În cursul săptămânii trecute, 100 de elevi, însoțiți de profesorii lor și de primarul comunei Barcani au vizitat Centrul de management integrat al deșeurilor de la Leț.
Despre această acțiune ce face parte din Campania de conștientizare „Împreună pentru un Barcani curat!” am aflat de pe Grupul „ Împreună pentru Barcani” dar și de pe pagina de sociliazare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Management al Deșeurilor (ADISIMD) în Județul Covasna.
„Fiindcă cu toții ne dorim să trăim într-un mediu curat și mai puțin poluat, am pornit o campanie de conștientizare a ceea ce înseamnă procesul gunoiului menajer și a celui reciclat selectiv!
Vizita platformei de la Leț a început cu copii de clasa a 5-a, împreună cu doamna profesor Solomon Cristina și cu domnul director Cătălin Petcu, urmând ca în zilele ce vin să ajungă și clasele de a 6-a, a 7-a și a 8-a!
Este importantă cunoașterea procesului selectării gunoaielor, dar mai ales a procesului de „ridicare de la poarta fiecăruia – la ceea ce se întâmpla cu el”!
Azi am învățat:
- Ce înseamnă compost (crengi, frunze, iarba. etc.) si cum poate ajunge pământ de flori!
- Cât de importantă e reciclarea selectivă (hârtie, carton, plastice, metale și sticlă).
- Ce se întâmplă cu gunoiul menajer!?
- Cât de important e să selectezi corect!
- Cum putem proteja mediul!
- Cât de important este să păstrezi CURĂȚENIA!”- s-a menționat pe Grupul „Împreună pentru Barcani”, după ce primul grup de elevi a vizitat Centrul de management integrat al deșeurilor de la Leț.
Reprezentanții ADISIMD au adresat mulțumiri „pentru interes și vizită” elevilor, profesorilor și primarului comunei Barcani.
M.D.C.