preşedintele Iohannis
Lege promulgată: MEC asigură fiecărui elev sau cadru didactic, la cerere, un laptop sau o tabletă
Legea privind scutirea de la plata impozitelor în cazul clădirilor monumente istorice, promulgată
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive