Elevii claselor VII-XII din toate școlile din județul Covasna sunt invitați să participe la concursul de videoclipuri, intitulat „Apa este viață”, organizat cu ocazia Zilei mondiale a apei de către operatorul regional Gospodărie Comunală S.A. Sfântu Gheorghe.

În cadrul acestui concurs, fiecare clasă din rândul a VII sau a XII-a poate participa cu un singur videoclip de 1-180 secunde, cu respectarea limitărilor impuse de Facebook și care respectă tema concursului: „Apa este viață”. Videoclipurile pot fi trimise în perioada 1-19 martie 2018, la adresa de e-mail [email protected] (prin Wetransfer sau prin alte siteuri similare) sau se pot depune pe CD/DVD la secretariatul societății (str. Banki Donát nr:27, Loc. Sfântu Gheorghe).

„Videoclipurile vor fi postate pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/apacov.ro/, în albumul <<Ziua Mondială a Apei 2018>>. Concursul va fi câştigat de clasa al cărei videoclip va acumula cele mai multe aprecieri („like-uri”), până la data 19 martie 2018, orele 12:00. Elevii din clasele participante trebuie să dea like paginii creată pe platforma de socializare pentru compania Gospodărie Comunală S.A., albumului <<Ziua Mondială a Apei 2018>> și videoclipului transmis (…). Organizatorii au dreptul să selecteze videoclipurile primite înainte de a le publica. (Nu vor fi publicate videoclipuri cu aspecte negative asupra unei comunități).”- se arată, printre altele, în regulamentul competiției.

Premierea concursului va avea loc în data de 22 martie 2018, la ora 12.00, la sediul societății. 22 martie a fost desemnată Ziua Mondială a Apei, în urma unei hotărâri a Conferinţei Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro, adoptată la 22 decembrie 1992.

Concursul „Apa este viață” este organizat de operatorul regional Gospodărie Comunală S.A. Sfântu Gheorghe, în cadrul campaniei de promovare a proiectului „Fazarea proiectului Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată în județul Covasna”, proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune.

„Proiectul are o valoare totală eligibilă de 18.912.405,25 lei, din care 14.656.073,89 lei reprezintă contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene prin Fondul de Coeziune. Scopul concursului este popularizarea proiectului şi informarea elevilor, tinerilor despre importanța apei potabile, precum rolul Operatorului Regional Gospodărie Comunală S.A. în asigurarea apei.”- au transmis reprezentanții Gospodărie Comunală S.A. Sfântu Gheorghe.

Premiul acordat în cadrul competiției constă într-un videoproiector.

Detalii despre concurs pot fi aflate telefonând la numărul 0267-351390, prin fax: 0267-351391 sau prin e-mail: [email protected], persoană de contact fiind Dezső Csaba – responsabil de comunicare.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail