Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri, abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor.

S-au înregistrat 357 de voturi pentru.

Un număr de 30 de parlamentari nu au votat.

Parlamentarii au adoptat, cu amendamente, proiectul iniţiat de PSD şi au respins proiectele USR PLUS şi PNL pe aceeaşi temă.

Potrivit textului adoptat, „articolele 49 şi 50 din Legea statutului deputaţilor şi senatorilor se abrogă”.

„De la intrarea în vigoare a prezentei legi, încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea statutului deputaţilor şi senatorilor”, potrivit textului adoptat, propus de USR PLUS.

De asemenea, legea se renumerotează şi va fi republicată în Monitorul Oficial, prevede un alt amendament al PNL.

***

Florin Roman (PNL): Actualul proiect privind pensiile speciale va avea mari probleme de constituţionalitate

Actualul proiect privind pensiile speciale va avea mari probleme de constituţionalitate, a declarat miercuri deputatul liberal Florin Roman, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului.

„Eu am mai văzut filmul ăsta şi alţi colegi în legislatura trecută de două ori pe două proiecte ale PNL, unul care abrogă în totalitate toate pensiile speciale şi altul, urmare a înţelegerii liderilor de grup de la acea vreme, pe o impozitare, ambele votate cu mâna sus de tot Parlamentul României, care niciodată nu au produs efecte. (…) Astăzi au fost trei proiecte – unul singur a fost original – cel al PNL, care prevedea abrogarea capitolului 11, articolele 49 şi 50, şi care într-adevăr rezolvă problema pe viitor, dar lăsa nerezolvată problema celor în plată. Actualul proiect – şi aici vorbesc pentru românii de acasă, nu vă bucuraţi încă – care a fost amendat şi care prevede inclusiv oprirea celor aflaţi în plată – din punctul meu de vedere va avea mari probleme de constituţionalitate”, a susţinut Florin Roman.

El a adăugat că, dacă ar fi existat voinţă politică, ar fi fost o lege bună, constituţională.

„Vreau să fiu sincer cu dumneavoastră, dragi români, cu cei de acasă, pentru că adevărul va învinge întotdeauna. Dacă ne-am fi dorit cu toţii să nu facem decât a ne lovi unul pe altul şi am fi colaborat într-adevăr să scoatem o lege bună, eu sunt convins că astăzi aveam o lege constituţională. Închei prin a spune fără să se supere colegii: a fost unul original (un proiect – n.r.), al PNL, şi două copii, una de la PSD, plagiatorii, ştim cum e, în schimb de la oamenii noi cu năravuri vechi eu nu mă aşteptam”, a mai afirmat Roman.

***

Şoşoacă: Eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari se va aplica, eventual, din legislatura viitoare

Senatorul Diana Şoşoacă a declarat, miercuri, în plenul Legislativului, că eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari se va aplica „eventual” din legislatura viitoare, deoarece va acţiona „neretroactivitatea” legii civile.

„Mă uitam la domnul Orban şi nu mi-am închipuit că există cineva care să poată să vorbească mai tare decât mine. Nu ştiu la cine a strigat, sincer, dar mi-aduc aminte când stăteam noi în Piaţa Victoriei şi-l strigam pe domnul Orban şi nu auzea. Acum l-am auzit până în capătul sălii. Câtă demagogie ieftină. Domnule Orban şi stimaţi colegi care discutăm despre o demagogie ieftină. Articolul 15, alineatul 2 din Constituţie. V-am spus: toţi trebuie să vă cumpăraţi Constituţia României. De ce minţiţi poporul român? Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Ceea ce votaţi dumneavoastră acum eventual se va aplica la următoarea legislatură. Restul pensiilor rămân valabile”, a afirmat Şoşoacă, la dezbaterea proiectului de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.

În opinia sa, acest proiect nu va trece de Curtea Constituţională.

„Ştiu foarte sigur deciziile Curţii Constituţionale. Sunt sigură că vor merge pe drepturi câştigate. Dacă dumneavoastră chiar doriţi să schimbaţi această lege, mergeţi juridic, mergeţi cu jurişti foarte buni şi făceţi-o în aşa fel încât să treacă şi de Curtea Constituţională şi să se aplice din acest moment. Însă n-o să reuşiţi. Neretroactivitatea legii civile”, a explicat Şoşoacă.

Ea şi-a exprimat nemulţumirea, totodată, faţă de intenţia parlamentarilor PNL de a revoca din funcţie Avocatului Poporului.

„Şi, domnule Orban, lăsaţi-ne pe noi cei care am luptat în stradă împotriva celui mai abuziv şi mai restrictiv Guvern al României, conform raportului Avocatului Poporului pe anul 2020, pe care vreţi să-l revocaţi din funcţie. De ce? Pentru că a fost singura persoană care a dat curs tuturor solicitărilor societăţii civile şi datorită acestei societăţi civile mai avem libertate în această ţară. O mână de avocaţi şi o mână de oameni care nu v-au lăsat să vă bateţi joc de România. Şi nu am să vă permit niciodată să mai minţiţi poporul român. Asta trebuie să înţelegeţi domnule Orban. Lăsaţi oamenii săraci că habar nu aveţi. Sunteţi atât de sus încât habar nu aveţi ce este jos”, a mai spus Diana Şoşoacă.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail