Acasă angajați
În aceste zile de foc, angajatorii sunt obligați să ia o serie de măsuri pentru menținerea stării de sănătate a salariaților
Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Covasna reamintește angajatorilor că în aceste zile în care se înregistrează temperaturi extrem de ridicate, sunt obligați să ia o serie de măsuri pentru menținerea stării de sănătate a salariatilor. Potrivit inspectorului șef al ITM Covasna, Ördög Lajos, Ordonanța de Urgență nr. 99/2000 prevede măsurile ce pot fi aplicate […]
CNIPMMR solicită creşterea pragului pentru acordarea facilităţilor cu 400 lei/lună, la 4400 lei brut/lună
TREI tipuri de beneficii pentru angajați prin care arăți că îți pasă de bunăstarea lor
32 de controale efectuate de inspectorii ITM Covasna, la firmele care desfășoară activitate de depozitare și comercializare carburanți auto și GPL
Concert de harpă, spectacol cu flăcări şi dans la gala Topul firmelor, organizată de Camera de Comerţ
Salariul minim brut va fi majorat cu 10% de la 1 octombrie, la 3.300 de lei (proiect)
Românii sunt printre europenii cu cel mai mare număr de ore lucrate săptămânal
Angajatorii au obligaţia să aplice măsuri pentru protecţia salariaţilor, în perioadele cu temperaturi extreme
Angajatorii sunt obligați să ia măsuri minimale pentru menținerea stării de sănătate a salariatilor, în perioadele cu temperaturi extreme
Din 10 aprilie 2023 va fi utilizată versiunea Revisal 6.0.9.
În atenția cetățenilor care doresc să muncească în NORVEGIA!
Subvenții pentru firmele care angajează persoane de peste 45 de ani. „Valoarea celor două proiecte este de 57 milioane de euro”
Ziua Inspecției Muncii, astăzi
Studiu: Companiile sunt mai îngrijorate de deficitul de forță de muncă decât de pandemie în următorul an
Turcan: Guvernul a adoptat majorarea salariului minim cu 10% în valoare netă
Tudorie (Inspecţia Muncii): Prin noul REGES, salariaţii vor putea verifica online datele transmise de angajatori
AJOFM Covasna: Aproape 75% dintre angajaţii din judeţ, plătiţi cu salariul minim pe economie
Proiect finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară.
Anunț de angajare
angajează:
Te așteptăm în echipa noastră.
Pentru mai multe detalii așteptăm CV-ul tău la adresa: [email protected] sau la numărul 0758.178.594
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar