Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat miercuri, 12 octombrie, că vor fi implementate două proiecte finanţate din fonduri europene destinate angajării tinerilor şi persoanelor peste 45 de ani.

Valoarea celor două proiecte, care se vor derula până la finalul anului viitor, este de 57 milioane de euro.

„Am atras noi fonduri europene pentru subvenţionarea angajării tinerilor, dar şi a persoanelor peste 45 de ani! MMSS, prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), va implementa, în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023, două noi proiecte: „PRO NEETs RMPD – Stimularea integrării absolvenţilor NEETs pe piaţa muncii” şi „PROACCES 4 – Subvenţionarea locurilor de muncă pentru şomeri”, cofinanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman. Valoarea celor două proiecte este de 57 milioane de euro”, a scris miercuri, pe Facebook, Marius Budăi.

Banii sunt destinaţi angajatorilor care încadrează în muncă persoane din aceste categorii de vârstă.

https://ziare.com/

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail