Acasă cabinete medicale
Lansarea programului „Primul pas spre sănătate” pentru dotarea a 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural
Un număr de 60 de cabinete de medicină de familie din zone dezavantajate vor fi dotate cu aparatură medicală modernă de către Organizația Salvați Copiii România și Fundația OMV Petrom, în cadrul celui mai mare program național de susținere a medicinei de familie în mediul rural, „Primul pas spre sănătate”. Investiția pentru dotarea celor 60 […]
CJ lansează trei noi programe pentru mediul rural – cantine, cabinete stomatologice şi veterinare
Cabinete medicale din 36 de localităţi, reabilitate şi modernizate printr-un program iniţiat de Consiliul Judeţean
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar